Ion Radu Zăgreanu: Pelerinajul invizibil (III)

,,Am ajuns pe calea sufletului meu la Nicula, la sufleteasca îmbrățișare cu zecile de mii în toți anii (1920-1948 n. n.) fără excepție, pe orice vreme și în orice împrejurări”. (,,Memoriile Cardinalului Dr. Iuliu Hossu”).

 

În după-amiaza zilei de 14 august 2026,

îmi voi aprinde din nou cărbunii imaginației

(,,pe calea sufletului”)

și mă voi întâlni la Gherla, la concatedrala cu hramul,

,,Intrarea în Biserică a Preafericitei Fecioare Maria”,

cu ,,invizibilii”: Preafericitul Iuliu Hossu,

PS Florentin Crihălmeanu, Monseniorul Grigore Zăgrean,

regretatul meu tată

și cu miile de pelerini (peste 50000, ca atunci în 15 august 1948),

la ultimul pelerinaj greco-catolic la Mănăstire Nicula,

simbolul greco-catolicismului ardelean.

Prevăd, că după o scurtă rugăciune,

Vlădica Iuliu îl va provoca

pe PS Florentin Crihălmeanu,

să explice celor de față

semnificațiile și binefacerile unui pelerinaj,

fiindcă a fost un perseverent continuator

al tradiționalelor pelerinaje greco-catolice la Nicula.

după punerea în libertate a Bisericii Blajului,

după 42 de ani de ascundere în catacombe.

Apoi se va pune în mișcare șirul pelerinilor,

șerpuind rebrenian spre Nicula.

Rozariul și cântecele mariane

vor răsuna pe traseul deplasării.

Cu crucile în mână, cei doi Arhierei

vor binecuvânta pe cei întâlniți pe cale,

rodnicia pământului de pe șesuri și de pe dealuri.

Tata îi va trece absenți pe cei dinspre Cluj,

pitiți după zidurile confortabile ale orașului,

convinși că astfel au ,,rentabilizat” credința,

prin abandonarea unei tradiții ,,fără profit” imediat.

O să-mi reamintească ce-mi mărturisea mai demult,

când ieșirea la lumină a Bisericii noastre

era la începuturile ei:

,,-Noi, preoții și credincioșii catacombelor

am menținut vie Biserica, dar uneori mi-e frică,

că noile generații de slujitori în Biserica

lui Inochentie Micu Klein, de după 1990,

se vor da după lume, nu vor mai ,,îndrăzni” nimic,

le va fi frică să continue ,,lupta”,

cum ne îndemna testamentar Cardinalul Iuliu Hossu.

Pelerinii ,,invizibili” vor descăleca în satul Nicula,

vor trece prin tunelul olfactiv al busuiocului, pregătit în buchete,

pe lăițile din fața caselor, alături de gălețile cu apă,

pentru cei însetați.

În poarta mănăstiri îi va întâmpina

ultimul stareț greco-catolic al Mănăstirii, Leon Manu,

legat în cătușe, fugit din închisoarea din Gherla.

Preafericitul Iuliu va întări cu lacrimile sale

zidurile Bisericii noastre din incinta Mănăstirii

și chiliile foștilor călugări bazilieni,

lăsate sub dinții distrugători ai vremurilor.

Noua Biserică uriașă, din spatele celei a noastre,

în ,,pântecele” căreia sălășluia icoana

făcătoare de minuni a Fecioarei Maria,

își pregătește, în ascuns, răsuflarea teribilă

pe care o va lansa într-o noapte a diavolului

și  o va  spulbera pe cea din fața ei,

ștergând urmele greco-catolicismului de aici.

Dealurile și copacii seculari, de pe coline

vor recunoaște glasul Episcopului Iuliu Hossu

și chemarea lui obișnuită:

,,-La anul când vom fi fericiți

să ne adunăm aici...la izvorul milelor

și al mângâierilor de la Nicula,”.

După Liturghie ,,pelerinii invizibili”

vor pleca spre casele lor.

Cei doi arhierei se vor retrage, spre odihnă

în sufletele credincioșilor, ca niște testamente,

redescoperite de viitoarele generații,

ne vor veghea umbletul în lumina credinței,

de pe soclurile pe care se vor așeza busturile și statuile lor,

îi vom întâlni în paginile istoriei adevărate.

Tata îmi va dicta în vis acest poem și îmi va repeta

zicerea lui Pamfil Șeicaru, care

prevedea ,,revenire la lumină” a Bisericii Blajului

și era convins că  ,,Mica Romă nu va peri.”,

îmbogățindu-ne și pe noi cu îndemnul:

,,De ce n-am crede că” ... Mănăstirea Nicula...!

 

                                          Ion Radu Zăgreanu