Ioan Turc: Peste 50% dintre bistriţeni au declarat că m-ar realege, dacă duminica viitoare ar fi alegeri! Mă onorează!
Primarul municipiului Bistriţa, Ioan Turc, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva repere din sondajul naţional comandat de Partidul Naţional Liberal cu privire la calitatea vieţii, priorităţi investiţionale, dar şi candidaţi. Potrivit acestuia, 60% dintre bistriţeni s-au declarat „mai degrabă ataşaţi de municipiul Bistriţa”, procentul celor mai degrabă mulţumiţi de calitatea vieţii în oraşul nostru fiind sensibil mai mare decât ponderea celor nemulţumiţi. Cel mai dorit proiect de către bistriţeni este realizarea variantei ocolitoare, alte nevoi evidenţiate de bistriţeni fiind modernizarea infrastructurii, reducerea poluării.
„La capitolul notorietate şi încredere pe plan local, vă pot spune cu toată modestia, mă situez cel mai bine. Au fost măsurate şi percepţiile pentru două persoane publice membre PSD, nu le voi nominaliza pentru că nu au calitatea de candidat. Astfel, dacă duminica viitoare ar fi alegeri, avem două variante cu doi prezumtivi candidaţi. 52%, respectiv 54% dintre cei intervievaţi au declarat că m-ar realege ca primar faţă de 28%, respectiv 26% într-o confruntare directă cu fiecare dintre cei doi. Este o opţiune care mă onorează, cu atât mai mult cu cât oraşul este un şantier, iar oraşul va rămâne un şantier o bună perioadă de timp, în condiţiile în care proiectele începute vor fi finalizate multe dintre ele anul viitor, altele vor începe anul viitor sau peste doi ani de zile. Este una dintre cele mai mari intenţii de vot în plan naţional. Vreau să vă spun că analiza acestui sondaj de opinie s-a făcut în prezenţa preşedintelui partidului şi a premierului Nicolae Ciucă şi a secretarului general PNL, la care au participat liderii filialelor din nord-vest”, a declarat Ioan Turc.
Acesta a menţionat că, „pe surse”, a aflat că unul dintre cei doi candidaţi prezumitivi ai PSD a declarat că acceptă că acest sondaj este corect.
În ceea ce priveşte intenţia de vot la Consilul Local, PNL are 38%, în timp ce PSD are 32%. „Aici avem de lucrat pentru că ne dorim ca intenţia de vot pentru Consiliul Local să fie cât mai aproape de intenţia de vot pentru primar. Ţinem cont de faptul că suntem partid de guvernare, ţara trece printr-o perioadă destul de grea şi percepţia oamenilor cu privire la partidele politice se întemeiază în primul rând pe ceea ce se vede de la nivel naţional şi mai puţin pe ceea ce se vede la nivel local”, a comentat Ioan Turc.
Sondajul de opinie a avut un eşantion de 707 persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3,7%.
În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean, un sondaj de opinie va fi realizat în prima parte a anului viitor, PNL abordând alegerile „cu foarte multă încredere” mai ales că 51% din electorat este în unităţi administrativ-teritoriale gestionate de primari liberali. Ioan Turc nu a dorit să facă comentarii pe baza unor scenarii de coaliţie locală sau judeţeană între PNL şi PSD la alegerile din 2024. „Sunt absolut convins că vom trata alegerile ca partid de sine stătător, nu într-o alianţă cu PSD”, a adăugat Ioan Turc.
În context, liderul PNL Bistriţa, viceprimarul Sorin Hangan, a ţinut să precizeze că intenţia de vot de la Bistriţa este peste media partidului la nivel naţional, chiar dacă într-o uşoară scădere, însă la finalul mandatului cele două valori s-ar putea apropia "în sus", fiind de dorit ca un primar să aibă susţinerea Consiliului Local.
Despre posibilitatea comasării alegerilor locale şi parlamentare, deputatul Diana Morar a menţionat că există anumite discuţii tehnice, care nu au fost asumate de partide, însă mandatul primarului nu poate fi diminuat, astfel că alegerile locale vor fi cel mai probabil la finele lunii septembrie 2024.
Citiţi şi:
- Ioan Turc: Dacă sunt primul în sondaje, candidatura e o problemă de responsabilitate
- În sondajul meu, sunt pe primul loc la Primăria Bistriţa!
- Ioan Turc: PNL va da candidatul la Primăria Bistriţa care va şi câştiga
- Ioan Turc: Candidatul pentru Consiliul Judeţean va fi anunţat, cel mai târziu, în septembrie 2023
- Ioan Turc: Restart pentru PNL Bistrița-Năsăud! În 2024, ne propunem câștigarea alegerilor locale! Subprefectul Ioan Zăgrean și-a arătat disponibilitatea de a candida la președinția Consiliului Județean
Comentarii
Haaa... ha... !
Din Testamentul lui Ștefan cel Mare: ,,Mai bine să vă supuneți Turcilor, fiindcă ei își țin cuvântul dat mai bine decât creștinii.”
Adaugă comentariu nou