Ioan Bob: În lipsa finanţărilor europene şi guvernamentale, investiţiile le facem de la bugetul local! Asfaltări la Cociu şi Şintereag, în licitaţie!

În aşteptarea finanţărilor din fonduri europene sau prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă – care nu este nici măcar aprobat – autorităţile locale au trebuit să-şi gestioneze banii proprii pentru a putea supravieţui sau a dezvolta o serie de investiţii. Asta s-a întâmplat şi la Şintereag, unde administraţia a reuşit să implementeze o serie de proiecte edilitare şi să bugeteze fonduri pentru modernizarea infrastructurii locale sau construirea unei capele.

         „Avem numeroase proiecte, ca toate primăriile, dar nu au fost lansate axele de finanţare prin fonduri europene. În aceste condiţii, ne folosim de banii pe care îi avem la bugetul local – din garanţii, TVA – pentru a putea demara o serie de proiecte. În aceste zile, lansăm procedura de achiziţii publice pentru modernizări de drumuri în localităţile Cociu şi Şintereag, unde vom avea toate străzile asfaltate. Mai rămân de asfaltat câte o stradă în Blăjenii de Sus şi Blăjenii de Jos şi două capete de străzi la Caila. Din 9,6 kilometri cât mai avem de modernizat, aproximativ 5 kilometri îi scoatem la licitaţie”, ne-a explicat primarul Ioan Bob.

         Potrivit acestuia, în această toamnă va fi scoasă la licitaţie proiectarea şi execuţia pentru construcţia unei capele funerare, care a devenit o necesitate la nivel local.

         Cu bani de la bugetul local, au fost înlocuite şi lămpile de la iluminatul public, cu cele de tip LED. „Am avut depus proiect, s-a împotmolit şi astfel am decis să facem din fonduri locale. Am înlocuit din stâlp în stâlp aceste corpuri de iluminat la Şieu Sfântu, Blăjenii de Sus, Blăjenii de Jos, Caila, la Cociu şi Şintereag era făcut. Trebuie să onorez şi promisiunea făcută tinerilor de la Cociu pentru nocturna la terenul sintetic”, ne-a precizat edilul comunei.

         Normal, proiectul de “Extindere rețea de distribuție a gazelor naturale pentru alimentarea localitățiilor Șintereag, Șieu-Sfîntu, Blăjenii de Jos, Blăjenii de Sus și Caila” rămâne o prioritate. Lungimea totală a reţelei depăşeşte 32 kilometri, iar investiţia are o valoare de peste 24 milioane lei. 

         „Sperăm să se găsească fonduri externe pentru aceste investiţii în reţelele de gaze naturale, altfel va fi extrem de greu pentru România. Dacă nu sunt surse externe de finanţare, în veci nu vom avea gazul introdus. Şi aşpa, este extrem de greu să garantăm că oamenii se vor racorda. Avem probleme şi la canalizare, sunt multe persoane în vârstă sau case unde familia locuieşte doar în week-end, cu fose septice. Va fi o problemă şi cu finanţarea investiţiei, apoi cu racordarea gospodăriilor”, a recunoscut primarul Ioan Bob.

***

         Altfel, la Şintereag, lucrările edilitare au fost făcute în regie proprie.  E şi mai ieftin, e la calitatea cerută, nu mai depinde nimeni de procedura de licitaţie.

         „Am făcut lucrările cu utilajele noastre. Avem cinci utilaje - buldozer, buldoexcavator, avem utilaj de deszăpezire, vidanjă,  un cilindru pentru reparaţiile la drumuri, pentru montarea pavajelor, pentru teren de sport etc. Avem patru angajaţi, personal contractual, şi cu aceştia lucrăm. Am lucrat şi eu, pentru că avem nevoie de un şofer cu categoriile B, C şi nu vine nimeni pe un salariu mai mic de 3000 lei. Nu e o ruşine să muncim”, ne-a declarat primarul Ioan Bob.

         A fost cosită astfel vegetaţia de pe marginea drumurilor comunale şi de hotar, la Caila, la Cristur. De asemenea, cu excavatorul au fost săpate şanţuri în zona terenurilor agricole, pentru a le proteja de inundaţii, pe o lungime de 2 km la Şieu Sfântu şi circa 800 m la Şintereag. Proprietarii şi-au dat acordul ca după decolmatarea şanţului, pământul să fie împrăştiat pe terenurile lor agricole.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5