Îmbrăcați în costume populare, artiştii l-au condus pe ultimul drum. Lacrimi şi durere !

Lumea artiştilor a rămas înmărmurită la aflarea unei veşti, la care nimeni nu se aştepta. După ce luni a filmat două videoclipuri pe Valea Ilvelor, noaptea a trecut la cele veşnice, făcând infarct. Deşi echipajul SMURD a ajuns la locul în care a fost cazat, la Hanul din Năsăud, nu a putut decât să constate decesul. Toţi artiştii din judeţul nostru au colaborat cu Daniel Siminic, care ştia să facă cele mai frumoase videoclipuri, care păstrau filonul tradiţional. De altfel, cei mai mari artişti ai ţării au colaborat cu cel care ştia ca nimeni altul să facă ca textul melodiilor să se îmbine cu imaginea creând videoclipuri care vor rămâne mărturie în arhivele televiziunilor.
Daniel Siminic a filmat ultima dată la Poiana Ilvei, alături de Elisabeta Guzu şi oamenii frumoşi de pe Valea Ilvelor. Contactată telefonic, Elisabeta Guzu ne-a declarat, printre lacrimi, că nimeni nu se aştepta la o asemenea veste, mai ales că aseară Daniel Siminic împreună cu soţia sa, Carmen, au plecat spre Năsăud, iar mai apoi au vorbit din nou la telefon spunând că au ieşit filmări foarte frumoase.
Marti, echipa de filmare urma să filmeze cu Andrada Bârsăuan, care a declarat, şocată, “am primit un telefon înainte de a porni spre filmare, cu anunţul că Daniel Siminic ne-a părăsit. Dumnezeu să-l ierte şi să-i dea odihnă veşnică”.
Azi a fost condus pe ultimul drum de parintele Calinic de la Nicula, alaturi de parintele Florin Parasca, originar de pe Bargau, şi prof. univ. dr. Emil Jurcan, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba-Iulia, in calitate de paroh.
Interpreții au fost prezenţi în costum popular pentru a-i aduce un ultim omagiu, amintind aici pe Bogdan Toma, Alexandru Pop, surorile Rodila, gemenele Suzana și Daciana Vlad, Florina Oprea, Voichita Groza, iar din județul nostru, Alina Ceuca împreuna cu mama Genuca, Anamaria Mihaila, Elisabeta Guzu, Raul Turda, Ionut Jarda Staroste și Iosif Ciuntirei, care timp de 3 zile a fost nedespărțit de soţia lui Daniel, Carmen, fiind sprijinul ei.
"Am ținut tare mult sa mergem îmbrăcați in costume populare, deoarece la Dan ii plăcea foarte mult costumele noastre. De fiecare data când vorbeam la telefon îmi zicea, Ioane eu am 2 prieteni in Bistrita la care pot apela oricând am nevoie de un loc unde sa filmez, e vorba de Iosif și de tine Jarda. Mi-o rămas la inima omul asta ca la fiecare care au lucrat și colaborat cu familia Siminic!" ne-a declarat Ionuţ Jarda.
Fie ca Cel de Sus să-i aşeze sufletul în rândul celor care în viaţa de pe pământ au adus frumuseţi şi, cine ştie, poate acolo sus era nevoie şi de un om profesionist care să-i filmeze pe artiştii noştri plecaţi la stele din galeria folclorului românesc.

Ultima postare pe Facebook a lui Daniel Siminic este cantecul “ Când pleacă din lume tata” semnat de Andrada Bârsăuan şi dedicat memoriei tatălui logodnicului ei Lazăr Arman, trecut la cele veşice anul trecut.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5