Ioan Ţintean despre corupţia din vămi: Sunt sume însemnate de bani, care au asigurat finanţarea unui partid
-
View the full image
Deputatul PNL Ioan Ţintean
Preşedintele organizaţiei judeţene PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Ţintean a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, referindu-se la ultimele acţiuni anticorupţie din vămi că aşteaptă ca persoanele învinuite să fie duse cât mai repede în faţa instanţelor, şi în final, desemnarea ,,regelui” înspre care s-au dus sume importante de bani, ce au asigurat finanţarea unui partid.
,,Aşteptăm cu nerăbdare să aflăm care va fi soluţia, şi în final, cine va fi regele înspre care s-au dus sume însemnate din sistemul de corupţie, şi care evident, au asigurat finanţarea unui partid care s-a jucat cu banii, în condiţiile în care românii nu au bani să trăiască de pe o zi pe alta”, a spus deputatul PNL Ioan Ţintean.
Scandalul privind corupţia din vămi este, potrivit lui Ţintean, făcut pentru imaginea unora din PDL. Acesta a declarat că sistemul prin care vămile erau o modalitate de scurgere de bani către partidul prezidenţial a fost încurajat şi întreţinut tocmai de cei care conduc România.
,,Sigur, că în ce mă priveşte, sunt de acord şi apreciez organele centrale din instituţiile abilitate care au semnalat încă de acum doi ani că în vama românească există multă corupţie şi unde se lucrează cu mulţi bani. În sfârşit, se pare că atât la nivelul CSAT, cât şi la nivelul Guvernului, părţile care joacă acum cărţi diferite în interiorul PDL nu au mai ajuns la înţelegere şi atunci ca să poată să declanşeze un conflict pe o anumită temă, au recurs la scoaterea la iveală a sistemului de corupţie fără precedent din zona vămilor şi astăzi ne confruntăm cu ceea ce vedem pe ecranele televiziunilor de ştiri”, a conchis liderul judeţean PNL.
Citiţi şi:
- Ioan Oltean reclamă implicarea PSD în actele de corupţie şi evaziune din vămi
- Ţintean acuză: PDL contactează primarii Opoziţiei, propunându-le sume între 10-50 de miliarde de lei
- Radu Moldovan: Scandalul din vămi, o reglare de conturi în PD-L
- Ioan Ţintean: Niciodată nu am avut reclamaţii că se cere şpagă în Vama Bistriţa
- În comuna Silivaşu de Câmpie, deputatul Ioan Ţintean nu îl mai susţine pe Ioan Sabău şi merge alături de Ioan Cămărăşan
Adaugă comentariu nou