Invitaţie la „Conexiuni”, cu poezia de dragoste universală, naţională şi bistriţeană

A vorbi sau a scrie despre poezia de dragoste este la fel de instabil precum a vorbi sau a scrie despre însăşi dragostea. E ca şi cum ar fugi pământul de sub picioare, ar zbura capul în nori, chiar dacă doar în dragoste sentimentul de stabilitate e mai real decât oricând şi decât oricare altul. Una dintre marile teme ale literaturii, dar şi a vieţii – iubirea – a dat de lucru poeţilor şi filosofilor din Antichitate până în februarie 2013. Homer, Catul, Petrarca, Shakespeare, Eminescu au simţit iubirea prin vers, lăsându-se purtaţi de voia Muzei, suferind apoi de capriciile ei neiertătoare. În timp, prejudecata că poezia de dragoste e scrisă de poeţi s-a mai estompat, odată cu argumentul că şi poetese închină strofe, slăvind iubirea: Sapho, Sylvia Plath, la noi Nina Cassian, Magda Isanos. Cu cât iubirea intră într-un con de umbră, cu atât mai aprige teorii pe seama ei se întrupează: „Iubirea şi Occidentul”, de Denis de Rougemont, „Studii de iubire”, de Jose Ortega y Gasset. De amintit este şi proza plină de lirism „Eseuri de îndrăgostit”, de Alain de Botton. Când iubeşti, devii poet peste noapte. Când eşti poet, nu se poate să nu iubeşti. La modul cel mai serios şi rezonabil posibil, iubirea – prima, ultima, de mijloc, a doua, a treia – e una şi e unică. În poezia de iubire, specie supusă celui mai înalt sentiment, când nu coboară în josnic, trivial, ruşinos, iubirea e cântare a cântărilor, e răspunsul către cel plăcut, către ce ne „acoperă inima cu ceva”. Scriind poezie de dragoste nu înseamnă că eşti „poet al femeilor”, cum a fost numit minimal brazilianul Vinicius de Moraes, tradus în româneşte de către Dinu Flămând, în ultimul număr din România literară. De ce-ar fi doar atât?!... Ajunsă uşor desuetă, parcă, poezia de dragoste nu mai e la modă, ca şi dragostea, de altfel, din păcate. Sau amândouă trec printr-o criză.
Tocmai de aceea, în februarie, lună cu două sărbători ale iubirii – Valentine's Day şi Dragobete – una împrumutată, un neologism, cealaltă – de-a casei, veche, dacă, dar privindu-se una pe alta în oglindă, Societatea Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni” organizează joi, 21 februarie, de la orele 18.00, în Sala Mică a Centrului Cultural „George Coşbuc” din Bistriţa, „Poezia de dragoste şi dragostea din poezie” – o seară de muzică şi poezie, când „toate îndoielile-o să moară/şi-n loc vor creşte gândurile toate/de viaţă nouă şi de primăvară”. Poeţii oraşului, în număr tot mai mare de la un anotimp la altul, sunt inspiraţi, în căutarea unei veşnicii care nu se mai naşte la sat, şi se lasă şi ei atraşi în dulcea capcană a poeziei de dragoste. Din creaţii supuse temei propuse, vor citi publicului prezent: Al.C. Miloş, din volumul „Prinţesa zburătoare valahă”, Iulia Paţiu, din volumul „Fruct întors în floare”, în curs de apariţie, Menuţ Maximinian - „Noduri în haos”, Dorel Cosma, din volumul „Se naşte ceva”, Olimpiu Nuşfelean, din „Eu, celălalt”, Ioan Cioba, dintr-un volum de „Scrisori...”, în pregătire, Grigore Avram, din volumul „Curând”, Ovidiu Pojar, din „Jogging circular”, Gheorghe Mizgan, din „Dilema clepsidrei”. Seara de poezie va fi însoţită de fragmente de muzică celebră, potrivită momentului - Chopin, Tosseli, Ceaikovski, interpretată cu măiestrie şi sensibilitate desăvârşite la vioară de către Florin Vlad.
Dorim ca întâlnirea pe care o propunem joi, 21 februarie 2013, să meargă la sufletul fiecărui spectator, care să plece acasă măcar cu o metaforă în plus. Pentru că, dacă poezie de dragoste nu e, nimic nu e!