Ilveanul Augustin Ursa, un luptător în rezistenţa anticomunistă

Titlul acesta l-am preluat din foarte documentata carte a domnului Mircea Vlădică „Oameni de seamă ilveni”, apărută la editura „Napoca Star” (director Dinu Virgil) din Cluj-Napoca în anul 2000, întrucât mi s-a părut sugestiv şi edificator pentru cel care a fost prin valoarea sa „un om integru şi dârz în galeria oamenilor de seamă ilveni”(op. cit., p.360).

Dl. Mircea Vlădică a prezentat acolo detaliat viaţa şi faptele lui Augustin Ursa, dar am considerat că merită reînviată memoria acestuia din două motive: 1) anul acesta am citit sentinţa nr. 342 din 17 august 1960 prin care Tribunalul Militar din Cluj l-a condamnat „pe inculpatul Ursa Augustin la 8(opt) ani închisoare corecţională, 5(cinci) ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii personale pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale”, obligându-l să plătească statului şi 400 lei cheltuieli de judecată. Menţionez că fiul lui Augustin Ursa, regretatul profesor universitar Victor Ursa a primit un exemplar legalizat din sentinţa amintită de-abia în 10 ianuarie 1979, la cererea domniei sale pentru completarea dosarului aflat la Serviciul personal al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; 2) în cartea d-lui Viorel Rus „Rezistenţa anticomunistă în judeţul Bistriţa-Năsăud”, (editura „Ioan Cutova”, 2009, 553 pagini) nu este amintit şi Augustin Ursa în rândul luptătorilor anticomunişti, dar sunt convins că la o nouă ediţie va fi inclus şi numele lui.

Chiar dacă spaţiul este drămuit, se cuvine totuşi să spicuiesc câteva date esenţiale din biografia prezentată amănunţit în cartea d-lui Mircea Vlădică.

Originar din Poiana Ilvei, Augustin Ursa (născut în 27 august 1906) a urmat Şcoala Confesională de stat în satul natal (1913-1919), după care a fost înscris la Gimnaziul Grăniceresc la insistenţele celebrului preot Ştefan Buzilă. Din păcate, din cauza condiţiilor materiale precare, părinţii l-au retras după un an de studii, sfătuidu-l să înveţe meseria de cojocar. În 1931 se va căsători cu Victoria Cătuna, din Poiana Cătunenilor, cartier al Ilvei Mari, un loc binecuvântat de Dumnezeu, unde îşi va întemeia noua familie. Aici li se vor naşte cei doi copii: Sever şi Victor, amândoi ajungând profesori, primul la Maieru, cu o carieră didactico-scriitoricească prodigioasă, iar celălalt la Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai”. Anul nefast 1940 o găseşte pe această familie luând drumul refugiaţilor ardeleni prin satele Moldovei, pentru ca în 1942, Augustin Ursa să fie mobilizat şi trimis pe frontul de răsărit, povara familiei rămânând pe soţia sa. De-abia în 1945 li se va încheia refugiul cel negru. Întoarsă din crunta pribegie, familia trebuie să-şi ia viaţa de la început.

În 1950 Augustin Ursa este obligat să intre în Gospodăria Agricolă de Stat. De fapt, din acest an începe un nou calvar pentru familia sa. Niciodată nu s-a împăcat cu gândul că derbedeii satului au ajuns să conducă destinul comunei Ilva Mare; de aceea, de câte ori i s-a ivit ocazia, a ironizat prostia, fudulia şi arţagul acestor trepăduşi inculţi, ajunşi peste noapte activişti ai P. M. R. sau în fruntea satelor şi oraşelor României îngenunchiată de tancurile sovietice.

Dacă veţi citi vreodată constatarea faptelor pentru care a fost condamnat Augustin Ursa, cu siguranţă veţi trage concluzia că aţi intrat într-o lume total absurdă, vrednică de condeiele dadaiştilor. Curajul fostului veteran de război şi refugiat este de-a dreptul eroic, iar pentru acest lucru a trebuit să îndure cei 2 ani, 3 luni şi 17 zile de temniţă grea la Gherla, Aiud şi Periplava-Grind. Deşi a fost condamnat la 8 ani, Augustin Ursa a executat doar atât, datorită faptului că în 27.09.1962 a fost graţiat conform decretului nr. 772, însă casa şi grădina i-au fost restituite de-abia în 27.09.1968 conform altui decret cu nr. 892.

Redau, în continuare, motivele condamnării lui Augustin Ursa, după cum reies din rechizitoriu:

- a nutrit sentimente duşmănoase faţă de regimul de democraţie populară şi de realizările obţinute după 23 August 1944;

- a afirmat că cine se înscrie în gospodărie se bagă slugă la dracu;

- a umblat prin sat cu câţiva ştiuleţi de porumb afirmând că aceea este răsplata pentru munca depusă într-un an în G. A. C. şi a îndemnat colectiviştii să se retragă din gospodăria statului pentru că nu au ce mânca;

- în sens batjocoritor, inculpatul se adresa unor colectivişti, strigându-i pe numele unor foşti chiaburi la care aceştia au fost argaţi pe vremuri;

- inculpatul debita glume ironice (bancuri) la adresa organelor locale ale puterii de stat, afirmând că „în curând regimul actual se va schimba şi atunci va prinde de coadă ca pe nişte şobolani şi îi va izbi de perete pe secretarul de la raionul P. M. R., pe preşedintele G. A. C. şi pe secretarul organizaţiei de bază din comună”;

- a spus că armata de astăzi este nimic(rahat) şi a elogiat armatele capitaliste;

- referindu-se la presă, inculpatul a afirmat „să creadă cine vrea ce scrie în ziar, dar eu nu cred”;

- referindu-se la vizita tov. Hruşciov în S. U. A. a afirmat că „tov. Hruşciov umblă călare pe un taur în S. U. A. şi că de când a plecat mor vitele în grajdurile G. A. C.-urilor, întrucât nu are cine să le îngrijească”, voind a spune că tov. se preocupă şi s-ar pricepe numai la creşterea vitelor.

Interesant este faptul că s-au găsit şi atunci, cum, probabil, se vor găsi şi de acum înainte, martori care au declarat în instanţă cele arătate mai sus. Nu cred că astăzi mai trăiesc, dar cred că la întoarcerea din puşcărie a lui Augustin Ursa, când s-au întâlnit, fie au lăsat capul în jos, fie l-au ocolit. Iată numele lor: Popmacavei Damaschin, Vlădică Iacob, Moldovan Ilarie, Pop Ioan, Bârlădeanu Ilie, Popmacavei Maria, Ureche Ioachim, Benţa Ilie, Durloi Ioachim şi Volcov Teodor. Oare au ştiut ei ce consecinţe, ce urmări, ce drame au provocat declaraţiile lor? Victor, premiant la gimnaziu, liceu şi facultate, a fost dat afară din serviciu şi ţinut un an de zile în postura de şomer, Sever pândit ani de-a rândul „să calce pe bec” pentru a fi pedepsit şi mai rău, mama lor, Victoria, silită să plătească chirie în propria casă sunt doar câteva din traumele prin care a trecut această familie.

Bărbatul cel demn, Augustin Ursa, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, lăsând pentru nepoţii săi imaginea unui om cultivat, optimist şi neînvins de regimul securisto-comunist de dinainte de 1989.

Icu Crăciun

Comentarii

15/03/12 14:05
Popescu Mihai

Aş dori o carte a dlui Viorel Rus-Rezistenţa anticomunistă în jud.Bistriţa Năsăud tel.0722500242

21/06/22 16:13
Ioana marcel

sa trezit nea sa rusineze niste insi morti care nu se pot apara.
si sa speculeze ce-ar fi facut cind a iesit omul asta din puscarie.
noroc ca scrie intr-o fiyuica locala pe care nu o citeste nimeni ca sa il dea in judecata

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5