Ioan Turc, îl interpelează pe deputatul Suciu pe tema Aqua Parkului, ştrandului municipal şi a terenului Roseyans
La finalul anului trecut, l-am auzit pe Daniel Suciu vorbind multe despre tot felul de lucruri. Nu mă deranjează Daniel nici atunci când spune prostii: spaţiul public este al tuturor şi trebuie să fim răbdători unii cu alţii. Profit de pofta de vorba a lui Daniel Suciu, în antiteză cu ceilalţi colegi ai săi, şi-i solicit să răspundă pentru început la trei întrebări:
Unde sunt lucrările la Aqua Park? Eu le-am căutat, dar nu le-am găsit. Sunteţi la Primărie de 12 ani, aţi avut Guvern şi Parlament în ultimii 8 ani. Ce v-a împiedicat să vă respectaţi măcar 10% dintre promisiuni?
De ce nu este făcut public devizul pentru reabilitarea ştrandului municipal, aşa cum am, solicitat în repetate rânduri, ca să vadă şi plătitorii de taxe şi impozite, bistriţenii, care sunt finanţatorii lucrărilor, ce s-a făcut un un milion de euro, banii lor?
Ce s-a întâmplat cu terenul de circa 2 ha, situat pe Drumul de Centură, ajuns la Roseyans şi care, conform contractului, ar trebui să fie în proprietatea oraşului? Vorbesc de o avere de cca 2 mii de euro despre care nu se mai ştie nimic. Am solicitat, în repetate rânduri, lămuriri pe această temă şi nimic.
Îl încurajez pe Daniel Suciu să vorbească pe aceste teme.
Citiţi şi:
- Se prelungește programul ștrandului Codrișor!
- Lucrările la Aqua Park- ul din Bistriţa ar putea începe în acest an
- PSD a avut dreptate! România nu va primi niciun euro din PNRR în acest an!
- Deputatul Suciu cere sprijinul Ministerului Culturii pentru podul acoperit de la Coşbuc
- Democrat-liberalul Grigore Turcu cheamă în instanţă CL Nimigea
Comentarii
Culmea ironiei! Comuna Livezile va avea Bazin de înot acoperit înaintea orasului Bistrita. Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a anunțat că a decis să completeze cu încă opt investiții lista obiectivelor care se realizează în baza proiectului pilot ”Bazin de înot didactic”, Subprogramul ”Bazine de înot” din cadrul Programului național de construcții de interes public sau social, derulat de Compania Națională de Investiții. Printre cele 8 investiții se numără și comuna Livezile din județul Bistrița-Năsăud.
Si asta nu-i singura surpriză de acest fel. Dupa cum se stie si in orasul Beclean a fost inaugurat in anul 2017 un bazin de inot acoperit, in timp ce la Bistrita cu Cretu la timonă bate pasul pe loc. De altfel, orasul Beclean se apropie tot mai mult de statutul de statiune turistica si balneara, datorita unui primar cu viziune si vointa care a reusit sa faca din lacurile sarate de la Figa o adevarata minune. Cu toate ca si orasul Bistriţa dispune în apropiere de locaţii cu izvoare sărate (Saratel, Sărata şi Slătiniţa) nu s-a reuşit să se valorifice aceste facilităţi prin amenajarea unor staţiuni balneare locale. Din contră nu se intreprinde nimic, din cauza că Bistrita este condusă de un primar mediocru, lipsit de orizont, care a rămas incremenit in tâmpenia numita pompos si neromâneste “Wonderland”, un proiect neeligibil pe fonduri nerambursabile, fără perspectivă situat pe pasunea din Unirea la poalele dealului “Cocos”, unde s-au cheltuit peste 5 milioane de euro din imprumuturi bancare, pe o pârtie de ski nefunctională si unde se aruncă in continuare alti bani din bugetul local pe lucruri inutile.
Vezi:https://timponline.ro/bazinul-de-inot-de-la-beclean-inaugurat-in-prezent...
Adaugă comentariu nou