( Interviu) Alina şi Genuca Ceuca: În Săptămâna Luminată, să fim cu gândul la Bunul Dumnezeu şi cu sufletul curat. Să ne creştem copiii în credinţa şi tradiţia străbună

          Rep.: - Ne aflăm în vatra satului străbun, unde gazdă este unul dintre meşterii cunoscuţi din judeţul nostru, Genuca Ceuca. Alături de noi este şi Alina Ceuca, mereu pe plaiurile natale de sărbători, acolo de unde este şi cântecul, şi portul frumos.   Vreau să vorbim despre tradiţiile noastre. Cum v-aţi pregătit pentru Sfintele Paşti şi cum a trecut Săptămâna Mare, o săptămână importantă pentru noi, credincioşii?

          Genuca Ceuca: - Am trecut cu bine, cu sănătate. Am făcut curăţenie în toată casa, pentru că trebuie să fie curăţenie nu doar în sufletul nostru, adică de la Post şi rugăciune, şi casa trebuie să fie ca şi o oglindă, să aşteptăm Sfânta zi de Paşti. Până miercuri fac curăţenie, joi fac prăjituri, pregătesc carnea de miel şi mâncărurile pe care urmează să le fac. În Vinerea Mare nu coc niciodată, nu fac mâncare, doar vopsesc ouăle cu coji de ceapă, cu frunze creţe sau cu trifoi, pentru că îmi place să fie imprimate cu verdeaţă. Dacă dă Dumnezeu şi prind vreme frumoasă, scot afară, la soare, năfrămile de păr, zadiile, ţoalele de lână, pentru că eu aşa ştiu, din copilărie, că hainele care sunt predispuse să le roadă moliile, adică cele din lână, din păr, trebuie scoase afară în Vinerea Seacă, pentru că se spune că astfel nu se strică şi nu le rod moliile. Vineri după-masă merg la Vecernie, iar dacă nu apuc mă rog acasă la bunul Dumnezeu. Vineri seara pregătesc făina şi plămădesc pentru pască, pentru colac, pentru ca sâmbătă dimineaţa, când mă trezesc, să frământ pentru ca până la amiază să scot produsele din cuptor. Toate produsele le fac după reţetele tradiţionale – făină, sare, brânză, drojdie. Pasca, după ce pun în tăpsie aluatul,  împletesc frumos din aluat şi pune peste el, în formă de Cruce, pun brânza, pe care eu o las să dospească un pic. Pun brânză de vacă, un pic de brânză iute de oaie, scorţişoară, ouă, pun puţină plămădeală din aluatul de pască şi o las să dospească, abia pe urmă o pun peste aluat, îl ung cu ou şi îl pun la cuptor.

          Rep.: - Scorţişoara e un element nou, pentru că la Runc nu s-a folosit scorţişoară.

          Genuca Ceuca: - Da, într-adevăr, în Runc mama nu punea scorţişoară, dar de când m-am măritat şi am venit la Salva am văzut-o pe soacra mea că punea întotdeauna şi un pic scorţişoară, astfel că pun şi eu pentru că îi dă un gust, o aromă aparte. De ani buni, cel puţin de 30 de ani, când m-a ajutat Dumnezeu, am ţinut Postul lui Hristos, începând de joi seara nu mănânc nimic până după Înviere. Cei care ţin acest Post, sâmbătă seara se duc şi se spovedesc, iar noaptea, după Sfânta Înviere, rămânem la Biserică şi ne cuminecăm, luăm Sfânta Anafură. Totdeauna mă simt cu sufletul împăcat. Într-un an nu am putut să ţin acest Post şi am fost neîmpăcată în ziua de Paşti şi supărată parcă, pentru că altfel aştept ziua de Paşti când ştiu că am putut să ţin aceste zile de Post, de joi şi până de Înviere, pentru că aceste zile le consider eu post adevărat, pentru că în celelalte zile noi mâncăm de post sau ajunăm jumătate de zi, dar eu simt că cel mai bine e când nu mănânci în aceste zile deloc, este cel mai bun, cel mai curat post al Sfintelor Paşti.

          Rep: - Să le spunem cititorilor mai tineri, de la oraş, care, poate, nu au ţinut post până acum, cât de greu este acest post? Dacă sunt ispite în aceste trei zile?

          Genuca Ceuca: - Nu, la noi ţin foarte mulţi acest post, ţin şi copii poate mult prea tineri. Le ajută Dumnezeu şi-l ţin cu drag. Eu fac toate mâncărurile şi Dumnezeu îmi dă putere să nu gust din niciunul. Toate îmi ies bine, poate chiar mai bine decât altădată. Aşa dă Dumnezeu.

          Rep.: - Da, sunt foarte gustoase, le-am gustat şi noi de multe ori.

          Genuca Ceuca: - Ştim că e mult de lucru, pentru că şi eu, dacă stau la cusut, în ultima săptămână din Post îmi rămân cele mai grele lucruri. Am avut de cusut inclusiv până marţi, când am terminat o cămaşă. Pe urmă am început curăţenia, pe urmă spăl şi le fac tot ceea ce trebuie pentru că în place ca de Paşti fiecare colţişor al casei să fie verificat, să fie curat. Curăţi până şi hainele care nu îmi trebuie, pentru că aşa ştiu eu, de Paşti totul trebuie să fie înnoit şi curat.

          Rep: - Alina, bănuiesc că ţi-ai ajutat mama la pregătirile pentru Paşti. Din tot ceea ce aţi pregătit, la ce îţi place cel mai mult să o ajuţi?

          Alina Ceuca: - La prăjituri, vopsesc ouăle, pun frunzele cu diferite modele, cu coji de ceapă, ca să fie colorate natural.

          Genuca Ceuca: - Eu adun întotdeauna cojile de la ceapa roşie  şi cu ele vopsesc ouăle. Le poţi da copiilor când vin la colindat pentru că nu se ia vopseaua. Îmi amintesc de când eram copil, mama ne îmbrăca cu o „rociucă” nouă, rar aveai câte o rochiţă nouă, cu poale, cu cămăşuţă, iar de la ouăle de la care se lua vopseaua ne murdăream pe mâini, ne murdăream cămaşa şi poalele cu vopseaua de pe ouă. Dar de pe ouăle vopsite cu coji de ceapă nu se ia vopseaua, iar acest imprimeu de la frunze rămân. După ce spăl ouăle, aplic aceste frunze creţe pe o parte şi pe alta, pun ouăle în ciorap şi le scufund în apă clocotită cu coji de ceapă. Când sunt fierte, le scot şi, aşa fierbinţi, le desfac, îndepărtez frunza de pe ele, iar în locul frunzelor rămâne o formă foarte frumoasă. Este şi frumos, şi natural, chiar dacă un ou se sparge nu intră vopseaua la ea. Ouăle nu devin roşii, verzi, albastre, aşa cum se vopsesc acum. Ouăle le fac doar roşii. Niciodată nu am făcut ouă de alte culori. Aşa este tradiţia. Eu nu am văzut la mama acasă ouă albastre, verzi sau galbene, nu am văzut decât roşii.

          Rep.: - Se spune că în momentul în care Mântuitorul era pe Cruce, mironosiţele au venit cu un coş cu ouă, a curs sângele pe ele şi ouăle s-au roşit. Există mai multe legende legate de ouăle roşii.

          Genuca Ceuca: - S-a mai auzit că una dintre femei nu credea că Domnul Iisus a înviat şi atunci ouăle din coş i s-au roşit. Sunt multe legende. La noi, oricum, se folosesc şi turtiţele. Cred că sunt doar în zona noastră, pentru că în altă parte nu am văzut. Încă din copilărie, abia aşteptam să vină mama din târg cu turtiţele de Paşti, ne uitam unde le pune şi mai luam din ele.

          Alina Ceuca: - Aşa am făcut eu, odată, când eram mai mică, cu câteva zile înainte de Paşti, mama a cumpărat turtiţe şi eu le-am mâncat pe toate, iar în ziua de Paşti nu am mai avut ce să le dăm la copii.

          Genuca Ceuca: - Mai cumperi şi altceva, dar turtiţele şi ouăle la noi, în dimineaţa de Paşti, se pun într-un coşuleţ pe masă, poarta trebuie să fie deschisă şi aşteptăm cu drag copiii.

          Rep.: - Cam de la ce oră vin copiii?

          Genuca Ceuca: - Copiii vin înainte de ora opt.

          Rep.: - Dacă ar veni la oraş, cred că toată lumea ar dormi.

          Genuca Ceuca: - Noi venim noaptea de la Înviere, stăm la cuminecat, ajungem destul de târziu acasă, de la 6.30 mă pregătesc şi de la ora 7 uşa trebuie să fie deschisă, ouăle şi turtiţele pregătite şi aşteptăm copiii cu drag. Dacă din casă merge careva la Biserică unul trebuie să rămână acasă să ţină uşa şi poarta deschisă pentru că aşa este frumos şi aşa trebuie să se întâmple în ziua de Paşti.

          Rep.: - Alina, legat de Sfânta sărbătoare a Paştelui, dacă tu umblai după ouă în sat, pentru că, totuşi, Salva este o comună destul de mare.

          Alina Ceuca: - Da, am mers după ouă şi turtiţe, dar mai mult la noi pe stradă, la cunoştinţe, la prieteni. De când eram mică, cel mai mult îmi plăcea la Înviere, când se înconjoară Biserica cu lumânări. Îmi amintesc de când eram copil că asta îmi plăcea cel mai mult. Îmi doresc să îmi cresc şi copilul, pe Alex, cu aceleaşi obiceiuri creştine.

          Rep.: - Înseamnă că mama te-a dus de mică la biserică. Şi ştiu că şi tu faci la fel cu Alex.

          Genuca Ceuca: - Da, era foarte micuţă, tatăl ei o ţinea în braţe. O ţinea pe umeri, sus, ca să vadă. La fel facem şi cu nepoţel. Este o magie extraordinară atunci când auzi că se trag clopotele, când bate preotul de trei ori în uşă cu Sfânta Cruce. Dacă nu ai parcurge momentul nu ştiu cum ar fi, pentru că te pregăteşti cu atâta mâncare, dar dacă n-ai trăit acel moment al Învierii, noaptea, nu ştiu dacă ar fi atât de frumoasă ziua de Paşti.

          Rep: - Sunt momente deosebite, începând cu Joia Mare, când sunt cele 12 Evanghelii, iar cei care ajung la Biserică ascultă fiecare pas prin care a trecut Mântuitorul ajuns pe Cruce.

          Genuca Ceuca: - Suntem prinşi cu foarte multe lucruri şi de multe ori uităm să mergem la Biserică, dar este mult mai important să mergem în fiecare seară la Biserică în zilele respective. Dacă eşti cu sufletul curat şi nu ai nicio supărare, nu duşmăneşti pe nimeni, nu faci niciun rău la nimeni, eu cred că Dumnezeu îţi primeşte Sfânta rugăciune oriunde, important este să fii cu gândul la bunul Dumnezeu.

          Rep.: - Ce nu trebuie să lipsească de pe masa de Paşti?

          Genuca Ceuca. – De pe masa de Paşti nu trebuie să lipsească Pasca, pentru că la celelalte sărbători facem o pâine obişnuită. Dacă putem, în ziua de Paşti  ducem bucatele la Sfânta Biserică să fie sfinţite, şi e foarte bine, pentru că atunci au şi binecuvântarea preotului. Pe lângă pască trebuie să fie carnea de miel, chiar dacă e scumpă. De când mă ştiu, indiferent de ce greutăţi am avut, am lucrat la casă, mielul de Paşti nu a lipsit de pe masă. Şi nu lipseşte nici astăzi. Zama acră de miel se face în sâmbăta de Paşti, pentru că eu în ziua de Paşti nu fac mâncare niciodată. Îmi place să fie totul gata, pentru că eu aşa ştiu că în ziua de Paşti nu e bine să faci nimic de mâncare. Toate mâncărurile sunt pregătite – friptura din carnea de miel, drobul, plus celelalte bunătăţi pe care le-a dat Dumnezeu şi eu cred că nu lipsesc de pe masa nimănui. Aşa greu cum e, fiecare cu greutăţile lui, facem în aşa fel ca în marea sărbătoare a Sfintelor Paşti să ne bucurăm de bucate bune pregătite. Noi, la ţară, aveam de-a căsii de toate şi nu mâncăm mâncăruri cumpărate. Nici vinul nu trebuie să lipsească de pe masă. Avem aici vie peste curte, peste ocol, cum spune noi, la umbra căreia stau eu vara şi cos. Şi astă toamnă era un miros superb de struguri de-ţi era mai mare dragul să stai şi să coşi sau să stai la o masă sub vie. Avem vin de-al nostru, bun, natural, n-am pus nimic în el.

          Rep.: - Ne întoarcem puţin la lumea satului de mai de mult, pentru că astăzi lumea satului s-a mai modernizat, şi vreau să vă întreb dacă de Paşti vă terminaţi o cămaşă, o zadie, pentru că nu ştiu dacă astăzi oamenii din sat îşi mai fac cămăşi de Paşti.

          Genuca Ceuca: -  Am făcut o cămaşă pentru cineva de la Romuli, cred că este profesoară. Nu este artistă, dar a vrut să-şi facă o cămaşă s-o aibă de mers la biserică. I-a trebuit o cămeşă cu fir peste cot, cum au fost cămeşile bătrâneşti pe pânză de casă. Foarte greu de făcut, dar mi-a ajutat Dumnezeu. Am lucrat la ea două zile şi din Săptămâna Mare ca să o pot termina.

          Rep.: - Trebuia să fie gata în Săptămâna Mare?

          Genuca Ceuca: - Da, ca să o îmbrace de Paşti. Mai de mult lucram până aproape de Înviere, pentru că la noi în sat, la Runc, preotul slujea în două sate, şi în Aluniş, şi Învierea nu se făcea decât în ziua de Paşti. Niciodată nu era făcută noaptea. Doar după ce m-am măritat şi am venit în Salva am avut şi preot în sat, şi Învierea se face întotdeauna la miezul nopţii. Acum, slujba de Înviere se face şi la Mănăstire, iar lumea e împărţită. Mai merge foarte multă lume şi la cealaltă biserică, la cea catolică. Nu ştiu dacă lipseşte cineva, măcar unul dintr-o casă merge  la Înviere.

                    Rep.: - Salva este una dintre cele mai bogate comune. Când vorbim despre tradiţii, vorbim despre Salva. Ar trebui mediatizaţi mai mult meşterii populari.

          Genuca Ceuca: - Mai de mult, cu siguranţă, se lucra în fiecare casă. La noi toate femeile lucrează. Meşter popular nu este doar cel care-şi vinde produsele. Lucrurile care se vând sunt lucrate de mâna femeilor, nu doar din Salva, ci din şi din Runc, Coşbuc, din Telciu, din Rebrişoara. Femeile de pe Valea Sălăuţei şi de pe Valea Someşului, din fiecare casă, ştiu să coasă, să ţese. Ceea ce s-a lucrat mai puţin a fost cusutul cu mărgele, ele sunt mai puţine. Dar nu şi în Salva. Aici este lelea Ana Vergin, tanti Raveca de la Gară, pe care o ţin minte de mult că a cusut pieptare (încă nu eram măritată), familia Coruţiu care (din păcate nu mai sunt) au făcut păunii, sunt foarte mulţi care au lucrat şi care încă lucrează. Sunt meşteri adevăraţi, dar nu sunt cunoscuţi ca meşteri populari. Sunt cuprinşi în carte, în monografia care s-a scris despre Salva. De exemplu, doamna profesoară Ana Filip, Dumnezeu să-i dea sănătate, ea s-a luptat mult şi a adunat date şi poze, şi i-a cam pus pe fiecare cu numele, pentru că avem cojocari, avem mulţi care au făcut pieptare, pieptare cu ciucuri, pieptarele care s-au purtat înainte, meşteri adevăraţi.

          Rep.: - Sunt femei care ştiu lucra, fiecare, ceva anume. De exemplu, mă gândesc la soacra dumneavoastră - mica Sâe ştie împleti foarte bine, este una dintre împletitoare, iar mama dumneavoastră, Dumnezeu să o ierte, mica Tore, cânta, am auzit nişte pricesne foarte frumoase la dânsa şi poveşti frumoase legate de tradiţii.

          Genuca Ceuca: - Da, într-adevăr, multe dintre cântările pe care am învăţa-o pe Alina le ştiu de la mama mea, ca să nu mai spun că tot ceea ce ştiu lucra am învăţat de la mama. Mama împletea ciucuri la zadii, foarte frumoşi, a lucrat şi cu mărgele, cusături cu pene pe scrisoare, şi jumătăţi de cruciţe, a ţesut. Mama nu a plătit veci lucrul de mână. Mama a ţesut zadiile, mama a ţesut hainele pe care le avem în casă, ţoalele, pernele, tot ce se vede este lucrat de mâna mamei şi de mine.

          Rep.: - Suntem într-o casă mare, aşa cum sunt casele la Salva şi, interesant este faptul că atât de frumos este gândită fiecare cameră încât tradiţia este la ea acasă. Alina, tu nu i-ai spus mamei tale să renunţe la ţoale, de exemplu? Sunt foarte multe în casă.

          Alina Ceuca: - Nu, pentru că ţin foarte mult la ele.

          Rep.: - Ştiu că atunci când sunt spectacole, când sunt filmări, televiziunile au în spate decorul Genucăi Ceuca. Alina, cam câte perechi de zadii ai, câte cămeşi?

          Alina Ceuca: - Cred că am aproximativ 200 de perechi de zadii.

          Rep.: - Este un  lucru deosebit. Aţi adunat de peste tot.

          Genuca Ceuca: - Nu le-am vândut nici pe ale mele, nu le-am vândut nici pe ale mamei mele.

          Rep: - Ştiu, parcă vi le doreaţi de la cei bătrâni şi vă era frică să nu se întâmple ceva rău cu ele, să ştiţi că sunt în siguranţă. Mulţi ori le-au vândut pe preţuri de nimic, ori le-au pus pe prag, ceea ce este şi mai dureros.

          Genuca Ceuca: - Mă doare când văd că hainele noastre se vând în străinătate. Dacă aş fi putut, aş fi acaparat toate modelele, ori dacă aş fi avut zece mâini să pot coase... Îmi pare rău după modelele care s-au dus, îmi pare rău după alesături, după şipca mândră, sunt modele frumoase, pentru că femeile noastre, când şi-au făcut un rând de haine noi de Crăciun, de Paşti, de sărbătorile mari, fiecare s-a străduit să facă o şipcă, un model pe care să nu-l aibă nimeni, o cusătură pe care să nu o aibă nimeni. Este mare păcat că se pierd modelele de demult. Eu asta iubesc, modelele de demult, pentru că acum vine cineva şi îţi spune că cam de atâţia bani vrea, de exemplu, o cămeşă. Dar nu-i poţi face o cămeşă pur autentică, pentru că noi ştim că la un rând de haine lucrăm o iarnă. Din această cauză meşterii populari nu fac, nu pentru că nu ştiu face. Toţi ştiu şi pot să facă, dar nu îşi pot permite să facă lucrurile autentice, aşa cum au fost, pentru că au fost lucrate mărunt, lucrate migălos. Numai la o pereche de ciucuri de la zadii e mult de lucru. Nu-ţi poţi permite să faci exact autenticul să-l vinzi la cineva, decât dacă lucrezi la comandă. La comandă, eu fac lucruri migăloase, pentru că eu îi spun clientului să-şi aleagă modelul şi că modelul respectiv costă cam atât, pentru că eu lucrez o mai mult de o lună şi jumătate la o cămeşă, ca să fie în bună rânduială, adică o cămeşă adevărată. Dar, îmi pare rău după modelele care se pierd.

          Rep.: - Dar inventaţi şi dumneavoastră modele...

          Genuca Ceuca: - Da, mi-e drag. Îţi spun sincer, n-am copiat niciun model, nici măcar pe cele care le-am făcut eu. Dacă văd ceva lucrat de mine după zece ani, stau şi mă gândesc: oare cum mi-a ieşit acel lucru. Uneori, pun pânza albă în faţa mea, la cămăşi bărbăteşti, de exemplu, la gulere, şi nici nu ştiu ce voi face. Şi parcă atunci vedeam ce trebuie să fac. Niciodată nu pot face două lucruri identice, mereu trebuie să mai pun ceva, o floricică.

          Rep.: - Genuca Ceuca ar fi bună undeva la Bucureşti să fie designer vestimentar, creator de modă...

          Genuca Ceuca: - Nu aş fi bună, pentru că i-aş spânzura pe toţi cei care se îmbracă aiurea.

          Rep.: - Am văzut că sunt mulţi tineri care, pe lângă blugi, mai pun ceva, câte o ie sau altceva, şi este bine că le îmbracă.

          Genuca Ceuca: - Da, este bine că le îmbracă, dar nu prea pot trece cu vederea când văd că nu sunt autentice. Am fost la emisiunea „Sărut mâna, mamă”, cu Alina, şi era venită cineva din America, probabil, plină de bani, dar în cap avea maramă de Olt, de Gorj, cu cămeşe şi zadii cu mărgele din Sângeorz, pentru că ştim că la Sângeorz se poartă cămăşile ţesute. Avea poale roşii, puţin strâmtate, dar aceleaşi poale din pânză ţesute, zadiile tot pe roş. Într-o pauză, nu m-am putut răbda şi am întrebat-o dacă ştie din ce zonă este costumul ei. Mi-a spus că l-a cumpărat de nu ştiu unde, probabil, a fost dus de la noi în ceva muzeu. I-am spus că poartă costum de Bistriţa, dar este olteancă, gorjeancă. M-a durut pentru că putea să-şi ia o năframă, se putea documenta. Ea era îmbrăcată, dar nu ştia ce poartă.

          Rep.: - Chiar dacă avea năframă şi cânta cântece din Oltenia tot aia era. Pentru că zadiile noastre sunt foarte frumoase, încet-încet, vedem tot mai multe oltence că iau zadiile noastre. Şi atunci nu mai ştim să ne delimităm.

          Genuca Ceuca: - Eu sunt mereu atentă când o îmbrac pe Alina. De exemplu, la filmările de Paşti, de la TVR, au fost tineri din toată ţara. Alina era deosebită faţă de ceilalţi, pentru că la costumul ei de Bistriţa i-au dat pieptar, iar pieptarul nostru înfundat este deosebit. Cămăşile noastre largi şi date după cot le mai poartă şi cele din Mureş, dar şi în alte zone, dar cu pieptarul, deocamdată, nu ne copiază nimeni, şi, bineînţeles, cozile late, care, la fel, nu le poate copia nimeni.

          Rep.: - Alina este o pată de culoare la Bucureşti, pentru că sunt mulţi olteni, iar când vine o bistriţeancă, o năsăudeancă din Salva, în costumul ei frumos, cântă frumos, arată bine, toată lumea o cheamă la manifestări. Noi am avut-o pe Maria Butaciu de la Salva. Ştiu că la acea emisiune de la Crăciun au fost împreună şi a luat-o pe Alina sub aripa ei.

Genuca Ceuca: - Era tare mândră doamna Maria Butaciu de Alina. Sunt foarte mulţumită de emisiunile la care a participat Alina pentru că a filmat şi cu doamna Mărioara Murărescu, a cântat cu Orchestra Lăutarii din Chişinău, cu maestrul Botgros, a adus atâtea trofee şi a fost la Gala Premiilor Muzicii Populare. Am fost plăcut surprinsă s-o văd pe Alina trecută pe listă alături de artiştii consacraţi.

Rep.: - Sălăuanii trebuie să fie mândri de Alina şi Genuca Ceuca. Un gând pentru cei de la Salva, pentru cei din judeţ...

Genuca Ceuca: - Doresc tuturor o primăvară frumoasă, un an bun cu multă bucurie, multă pace în suflet şi multă-multă sănătate şi să asculte cu drag muzica populară pentru că e a noastră, ne reprezintă, iar cei care ştiu cântece frumoase să le dăruiască la tineri pentru că este păcat să rămână undeva uitate.

Alina Ceuca: - Doresc tuturor românilor, dar mai ales bistriţenilor de pretutindeni, sănătate, bucurii şi tot binele din lume.