ISU BN: Amenzi aplicate unităților de cult, dar și firmelor care dețin magazine și spații comerciale! Ce nereguli s-au constatat

Premergător Sărbătorilor Pascale și a zilei de 1 Mai, personalul din cadrul Inspecției de Prevenire au desfășurat activități de prevenire (controale/instruiri și exerciții), la unități din domeniul comerțului, dar și la unități de cult. Astfel, au fost efectuate deja 80 de verificări la spații comerciale, magazine, supermarketuri, galerii comerciale, fiind aplicate 55 de amenzi, în cuantum total de 382.500 LEI, și au fost date și 230 avertismente.
Potrivit inspectorului șef al ISU BN, colonel ing. Simion Cristian Bucur, principalele nereguli sunt nefuncționarea unei părți din instalația de iluminat de securitate pentru evacuare; neefectuarea verificării periodice a instalației de protecție a construcției împotriva trăsnetului/ sistemului de scurgere la pământ a sarcinilor electrostatice; utilizarea instalației electrice cu improvizații sau defecțiuni; instalația de stingere a incendiilor cu hidranți interiori nu este verificată periodic cu personal autorizat în acest sens sau funcționarea fără a deține autorizația de securitate la incendiu.

De asemenea, au fost efectuate 41 de controale la biserici, case de rugaciune și mănăstiri, fiind aplicate 7 amenzi în cuantum de 6500 lei și 85 de avertismente. Personalul Inspecției de Prevenire a constatat faptul că nu este realizată verificarea periodică a instalațiilor de protecție a construcțiilor împotriva trăsnetului, se exploatează instalații electrice cu defecțiuni și improvizații, instalația de detecție, semnalizare, alertare la incendiu nu este menținută în stare de funcționare și nu se asigură verificarea periodică a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor (stingătoare):

Subunitățile de intervenție au efectuat 17 recunoașteri la categoriile de obiective menționate (comerț și cult).

MĂSURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR LA LĂCAŞURILE DE CULT

Pentru a se diminua riscul de incendiu la aceste categorii de construcţii, multe dintre ele componente ale patrimoniului cultural naţional şi a se reduce consecinţele negative ce se pot răsfrânge asupra persoanelor în cazul producerii unui eventual incendiu pe timpul manifestărilor religioase cu public numeros, recomandăm slujitorilor bisericii şi credincioşilor să asigure respectarea următoarele măsuri principale:
 la începutul slujbei, reprezentanţii biserici trebuie să le spună credincioşilor regulile ce trebuie respectate în biserică, în scopul prevenirii incendiilor, mai cu seamă privind utilizarea lumânărilor, modul de comportare pe timpul izbucnirii unui incendiu în lăcaşul de cult (păstrarea calmului, evitarea producerii unor accidente nedorite şi a instalării panicii pe durata evacuării construcţiei incendiate), cât şi privind asigurarea stingerii urgente a incendiului, cu forţele şi mijloacele existente;
 cetăţenii trebuie să ţină lumânările aprinse cât mai departe de haine şi de obiectele combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane;
 pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca slujbele să se organizeze în exterior, iar dacă se desfăşoară în interior, se va permite accesul credincioşilor în limita capacităţii construcţiei, iar pe toată durata manifestaţiei, obligatoriu, uşile de acces şi evacuare vor fi menţinute în poziţie deschisă;
 parcarea autoturismelor şi autocarelor se va face în vecinătatea lăcaşurilor de cult astfel încât, în eventualitatea producerii unui incendiu, să nu blocheze ori îngusteze căile de acces necesare pentru intervenţia autospecialele pompierilor;
 personalul bisericii va supraveghea candelele şi lumânările aprinse în incinta bisericii pe toată durata slujbei;
 amenajarea unor locuri speciale, în exteriorul lăcaşurilor de cult, pentru depunerea lumânărilor aprinse, aflate la distanță de siguranţă faţă de construcţii, dotate cu tăvi metalice umplute cu nisip,
 supravegherea acestora în permanență şi stingerea lor, în mod obligatoriu, la terminarea slujbelor religioase;
 evacuarea din interiorul lăcașurilor de cult, pe durata desfășurării slujbelor religioase cu public numeros, a covoarelor, mochetelor, băncilor şi scaunelor nefixate de pardoseală;
 instruirea persoanelor cazate în spațiile destinate primirii oaspeților ori în căminele de bătrâni din incinta mănăstirilor sau anexe ale acestora, de către slujitorii bisericii, privind necesitatea respectării regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor la exploatarea instalațiilor electrice, la utilizarea focului deschis, cât şi privind interdicția fumatului în aceste locuri;
 asigurarea unei minime dotări cu mijloace tehnice destinate stingerii incendiilor, precum rezerve de apă şi posibilități de utilizare a apei şi stingătoare de incendiu, subliniindu-se că pentru acele mânăstiri amplasate izolat, în locuri greu accesibile sau chiar inaccesibile autospecialelor pompierilor, această dotare minimă, dublată de instruirea corespunzătoare a personalului, pot salva construcţia de la distrugere;
 în situația izbucnirii unui incendiu, se va asigura operativ evacuarea persoanelor din construcţie, a valorilor adăpostite, concomitent cu desfășurarea primei intervenţii cu mijloacele tehnice din dotare şi cu anunţarea, de îndată, a pompierilor, la numărul unic de apel de urgenţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5