Episcopul

Titlul acestui articol a țâșnit în mintea mea ca o sugestie provocată de filmul ,,Cardinalul”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, fiul marelui psiholog, cu același nume, cel care a îndurat 16 ani de închisoare comunistă. Avatarurile destinului său în cei dintâi ani ai dictaturii proletariatului sunt prezentate în mai multe pasaje de către Nicolae Balotă în volumul ,,Caietul albastru” (Editura ,,Ideea Europeană”, 2019).

Vestea plecării dintre noi a PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul Eparhiei Greco - Catolice de  Cluj - Gherla, am aflat-o de la preotul nostru Alin Cândea, de la parohia greco-catolică ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean. Ea  a căzut  ca un trăsnet, ne-a cutremurat.

Apoi am început să rememorez acele momente în care pașii mei s-au intersectat cu cei ai  înaltului prelat. Chiar de la primele întâlniri cu PS Florentin Crihălmeanu, mi-am dat seama că el avea în ființa lui, în felul de a se manifesta, ceva  din ,,stilul” tatălui meu, preotul Grigore Zăgrean: încredere totală în Dumnezeu, simplitate, accesibilitate, blândețe, umilință, smerenie și stăruință în rugăciune.

L-am perceput în primul rând ca un semănător de speranță pentru turma lui de credincioși, turmă care renăștea din ,,cenușa” episcopilor greco-catolici martiri, după 42 de ani de interzicere a Bisericii Române Unite cu Roma (Greco - Catolică ) de către regimul comunist.

L-am întâlnit de multe ori pe PS, în parohia din Beclean, dar mai ales la numeroasele manifestări religioase prilejuite de sfințiri de locuri pentru noi biserici, de sfințiri de biserici, la pelerinajele de la Mănăstirea ,,Coborârea Spiritului Sfânt” din Molișet, la Mănăstirea ,,Buna Vestire” din Gherla, la Nicula, la diverse manifestări culturale, simpozioane, tabere pentru elevi, dezveliri de busturi sau de statui dedicate în special Cardinalului Iuliu Hossu.

Nu pot uita vizita pe care PS i-a făcut-o tatălui meu, Monseniorul Grigore Zăgrean, în ultimele lui luni de viață, participarea sa la simpozionul dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea tatălui meu.

PS Florentin Crihălmeanu îmbina armonios în personalitatea sa, iubirea și marea atenție acordată copiilor și tinerilor, specifică Episcopului martir Ioan Suciu, cu tăria în credință,cu elocința Cardinalului martir Iuliu Hossu. Deviza acestuia, ,,Credința noastră este viața noastră” fiindu-i mottoul vieții sale.

Știam că a fost inginer TCM (a lucrat și la IUT Bistrița), că bunicul dinspre mamă, Petru Caraman a fost un renumit filolog și folclorist (știa 11 limbi), că mama PS era romano-catolică, tatăl, din Turda, era greco-catolic, ambii părinți fiind chimiști. S-a pregătit pentru preoție, din 1986, în clandestinitate, cu părintele Pantelimon Aștilean, a urmat Institutul Teologic Universitar Greco - Catolic ,,Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca,  a fost hirotonit preot în 2 septembrie 1990 de către Arhiepiscopul George Guțiu, în ,,Piața Libertății”, lângă statuia lui Matei Corvin, Catedrala ,,Schimbarea la Față” fiind atunci în proprietatea BOR. A urmat studii teologice la Roma (1990-1994) la Universitatea Pontificală Urbaniana, a fost consacrat ca episcop în Bazilica ,,Sfântu Petru” din Roma, de către Papa Ioan Paul al II-lea în 1997, fiind la cei 38 de ani cel mai tânăr episcop catolic din lume. În 2005 și-a luat, la Roma, doctoratul, cu lucrarea ,,Focul Spiritului Sfânt”. Îi plăcea să cânte la muzicuță, era un iubitor al drumețiilor montane, îl pasiona fotbalul, vorbea fluent franceza și italiana.

Cred că cel mai bine l-am cunoscut pe PS Florentin Crihălmeanu cu ocazia pelerinajelor greco-catolice la Nicula, prilejuite de sărbătoare ,,Adormirii Maicii Domnului”, reluându-se tradiția lor, apogeul acestora fiind atins în timpul episcopatului viitorului Cardinal Iuliu Hossu.

M-a impresionat consecvența PS în organizarea acestor pelerinaje. Ele erau într-un fel o călătorie spre Emaus, învăluite într-o aură tragică. Să reiei pelerinajele Episcopului Iuliu Hossu spre Nicula, Mănăstire ,,furată” în 1948 de la Biserica Greco - Catolică și atribuită de statul comunist BOR, neretrocedată, deși se știe că ea este simbolul greco-catolicismului ardelean, că doi Papi au declarat acest sanctuar Marian ca loc al Indulgențelor Plenare pentru pelerinii veniți aici cu ocazia sărbătorii ,,Adormirii Maicii Domnului”, dacă ei îndeplineau condițiile cerute, părea o încercare hazardată, fără sens.

PS n-a renunțat. Smeritul, blândul, conciliantul, umilul Episcop, îmbrăcând haina păcii, a dialogului și a ecumenismului nu a ezitat să rostească adevărul, a luptat pentru dreptate, deși vedea că statul și justiția, în goana partidelor după voturi, n-au făcut nimic pentru înlăturarea unei mari nedreptăți, restituire Mănăstirii Nicula proprietarilor de drept. De la an, la an, glasul PS devenea mai ferm, spunea adevărul, mai ales în ultima vreme când pericolul dărâmării vechii biserici greco-catolice (,,Adormirea Maicii Domnului”), din incinta Mănăstirii, pare iminent, pentru a face loc imensei biserici din spatele ei, clădită de BOR, deși a existat un Decret Prezidențial de întrerupere a tuturor lucrărilor de acolo.

Citeam pe chipul și în sufletul PS Florentin Crihălmeanu, în timpul acestor pelerinaje spre Nicula, o tăcută durere și o umilire acceptată cu multă seninătate. Așa cum Episcopul Iuliu Hossu, de după gratiile închisorii din Sighet, nu a încetat să spere că va veni ,,ceasul reînceperii sfințirilor de biserici” (ultima a fost în Târlișua, 1948), tot așa PS spera că doar vremelnic pelerinajul greco-catolicilor spre Mănăstirea lor, este oprit la noua biserică greco-catolică (,,Adormirea Maicii Domnului”) din Nicula-sat și că va veni ziua când pelerinii își vor prelungi drumul spre Mănăstirea Cardinalului Iuliu Hossu.

Sunt sigur că auzea, de acolo, de sus, de la Mănăstire, glasul înaintașului său, Episcopul Iuliu Hossu, rostogolindu-se peste pădurile din jur, ca un testament pentru urmașii săi: ,,La anul…să ne vedem aici…la izvorul milelor și al mângâierilor de la Nicula”. (15 august 1948).

Pentru mine aceste pelerinaje spre Nicula, avându-l în frunte pe PS Florentin Crihălmeanu, au fost cele mai rodnice ,,exerciții spirituale”, care mi-au permis a intra și a rămâne zidit în speranță.

Acum inginerul, ajuns Episcop, a plecat la ceruri. Probabil că în timp vom descifra chemarea la Domnul a vrednicului său slujitor.

Moștenirea cea mai de preț a Episcopului Florentin Crihălmeanu este speranța pe care ne-a lăsat-o. Vom fi în stare, noi cei care l-am cunoscut, să nu o pierdem?