Între graţie şi dizgraţie

Femeile gravide au câte ceva care le conferă o distincţie aparte. E în privirea lor o lumină, o blândeţe, e în gestica lor o cumpănire , o chibzuială, e în mersul lor o mişcare graţioasă a mulţumirii să sunt ce sunt – toate acestea (şi nu numai) provenind de la postura lor de purtătoare a unei vieţi noi. De la o vreme, trupul devine durduliu, căci fătul are nevoie şi… de spaţiu, dar semeţia că poartă o fiinţă în propria-i fiinţă îi păstrează graţia de viitoare mamă.
Numai că această graţie foarte multe tinere însărcinate, din ultima vreme, şi-o siluiesc prin felul cum se îmbracă. Sunt nedumerit: Aşa vor ? O fac din comoditate ? Sau, pur şi simplu, nu au o educaţie în ce priveşte ţinuta în lume?
Le văd trecând pe stradă într-un fel de izmene extensibile, care le acoperă burta dolofană; observat din profil, sunt realmente dizgraţioase purtându-şi protuberanţa fudulă a pântecului.. La femeile din alte generaţii se putea remarca atenţia pentru o vestimentaţie care să le atenueze impresia de trup deformat de sarcină. Acum, dimpotrivă, parcă e un fel de ostentaţie în a-şi evidenţia, prin îmbrăcăminte, curba pronunţată de la talie în jos, un fel de plăcere de a fi urâte. Chiar aşa vor ?
O altă hâzenie, acum, la unii tineri bărbaţi; vizibilă mai ales în sezonul estival. Aşa cum unele tinere îşi vâră silicoane în sân, tot aşa aceşti inşi (aflu că) îşi injectează pieptul, braţele cu nu ştiu ce lichide, după care încep să arate purtători de muşchi biftec, dau impresia că sunt nişte Hercule şi inspiră un fel de putere care stă la pândă, încât oricând te pot arunca pe celălalt trotuar sau să frâneze un automobil în viteză. Discutând cu o doamnă despre „priveliştea” asta, ea mi-a replicat astfel: „Domnule, ăştia au muşchi de aluat. Eu, dacă ar fi să-l pocnesc pe unul, ar cădea pe spate imediat.”
Nu puţini au burţi premature, care par să rezulte din hrană opulentă; sau te duci la un gând năstruşnic: N-or fi cumva şi ei gravizi ?...
Dar ceea ce îmi provoacă silă e capul lor. Desigur că, după sclipirea ochilor şi fizionomie, e limpede că fac parte din tribul lui Bulă. Însă mai toţi sunt raşi pe scăfârlie. Hai, fie, treacă-meargă. Ce e de observat e că acea grăsime a burţii urcă până la ceafă. Lipsită de podoabă capilară, ceafa lasă vederii rânduri de colaci cu conţinut adipos (de aluat – vorba doamnei), care dau căpăţânii o dizgraţie, ce, involuntar, te duce cu gândul la troacă, la godini.
Nu pricep: Ei nu-şi dau seama de asta? Ce categorie de femele agreează astfel de arătări ?
Cât despre penibilele tatuaje – ce să mai zic ?! Ne apropiem de junglă. Aşa educaţie, aşa dorinţe şi rezultate.