Jurnal de la Nicula

De vreo opt ani n-am mai fost la Nicula, de la sfinţirea bisericii greco-catolice din satul Nicula. Simţeam că în anul acesta trebuie să ajung acolo, să iau pulsul realităţilor spirituale greco-catolice şi ortodoxe.

Plec în 14 august a.c. singur, cu trenul, pentru a ajunge întâi la capela greco-catolică din Gherla, deoarece de acolo ne vom deplasa pe jos, în pelerinaj, în frunte cu P S Florentin Crihălmeanul, Episcopul Diecezei de Cluj-Gherla

Ajung la Gherla. Pe drum spre capelă se porneşte o ploaie grozavă. Mă adăpostesc sub un gang, iar când ploaia se mai domoleşte trec drumul, intru într-un bar şi beau o bere ( păcătos pelerin!). Aici se discută despre credinţă, despre Nicula . Nu intervin în dialogul celor doi bărbaţi cu chelneriţa. Îmi imaginez scenariul unei proze scurte, ceva asemănător cu naraţiunile lui Alexandru Petria. Aş vrea să le spun celor de faţă că la ora şaisprezece se va opri ploaia fiindcă episcopul meu ( egoism) trebuie să plece cu credincioşii săi , pe jos, la Nicula. Unul dintre bărbaţi, ,,mai vesel”,îmi propune să revin la ei, la ora şaisprezece, înainte de a pleca, dacă va sta ploaia şi el va trece la religia episcopului. Eu sper că ploia va sta. Ajung la parohia ,,Sfântu Iosif”. O primă dezamăgire, după ce am sesizat, cu satisfacţie, că noua biserică greco-catolică de la gară este aproape gata, după ce am citit pe prima pagină a ,,României libere” următoarele: ,,.. la vechea mănăstire greco-catolică Nicula, folosită în prezent de Biserica Ortodoxă Română”. Doamne! Au trebuit să treacă 61 de ani, ca să înceapă să se spună adevărul.

La ora 15 aflu acolo, la capelă, mai mulţi poliţişti şi jandarmi decât credincioşi. Plouă torenţial.Îmi aduc aminte că anul trecut la Roma, în preajma Paştelui catolic ploua, dar cu toate acestea am văzut mulţi tineri tailandezi, stând jos în ploaie şi urmărind textul liturghiei celebrate de Papa Benedict al XVI-lea. Pentru ei nu conta că plouă. În amintirea acestei vizite mi-am luat şapca cu inscripţia ,,Roma”.

Ora 15 şi jumătate. Plouă teribil. Mă rog. Sosesc nişte preoţi însoţiţi de credincioşi. Ar fi fost bine dacă părintele nostru Alin Cândea ar fi fost prezent cu grupul lui de tineri. Apar şi câteva călugăriţe.Aproape de ora 16 ploaia se mai domoleşte. Mai cred în schimbarea vremii .Îmi aduc aminte să nu uit să-i urez ,,La mulţi ani!” fiicei mele Maria Silvana, plecată în Canada. Sper să se adune lume şi pelerinajul să se pornească spre Nicula.

La ora 16 fără zece minute apare PS Florentin Crihălmeanu. În stânga mea un preot zice rozariului. De fapt, asta e postura Bisericii Blajului deposedată de bunurile sale, rugăciunea. Atât i-a mai rămas în faţa guvernelor neocumuniste perindate de doăzeci de ani, la conducerea României.

Un semn bun. Cei mai mulţi dintre cei adunaţi sunt tineri. Mă gândesc că la anu să venim la Nicula un grup numeros de la Beclean. Un preot solicită doi voluntari să ducă praporii. Deci se va pleca la Nicula. M-am liniştit.

Episcopul ne explică ce înseamnă un adevărat pelerinaj, face o scurtă rugăciune, ne dă o binecuvântare şi ne urează drum bun, amintindu-ne caracteristicile pelerinajului: asceza, nesiguranţa, neprevăzutul. Plouă mărunt. Pornim. Se cântă imnuri mariane. Ne oprim un minut în faţa catedralei noastre, ,,Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, neretrocedată, unde sunt înmormântaţi episcopii Ioan Sabo şi Vasile Hossu . Cineva de la TVR ne filmează. Se spune rozariul. Mă gândesc la tata. Jandarmii ne flanchează. Oprim la barieră. Nu ne mai abatem pe la noua noastră biserică ,,Sfântu Iosif” de lângă gară. Mi-l imaginez pe Episcopul Iuliu Hossu în fruntea pelerinilor săi. Ieşim din oraş. Pe câmp sunt multe ciori. Aproape nu mai plouă. Un bătrân de pe marginea drumului şi-a luat clopul de pe cap şi-şi face cruce. Mulţi pruni încărcaţi de rod, pe lângă drum.Mai sunt 5 km până la Nicula. Mi-e cald. Mereu lanuri de porumb de o parte şi de cealalta a şoselei.

În stânga, maşini şi autobuze parcate pentru a nu aglomera satul. În spatele nostru trei bătrânele, cam aproape de 80 de ani, abia mai pot merge, dar nu abandonează grupul. Asta să fie imaginea Bisericii noastre? Unii se întorc deja de la Nicula.

Ora 17 şi jumătate. Intăm în Nicula. Multe fetiţe ne îmbie să cumpărăm busuioc. Nu mai plouă. Se interpretează cântecul regretatului protopop de Gherla ,Gavrilă Pop despre Maica de la Nicula. Zic în şoaptă către cineva că ni s-a luat totul, inclusiv cântecele specifice Bisericii noastre.

Am intrat în ,,zona comercială” a Niculei. De o parte şi de alta a drumului sunt multe şatre, tarabe cu de toate. Numărul pelerinilor a crescut pe traseu . Pepeni, lubeniţe, porum fiert , fructe, îşi aşteaptă cumpărătorii. Se vede biserica din sat. Pe marginea drumului , pe scaune, se află găleţi cu apă pentru cei însetaţi. Bat clopotele bisericii noastre.

Ora 18 fără cinci minute. Intrăm în curtea bisericii. Am asudat puţin venind. Miroase puternic a busuioc. Biserica e plină. Cei de la TVR filmează în continuare. Peste drum de biserică sună enervant o alarmă. Citesc progamul celor două zile: vecernie, Paraclisul Maicii Domnului, Calea Sfintei Cruci, la ora 23 şi 45 de minute Liturghie, adoraţia ,,Un ceas cu Isus” . A doua zi: sfinţirea apei şi a unor obiecte ale pelerinilor, Rozariu, Utrenia, Liturghie Arhierească.

PS Florentin Crihălmeanu vorbeşte despre pelerinajele Episopului Iuliu Hossu la Nicula, îndeamnă pe credincioşi să menţină această tradiţie a pelerinajelor. Mă mărturisesc. Îi împărtăşesc preotului neliniştele mele în legătură cu soarta Bisericii noastre, a nedreptăţilor care continuă să i se facă.

Asist la Paraclisul Adormirii Maicii Domnului. Apoi Episcopul pleacă. Femeile cântă cântece mariane. Mă întâlnesc cu familia Pastor din Beclean. Trec drumul şi îmi cumpăr o apă minerală. Nu vreau să fiu rău. Am senzaţia că am devenit, noi cei de aici, un ghimpe pentru ierarhia fraţilor noştri ortodocşi. În faţa bisericii sunt tarabe cu obiecte şi cărţi religioase. Mă refugiez în balconul bisericii. Mă aşez pe un colţ de pătură şi recitesc cartea ,,Râpa” a lui Traian Parva Săsărman. Am citit-o cam demult şi acum aş vrea să scriu despre ea. Se cântă imnul Bisericii Blajului, ,,Creştin sunt din leagăn”. Mă rog pentru fiica mea Silvana. Nu sunt obosit. Îl salut pe fostul inspector şcolar Rusu, din Bistriţa şi pe soţia lui.

Începe liturghia. Mă cuminic. Apare familia Corcea din Beclean, cu fiica şi cu ginerele lor. Doamna Felicia îmi recomandă să stau de vorbă cu femeia care a donat locul pe care s-a înălţat biserica. Este bătrână şi poate n-o s-o mai află în viaţă la anul. Nu-i promit nimic. Îmi place din predica preotului împărţirea timpului uman în două secvenţe: una pentru ,,cele lumeşti”, alta pentru ,,cele spirituale”. Pe la ora 3 şi douăzeci de minute se termină şi adoraţia. Se cântă în continuare tot timpul. Mă retrag pe pătura mea şi vreo oră mă cuprinde somnul.

Mă trezesc. Femeile cântă, apoi se începe un nou rozariu. S-a făcut ziuă. Cobor din balcon. Mă spăl pe faţă. Beau o gură de cafea. Cer înnorat. Plec să văd mănăstirea de sus, să observ starea bisericii noastre. Lumea coboară şi urcă spre mănăstire.

Ora 8 fără 20 de minute. Intru pe poarta Mănăstirii Nicula. Aştept să aud glasul Episcopului Iuliu Hossu. Aiurezi, măi Radule, mi-ar fi spus regretatul nostru prieten, poetul târgoviştean Mihail I. Vlad. Ocolesc credincioşii care stau pe jos, urc deluşorul noroios din cuza ploii, ajung în faţa bisericii noastre. Într-adevăr zidurile ei sun scorojite, în partea din spate se vede cărămida. La icoana făcătoare de minuni, se intră pe grupuri, tot în biserica noastră. În spatele ei s-a clădit o uriaşă biserică ortodoxă. Oricine poate deduce pasul următor. Nu va trece anul şi biserica greco-catolică ,,Maica Domnului” va fi dărâmată într-o noapte. Cineva , care a lucrat pe acolo, îmi spunea că se va săpa sub biserică, şi ca urmare ea se va prăbuşi singură. Mă cuprinde revolta. Nu ar trebui. Avem preoţi şi o ierahie slabă, tremurândă de frică. Cred că mă înşel. Mult timp am avut impresia, că în anii comunismului episcopii noştri au stat cu mâinile în sân şi nu s-au luptat pentru reintrarea în legalitate a bisericii noastre. Nimic mai fals. Au fost înaintate guvernului, prim-minştrilor, lui Gh. Gheorghi-Dej, lui Nicolae Ceauşescu, zeci de memorii şi plângeri, dar totul a fost zadarnic. Am aflat despre acestea citind cartea lui Cristian Vasile ,,Între Vatican şi Kremlin. Biserica Greco-Catolică în timpul regimului comunist” ( Editura ,,Curtea Veche”, Bucureşti, 2003). Biserica greco-catolică de la Mănăstirea Nicula, a fost zidită între anii 1875-1879. Deşi ea este revendicată în instanţă de către Biserica Română Unită cu Roma ( Greco-Catolică), ca de altfel întreaga mănăstire, Biserica Ortodoxă Română a înălţat în spatele ei o uriaşă biserică. Biserica greco-catolică de la Mănăstirea Nicula îşi trăieşte cel de al doisprezecele ceas al existenţei sale. Dacă nu se va interveni hotărât, ea va fi dărâmată mişeleşte, întocmai ca celelalte 11 biserici greco-catolice distruse deja. Regret că n-am luat aparatul de fotografiat ca să arăt şi altora neglijarea ei. Nici chiar Nunţiul Apostolic Mons. Jean-Claude Perisset nu a putut obţine permisiunea reparării acestei biserici , fiind refuzat de IPS Bartolomeu Anania. Când te gândeşti că România este o ţară a Uniunii Europene, te cuprinde dezamăgirea şi deznădejdea. Lume multă în jur. Sunt trist. Cobor spre biserica din sat. Mă întâlnesc cu învăţătoarea Ana Bălan din Chintelnic. Discut cu ea despre Mănăstirea Nicula. Habar nu avea că ea este greco-catolică, că este simbolul greco-catolicismului. Mai jos, o văd mergând spre mănăstire pe doamna Ecaterina Andronescu , ministereasa învăţământului. Îi zic un sărut măna. Îmi răspunde la salut. După ea, la câţiva zeci de paşi o ţigancă îi pune lui Mircea Geoană pe mână o brăţară. Ambii mi se par mult mai tineri , arată mai bine ca la televizor.

Ora 8 şi treizeci de minute. Sunt din nou la biserica noastră. Mă întâlnesc cu finii mei Dina şi Radu Oros din Gherla. Se adună lume multă. Vin preoţi cu credincioşii lor. Deluţul pe care se află biserica se umple de pelerini.. Un credincios de-al tatălui meu din Visuia, acum locuitor al Bistriţei, îmi spune că la mănăstirea Nicula au apărut 12 izvoare în memoria celor 12 episcopi ai Bisericii noastre, că la mormântul episcopului Vasile Aftenie , din cimitirul Belu din Bucureşti lumânările se aprind singure.

Ora 9 şi jumătate. Soseşte Episcopul. Apar şi tinerii din tabăra ,,Ecumenica” de la Târgu - Lăpuş. Înainte de asta mă întâlnesc cu protopopul de Bistriţa, părintele Ioan Frişan şi cu preotul Vasile Vranău de la Dej. Cel din urmă îmi spune ca i-am trimis cam târziu un artico pentru revista ,,Deşteptarea credinţei”, dar l-a expediat la ,,Viaţa creştină”. În tot răul este şi un bine, zic în gândul meu. Sunt puţin artăgos, îmi venea să-i reproşez părintelui Ioan Frişan neîmplicarea clerului greco-catolic în salvarea bisericii noastre de la Mănăstirea Nicula. Am încercat să-i adresez un apropou, dar el a fost solicitat de cineva şi a plecat de lângă noi.

Se sfinţeşte noul foişor. Bieţii greco-catolici, se bucură că au reuşit să construiască un foişor. PS Florentin Crihălmeanu începe şi termină predica cu versuri dedicate Fecioarei Maria de către canonicul Nicolae Pura. Aici la Nicula, subliniază PS Florentin Crihălmeanu, vrem să continuăm tradiţia pelerinajelor Episcopului Iuliu Hossu, aici la Nicula au fost hirotoniţi peste 50 de preoţi, iar mulţi călugări şi-au depus voturile. A fost explicitată semnificaţia sărbătorii din 15 august, Adormirea Maicii Domnului, apoi îi îndeamnă pe credincioşi să nu-şi piardă speranţa şi să pună la piciorele lui Dumnezeu situaţia tragică a Bisericii noastre, lipsită de bisericile ei ( exceptând cele câteva retrocedate), lipsită de cele 22 de mănăstiri pe care le-a avut. Sunt prezentate câteva adevăruri peremptorii privind istoricul acestei mănăstirii, caracterul ei ecumenic, pe care Episcopul Iuliu Hossu l-a cultivat cu sinceritate. Pelerinajul la Nicula nu înseamnă turism sau excusie, iar adevărul despre soarta icoanei făcătoare de minuni încă nu este elucidat, menţionează PS. Nu se poate ca martiriul Bisericii noastre să nu rodească, deşi urmările epocii comuniste în fiinţa acestei Biserici sun foarte grave, adaugă marele ierarh. PS îşi îndeamnă credincioşii să nu poarte ură nimănui. Este înălţat la treapta de diacon un subdiacon. Mă retrag spre gard şi urmăresc reacţia oamenilor care coboară de la mănăstirea din deal . Cei mai mulţi îşi fac cruce când trec pe lângă biserică. Unii sărută icoana Fecioarei Maria, pun chiar şi bani. Îmi dau seama de faptul că pe tăcute reconstrucţia Bisericii Blajului îşi continuă anevoiosul drum. Întâlnesc şi alţi beclenari. S-a făcut cald, soarele arde cu putere. Mă voi cumineca. Pe un mare bener este scris. ,,Tinerii din tabăra ECUMENICA o salută pe Maria!”. Ar trebui să fiu mai optimist, să mă vindec de deznădăjduire. Speram să se oprească şi pe la noi şi prim-ministrul, să ne spună chiar şi o minciună dulce. Din cauza voturilor toţi se leapădă de greco-catolici. Aşa au procedat şi ţărăniştii. S-au lepădat , după moartea lui Corneliu Coposu, de Rege, de greco-catolicism şi au dispărut de pe scena politică.

De sus , de la mănăstire curge lume, semn că acolo liturghia s-a încheiat. Se termină liturghia, preotul paroh mulţumeşte PS Florentin Crihălmeanu, celorlalţi preoţi, credincioşilor de faţă. PS Florentin Crihălmenu citeşte obişnuita invitaţie a Episcopului Iuliu Hossu adresată pelerinilor, de a reveni şi la anul la Nicula: ,,La anul când vom fi fericiţi să ne vedem aici...la izvorul milelor şi al mângâierilor de la Nicula...”. În anul 1948, când marele ierarh ştia ce i se pregăteşte bisericii sale, a omis sau a uitat să repete memorabila lui invitaţie.

Pun şi eu nişte bani în găleata unui făt al bisericii, iau nişte prescură. Totul s-a terminat cu bine, emoţionant. Mă înflăcărez. Aştept la portiţa bisericii familia Pastor, cei care mă vor duce acasă cu maşina lor. Îl observ pe părintele Ioan Frişan cu un pliant în mână. Îl rog să mi-l arate şi mie. Citesc titlul lui: ,,Salvaţi unicul lăcaş de cult rămas din timpul pelerinajelor greco-catolice la Mănăstirea Nicula”. Extraordinar! În ceasul al doisprezecelea, se face ceva de către episcopia noastră pentru salvarea acestei biserici. Mă apropiu de PS Florentin Crihălmeanu şi obţin şi eu un exemplar. Îmi dă şi o cărţulie despre Mănăstirea Nicula: ,,Scurt istoric al Mănăstirii Nicula”, autori, preoţii Titus Sas şi Ioan Monoşe ( 2007). Doar şi pentru atâta şi se merita să vin la acest pelerinaj. Coborâm spre maşină şi apoi pornim spre Beclean, în gând cu promisiunea de a veni şi la anul.