Ioan Mărginean: POEME

Aș putea fi oricine

Îndestulător darul zeilor pentru asta

Și fața mea

Oglindă plină de pedepse

Îți poți inchipui orice

Înserări pe care ți-ai scris numele

 Propunere absentă

Ploi calde și copaci înalți

Neliniș! pline de mistere

Nimeni

N-a vazut-o

Toate iubirile

Și toate pietrele de mormânt

S-au rostogolit

Ochii nostri opriți să cunoască

Urechile noastre să vadă

Mii de inimi

Bat în inima mea

Tu în mijlocul ninsorii

Deschizi fereastra

Uneori ca un sicomor

Dincolo de ani

Sângerezi ca un cuvânt rănit

Și neliniș!le

Le scap din mână

 

 

 

 

Caii de mai dansează pe piane stricate

Au toporași în urechi

Și peruci

Și picioroange să vadă pană la etajul doi

Așa cum nasc șoriceii

Și leviatanul ce-i înghite pe cei nedoriți

Lumina ajunge mai repede în gări departate

Și urmarește zeece nechezat

Eu am crescut în orașul acela

Unde hoții de cai aveau inima pătrată

Și degetele îmbrăcate ca de-nmormântare

Amanții veneau aici

Duhnind a putrede licori

Cu cicatrici

Și nasul cum piramidele dormind

Femei pariau pe divorțuri

Ba chiar și pe mine

Cel ce călăream un cal cu un ochi închis

Cu nume ca o copită iscălită pe nisip

Unii cai veneau direct din războaie

Cu care cu tot

Și cohorte de cânturi

Mamele plângeau copii și nu voiau să se mângaie pentru că nu mai sunt

Au rămas în statui și-nceruri adânci

Unii se mai scalda-n ierburi și-n umbre de atene și rome

De dunări si nopți curgătoare

Inima urcă sute de trepte

Cine va fi învingătorul?

Cine va fi ?

Ceea ce am vazut

Îţi spun, Amelie

Și marturia mea

Are căldura sângelui ce nu știe sfarșitul

Pleoapele țin în dinți frunze vii

Inima ta, o punte

Peste nisipul fierbinte

Peste care caii-ngalop dau buzna

În orașul spintecat ce urcă la cer

Ochii mei Amelie, sunt porțile larg deschise

 

 

Tu ne încalzeai ceaiul

Nelasănd ultima carte să moară

Și a fost seară

Și au fost dimineți

Pe catarg ne urcam

Să culegem mere pe care le stergeai cu părul tău

Animale perechi

Păsări perechi

Și oameni perechi

Număram firimituri în traista cu merinde

Ascultam buletinul meteorologic

Și ne întrebam de ce ploaia

E zâmbet neliniștiutor

Îngerii nu au copii

Pe munte urc eu lemne de foc

Și anii tăi și pumnal ascuțit

Turme de berbeci

Încolacise-vor în Raiul meu

Și-au fost dimineți

Și a fost seară

Pe oameni i-am așezat în liniștea lor

Iar la cină măslinii încă nu înverziseră

Desenam nopți calme

Alunecătoare în pas de poveste

Să mori neverosimilă  cântare

Cerurile au atunci miros de fum

Și nunta-i pe sfârșite

Mie imi trebuie cuvinte

Să mă imbrac, Cuvântule

Și toacă să te strig

Și clopot să mă chem

Și ape limpezi

Să mă pierd

 

 

Totul e har

Vecină cu pământul veșnicia

Cale belșugul de fapte

Străpungând pusul

Refugiu, rugăciunea

Dau vamă

Și-ți judec haina dintâi

Vițelul meu nu-i ca al tău

O târg biruitor

Aș fugi

Părelnic visul luminii line din vecernii

Iar luntrile-s toate la malur

Totul e har

Vecină cu pământul veșnicia

Cale belșugul de fapte

Străpungând pusul

Refugiu, rugăciunea

Dau vamă

Și-ți judec haina dintâi

Vițelul meu nu-i ca al tău

O târg biruitor

Aș fugi

Părelnic visul luminii line din vecernii

Iar luntrile-s toate la malur

Totul e har

Vecină cu pământul veșnicia

Cale belșugul de fapte

Străpungând pusul

Refugiu, rugăciunea

Dau vamă

Și-ți judec haina dintâi

Vițelul meu nu-i ca al tău

O târg biruitor

Aș fugi

Părelnic visul luminii line din vecernii

Iar luntrile-s toate la malur

Totul e har

Vecină cu pământul veșnicia

Cale belșugul de fapte

Străpungând pusul

Refugiu, rugăciunea

Dau vamă

Și-ți judec haina dintâi

Vițelul meu nu-i ca al tău

O târg biruitor

Aș fugi

Părelnic visul luminii line din vecernii

Iar luntrile-s toate la maluri

Totul e har

Vecină cu pământul veșnicia

Cale belșugul de fapte

Străpungând pustiul

Refugiu, rugăciunea

Dau vamă

Și-ți judec haina dintâi

Vițelul meu nu-i ca al tău

O târg biruitor

Aș fugi

Părelnic visul luminii line din vecernii

Iar luntrile-s toate la maluri

 

 

 

Râul aici e altfel

E ca o inimă

Pe o pânză aproape roșie

Ca o coadă de fată

Despletită între două înserări

În jurul ochilor nu sunt anotimpuri

Desenez scheletul și umbra lui arde în pălmi

Un bocet e atunci poemul

Plopilor plânși

Dealurile cu coarne de berbec

Rostogolindu-se printre frunze de laur

Știu că în noaptea aceea

Săruturile erau râuri de lapte

Făgăduite îngerilor

Veșnicia începe cu moartea

Celalalt somn când te trezesti are formă de cer

Și formă de candelă și de potir

Păcatul luat pe datorie

Ne ține gândul minții lipit de pământ

Orașe și mirese acolo n-am văzut

Doar lumini în pântecul nopții

Ce se odihnesc pe obrazul tău

E un singur drum

Greu ne desparțim de ceea ce știm

Și de efemer ca de o lună fecioară

Morții se duelează în tăceri

Cerc grăbit de ninsoare

Ochii tai, ochi de zăpadă

Privesc pe cărarea fugii de acasă

 

 

Sigur întâlnirea noastră

A fost o pauză a clipelor

Pe urmă

Ne-am plimbat pe zece străzi

Prin orașul ce rătacea pe sub poduri minciuni

Zilele începeau cu strigăt de clopot

Înspăimântătoare vise

Ramânând pentru mijlocul zilei

Clapele de acordeon

Sunt ca un picior de lemn

Ce și-a uitat povestea

Spaimele printre castani

Băteau pași de paradă

Crucile, ochi răstigniți

Urechile, șine de tramvai

Pline de muzici

După felul meu

La margini de săptămână

Îmi mângâi rostirea

Despre mortul ce înca nu avea nume

Rotunjimea clipelor

Ca o litanie

Ca o carte cu unghile proaspăt tăiate

 

 

Trebuie să mă țin de lumină

Întunericul nu mai îmi e de ajuns

Și în plămâni refac drumul peștilor

Toți au aripi negre

Și prin somnul meu

Caută răbdarea

Trupul meu

Se izbește de spaime

Zăpezile toate stau cu burta în sus

Precum vă puteți imagina

Cine să mai reziste?

Rănile toate au mâna întinsă

Își rod unghile

Și îmi este frig

Ar ' trebuit să mor

Dar Tatăl mi-a plătit datoria

Cu lacrimi

Și cu inima egală cu toate toamnele

Cu toate cuvintele

Voi mai respira aerul, sub asediu

Poate nu vor baga de seamă

Ca în buzunar zornăie

Treizeci de arginți

Ce vor să danseze în mijlocul răului

Sunt ca niște câini alungați

Din ochiul tău

Și nu vor să pună întrebari

Iubita mea

S-a facut dimineață

Ascunde-mă în milele tale

 

 

 

Nu mi-a răspuns

Și începuse lupta între cocoși

Mă temeam că soarele se va stinge

În joc de sah

Cei doi distilau sângele alb negru

Pe tablă era cel mai frig

Șuieră vântul

Și lătrau toți câinii

Inima poartă

Nenumărate morți

În valuri mărunte

Și ma privește cu ochii închiși

Eu nu iubesc întunericul

Și nu am de gând să mă împac cu bătaia clopotului

Fiecare zi e altfel

Așa oglinzile sterg umbre otrăvite

Și copii orfani își fac mai de dimineață înviorarea

Pentru ei

Mai târziu e dejunul

Și mai târziu

Se desprinde o așchie din trupul pâinii

Au unghile tăiate

Și toate zilele din calendar

Cu forme ciudate

Dincolo de pântec vecinii

Lemnul icoanei, cetăți de ploaie

Răspunsul ar . schimbat forma

Poate ar fi blocat intrarea în Rai

Și zilele ce veneau de departe

Aveau geamuri rotunde

Și copii bătrâni

Toate aveau culoarea din dansul desparțirii

N-ai vrut să recunoști

Țipetele toate

Înșirate pe ață

Una pe stânga

Două pe dreapta

Una pe față

Două pe dos

E.gie peste nume tocite

Mă îngrijorează că pe partea stângă bisturiul

Taie mai bine