Iarba surâde

Ploi care spală

 rugina grea a iernii.

Iarba surâde.

Un martie secetos (2026) a fost înfrânt de cerul care și-a deschis robinetele ploii, spre sfârșitul lunii. O binecuvântare a naturii! Urmările au fost vizibile imediat, după două-trei zile. Verdele ierbii, pur și simplu țâșnește prin ridicarea sulițelor sale, din somnul iernii, din starea de hibernare. Iarna se pregătește să salute venire primăverii, își aliniază garda care îi va prezenta acesteia onorul. Ea își trezește soldații, cei care nu au pierit sub dinții gerului hibernal, ori nu s-au veștejit, intrând în agonia sfârșitului. Micile insule, uscate, înfrânte, se văd  printre firele înverzite ale ierbii, dornică să soarbă razele soarelui, un alt stimulent al creșterii ei.

Rostogolirea razelor solare peste ierburi, pune în evidență stăruința lor pentru afirmarea ,,verdelui crud” bacovian. Ca să constat, vorba poetului Ion Gheorghe, că ,,Vine iarba”, mai urc o dată pe cărarea care leagă ograda casei mele din Malin, de locul care se învecinează cu pădurea de acăți, de pe dealul care protejează satul de năzbâtiile furtunilor estivale. Pășesc cu grijă, de teamă să nu strivesc plăpândele fire de iarbă, de pe marginea cărării. Ele sunt încoronate cu stropi de ploaie, încă un surplus de atenționare, ca să nu fie nimicite. Ploaia spală rugina iernii, spun bătrânii satului și efectul ei este sesizabil la tot pasul.

Din loc în loc, smocuri de iarbă mai înaltă, ca niște mușuroaie, îmi amintesc de otava din toamna trecută, necosită, pe unele porțiuni ale terenului.

Au înflorit corcodușii, caișii, piersicii. Albul și rozul florilor acestora, pigmentează cu o altă nuanță cromatică peisajul.

Dacă mâine  voi străbate același traseu, iarba va fi mai înaltă, mai viguroasă. Ea îți surâde ca un copil și ridicarea ei verde îți tonifiază tonusul existențial. Ai senzația că și aerul este mai curat și cel de deasupra ierbii, pare și el colorat.

Nu se putea să nu-mi amintesc de poezia lui P. Ghelmez, ,,Să recunoaștem totuși” și citez începutul ei: ,,Să recunoaștem totuși, ni-i dor de-un fir de iarbă,/În veacul de uraniu, suntem sentimentali...”. Dacă asculți și melodia lui Nicu Alifantis, având ca libret aceste versuri, poate vei răsplăti primăvara cu surâsul tău, pentru cel al ierbii, provocat de biruința ei.

                                                                                         Ion Radu Zăgreanu