Ioan Turc: Guvernul Orban asigură drepturile sociale ale românilor. Salariul minim creşte cu 7,2%!

          Preşedintele PNL, Ioan Turc, consideră că Guvernul Orban trebuie să corecteze greşelile pe care guvernul anterior le-a făcut, însă a luat şi o serie de măsuri importante în diferite domenii, într-un termen relativ scurt.

          „Guvernul Orban asigură drepturile sociale ale românilor, dar şi respectarea banilor publici. Am asigurat în buget, fondurile necesare pentru plata integrală, până la sfârşitul anului, a tuturor pensiilor, drepturilor de care beneficiază persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii acestora, alocaţiile de stat pentru copii, a indemnizaţiilor persoanelor aflate în concediu maternal sau medical. Am soluţionat dosarele de pensii cu termen depăşit şi suntem în curs de elaborare a unui act normativ care onterzice cumulul pensiei cu salariul de la stat”,a precizat Turc.

          Liderul liberal a menţionat că din punct de vedere economic, Guvernul a instituit decontarea TVA-ului amânat la plată, după ce „banii companiilor private au fost sechestraţi” pe nedrept de către Guvern”. „Prin rectificarea bugetară, am asigurat resurse pentru plata lucrărilor efectuate prin PNDL I şi II, dar neplătite la timp. Când fostul Guvern a plecat de la Palatul Victoria, sacul era gol în ceea ce priveşte lucrările publice. (...) Vom promova mărirea salariului minim cu 7,2 la sută de la 1 ianuarie 2020 pe baze economice şi nu propagandistice, aşa cum intenţiona să facă PSD”, a explicat Ioan Turc.

          În bilanţul guvernării PNL a fost bifat şi eliminarea supraaccizei la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor part- time. „În ceea ce priveşte politice de mediu, s-a discutat mult de jaful care a avut loc în pădurile României. Acest jaf nu este o poveste urâtă, este o realitate urâtă. Am reoperaţionalizat aplicaţiile informatice de urmărire a trasabilităţii lemnului prin programul SUMAL şi prin Inspectorul pădurii. (...) Am prezentat public datele Inventarului Forestier Naţional II, date ascunse de fosta guvernare PSD mai mult de un an de zile. Am dispus elaborarea unui act normativ de interzicere a exportului de buşteni în spaţiul extracomunitar”, a adăugat Ioan Turc.

Comentarii

18/12/19 12:30
cititor

Domnul Nelutzu, vreau sa va intreb daca sunteti de stanga , ori de dreapta, pentru ca de fapt absolut tot ceea ce ati intreprins acuma dupa " lovitura de palat " prin care i-ati " alungat " de la putere pe cei de la PSD ... sunt MASURI SOCIALE ... care caracterizeaza " ciuma rosie "... si nicidecum " ciuma neagra " !

19/12/19 11:26
BULĂ

Despre alocațiile pentru copii ce ne spune turcul sau pistolul?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5