Ioan Mărginean şi poezia din Patmos

Poetul Ioan Mărginean, originar din judeţul nostru, de la Măluţ, preot în judeţul Cluj, propune, la Editura Brumar, întâlnirea cu poezia apocaliptică în cadrul volumului „Anotimpul din Patmos”. Cartea, care se vrea un „manual de exorcizare” este remediul complet întru aşteptarea mântuirii: „De trei ori şase cântă cocoşii…/ îngerii din tren întind mâna”. Prin poezia lui Mărginea ne apropiem mai mult de cele sfinte „Sufletul meu – lună plină” fiind la unison cu întâmplările de dincolo de poarta raiului: „Lângă suflet, libera pădure, povara liniştii tale/ un poem încă nelocuit”. Atunci când „Neomeneşti cânturi parcurg drumul pe jos” precum pelerinajele de la sfintele mănăstiri, anotimpurile sunt completate de prezenţa pâinii cea de toate zilele, seminţele credinţei „învăţându-ne rugăciunea stelelor fixe”.

Interesantă este vibraţia care răzbate din poezie „câte de lumină e noaptea” călătoria parcurgându-se spre culmile înalte: „Nevăzut Dumnezeu/ se strecoară în cer, ani numărând”. În anotimpul poeziei toate capătă un alt sens: „În Patmos, anii trec şi vin/ cu viteza luminii”. Atunci când „va veni sub chip de limbi de foc/ peste noi, un veac mai plin de înălţare/ vor odrăsli ape, porţi se vor deschide/ păsări vor ieşi din umbra pământului”. O poezie în care religiozitatea este văzută într-o manieră post-modernă: „Veacul pare de aur, literele mari/ sunt cânturi ce-l caută pe Dumnezeu/ într-un pumn de apă”. Sub magica cifră a Sfintei Treimi, cântul cocoşilor descumpăneşte demonii care pleacă „cu trenul de seară”. Pe altarul literelor „însângeratele cuvinte/ se încheagă în poem/ transpirând mir în curtea pardosită cu pietre”. Convins că „îngerul cuvintelor va veni mâine”, poetul îşi scrie opera precum iubitorul de patrie în „Ardealul, ca o lacrimă întoarsă acasă”. Oamenii capătă chip „ochii se deschid într-un cântec/ precum tăcerea într-o bucată de cer”. O poezie a dragostei, care se scurge fluid pentru slăvirea binecuvântatei clipe: „Ţie-aş scrie atunci un poem/ sau poate cu fulgere ţi-aş scrie/ numele pe toţi copacii”. Când mintea cerului zâmbeşte peste lume, descoperim întru învierea zilei un „vis agăţat de urechi/ în iarna cuvintelor”. O parte din cele LXIII poeme sunt traduse şi în limba engleză, ca un adevărat discurs întru europenizarea noastră.

Cartea, girată de Daniel Cristea Enache, Nichita Danilov, Ion Mureşan şi Luigi Bambulea, este un prelung cântec pentru bucuria sufletului.