Ioan Mititean: Sărbătoarea ziarului și simbolul cifrei 7
Slujitorii ziarului, de ieri și de azi, se dovedesc oameni de cultură cu preocupări diverse, care au reușit prin trudă și meticulozitate să-și intregească proiectele jurnalistice, ajungând la ziarul cu nr. 7000 și referindu-ne la cititori poate că ajung la 700.000 și de ce nu la 7.000.000.
Ziare multe și frumoase scrise prin armonia viziunii și mai ales prin dorința de a instaura în societate binele, adevărul și frumosul, cât și în viața de zi cu zi a omului cititor, ce-și sacrifică poate câteva ore presei, din cele 7 zile ale săptămânii, dornic de a culege informații de educație, de formare și informare, de popularizare a științei și culturii, de relaxare și divertisment.
Presa considerată a patra putere în stat, are menirea conform art. 30 din Constituție, de a garanta libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel și nu poate fi îngrădită de nici un decret sau de opinia unei persoane sus puse, sau a unei formațiuni, pentru că aceasta ar însemna privarea de libertate a gândirii pentru un popor întreg. Libertatea de exprimare nu poate fi confundată cu libertinajul, adică exprimarea opiniilor fără o raportare a acestora la normele civilizate de comunicare, fără raportarea la morală, la etică. Cuvintele cheie în caracterizarea presei sunt : libertatea și responsabilitatea, ce fac apel la decență și bun simț.
Ziarul nostru se dovedește a fi un educator public, întărind rolul fiecărui cetățean pentru binele comun ca un garant al calității, că de fapt cifra 7, este cifra perfecțiunii divine, ceva desăvârșit, la fel ca în săptămâna Creației din Geneză.
Creația și definirea săptămânii au fost atât de complete și terminate în 7 zile, fapt ce întărește convingerea că 7 este un număr desăvârșit sau un lucru finalizat, este un simbol al lucrării lui Dumnezeu, iar Iisus vorbește despre 7 pilde in Matei 13. Numărul 7 este unul dintre numerele considerate magice de-a luingul istoriei omenirii și caută să fascineze și astăzi, este numărul lui Dumnezeu, așa că ziarul nostru are serioase perspective. Cifra 7 simbolizează cele 7 minuni ale lumii, cele 7 continente, cele 7 oceane, deci exprimă o mare cuprindere.
De fapt și curcubeul are 7 culori, cerul este împărțit în șapte atmosfere, omului i se recomandă 7 ore de somn și este sfătuit să se ferească de cele 7 păcate capitale: lăcomia, desfrâul, avariția, invidia, mânia, lenea și trufia sau exemplele date în Biblie privind cele 7 virtuți ale omului: smerenia, dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, abstinența și sârguința. La fel și cele 7 zile ale săptămânii, denumite după cei 7 zei romani, care la rândul lor au fost numiți după cele 7 planete ce se puteau observa cu ochiu liber. Templul lui Solomon avea 7 trepte, Roma a fost construită pe 7 coline, ca de fapt și Iașul. Există 7 perioade ale elementelor în tabelul chimic al lui Mendeleev, avem 7 note muzicale, 7 compuși principali ai celulei vii, 7 este neutru pe scara Ph-ului, apa pură are Ph-ul 7, mărimea capului intră de 7 ori în înălțimea corpului, dimensiunea ochiului este a 7 parte din lățimea totală a capului, sunt 7 articulații ale membrelor superioare etc.
Cifra 7 simbolizează în credința creștină în evul mediu - liniștea, milostivirea și pacea. Apare frecvent în basme Albă ca Zăpada, sau cele 7 minuni ale lumii, cei 7 arhangheli, așa că nu întâmplător ziarul nostru slăvește cartea și creatorii ei, punând în valoare intuiția ca și o armă creatoare, găsind soluții practice pentru fiecare problemă culturală, socială, politică sau administrativă. Cifra 7 corespunde celor 7 zile ale săptămânii, un legământ dintre Dumnezeu și om, corespunde celor 7 planete și celor 7 petale ale trandafirului. De asemenea cifra 7 coincide cu cele 7 rubrici ale ziarului : Local, Administrativ, Politic, Economic, Sport, Cultură și Timp liber. Cele 7.000 de numere care au trecut prin casa noastră și mult mai multe dacă ne referim la perioada de început a ziarului nostru, au redat adevărul, înlăturând valurile răului, articole scrise de oameni dornici să vorbească altora, pentru că ascultarea celuilalt înseamnă respectul ce il dai. Ziariștii au scris într-un stil adecvat fără să producă amărăciuni altora. Mereu cu gândul schimbării societății în bine, solidari cu noutățile editoriale, cu acțiunile culturale, chiar dacă nu este ziar cultural el totuși exprimă la superlativ cu verticalitate faptele de cultură și cărțile scriitorilor bistrițeni și năsăudeni.
Oamenii presei își cunosc menirea, sunt conectați la informații și privesc cu optimism viitorul, tratează omenește și pe cei cu păreri contrarii convinși că : ”nu pui temelia libertății atunci când împuști pe cei ce gândesc altfel decât tine” așa cum spunea Antoine de Saint-Exapery.
Suntem siguri că slujitorii ziarului Răsunetul cu nr. 7.000 vor sta și în continuare cu fruntea sus contra valurilor răului.
În numele Filialei Năsăud a Ligii Scriitorilor Români, urez cotidianului ”Răsunetul” pe care și eu îl slujesc încă de la primele începuturi, cât mai multe gânduri creative în favoarea culturii și cât mai multe articole de definire a iubirii tradițiilor românești spre a ni se înveșnici neamul și în fiecare număr ce va urma să domine adevărul pentru că numai adevărul ne va elibera.
Eu am întâmpinat acest eveniment cu volumul jurnalistic ”Pagini de ziar, pagini de carte”cu peste 550 de pagini și cu prefața semnată de scriitorul Menuț Maximilian, volum scos de sub tipar chiar în ziua în care ziarul a ajuns la nr. 7000, așa cum am făcut și cu ocazia altor evenimente și anume : aniversarea Liceului Grăniceresc , a Astrei cât și a Școlii Generale ”Mihai Eminescu”. În felul acesta încerc să țin contact prin intermediul presei cu realitatea și viața reală, amprenta unui efort intelectual încadrat în categoria lucrului bine gândit și bine făcut.
Ioan Mititean- președintele Filialei Năsăud a Ligii Scriitorilor
Români
Citiţi şi:
- De 7000 de ediţii, cel mai ştiut ziar, în casele dumneavoastră
- De 30 de ani, cel mai ştiut ziar, în casele dumneavoastră
- Olimpiu Nuşfelean: Pentru mine, Răsunetul însemnă o parte însemnată a activităţii mele publicistice
- Vicepreşedintele Alexandru Pugna: Citim cu drag și cu multă plăcere cel mai știut ziar al bistrițenilor
- Nepos, file de ziar. Un nou volum al scriitorului Mircea Daroși
Adaugă comentariu nou