Iubirea, un joc al hazardului

Intrată de curând pe ,,tărâmul literar’’ cu cele patru romane ale sale, scrise într-un timp foarte scurt, Dorina Catarig se apropie în anumite privinţe de proza lui Valeriu Varvari, acel etalon al culturii năsăudene, de sorginte rebrişorean, ca şi tânăra noastră scriitoare. Tema ei predilectă este iubirea, sentimentul uman cel mai des întâlnit în literatura română şi universală din toate timpurile. Romanul care îmi stă acum la îndemână se numeşte ,,Hazard’’şi a apărut la Editura ,,George Coşbuc’’, Bistriţa, 2021.Curiozitatea m-a îndemnat să mă opresc o clipă asupra semnificaţiei titlului şi să constat că din punct de vedere lexical, cuvântul ,,hazard’’are mai multe sensuri : a risca, a se aventura, a juca, când este folosit ca verb şi, pericol, joc de noroc, întâmplare, soartă, destin, când are valoare de substantiv. Mai mult decât atât, am descoperit că este şi nume masculin, Hazard, de provenienţă străină. Titlul este într-o strânsă relaţie cu subiectul tratat, fiindcă tot ceea ce se petrece în acest roman este pus pe seama hazardului. Naraţiunea are toate caracteristicile genului epic : expoziţiunea, intriga, desfăşurarea acţiunii, punctul culminant şi deznodământul. Romanul este construit pe soclul ficţiunii, dar are şi elemente luate din realitatea înconjurătoare. Autoarea este înzestrată cu o bogată imaginaţie creatoare. Povestea ei te învaţă cum să lupţi pentru iubire şi cum să faci compromisuri pentru fericire. Gloria sau Gabriela cu numele ei adevărat îndeplineşte un dublu rol, cel de personaj central şi cel de narator prin folosirea persoanei întâi singular (eu ) sub forma unui monolog interior, facilitând apariţia empatiei cititorului faţă de protagonist. Celelalte personaje, Kevin, Megan, Eric, Andy, Sebastian, Mihai sau Bogdan sunt uşor conturate, dar au o viaţă proprie cu sentimente şi pasiuni ce le brăzdează existenţa şi sunt puse în situaţii inedite sau în diverse conflicte. Încă din primele pagini aflăm că Gloria (Gabriela), plecată la muncă în străinătate, este vânzătoare la un magazin de antichităţi, la care soseşte într-o zi tânărul Kevin, pictor de meserie, interesat de asemenea obiecte. Repetatele sale vizite, atrag atenţia Gabrielei, care se simte cucerită de ,,străinul cel sexi’’, legându-se între ei o frumoasă prietenie. Pictorul o invită să-l însoţească la Paris la un vernisaj şi, din întâmplare, se întâlneşte cu Mihai, ,,fostul iubit care a părăsit-o în ziua nunţii, fără nicio explicaţie’’, moment care îi provoacă o puternică stare de şoc. La întoarcerea din Paris, Gabriela se hotărăşte să revină în România, unde o aştepta bunica ei bolnavă, aflată în îngrijirea doamnei Teodora. Internarea în spital a bunicii sale, îi oferă ocazia să se împrietenească cu doctorul Sebastian şi să trăiască împreună cea mai frumoasă iubire. Tot prin ,,jocul hazardului’’, Gabriela reuşeşte să afle secretul originii sale pe baza unei fotografii mai vechi, găsite în podul casei, care confirmă că doamna Teodora şi părintele Gabriel sunt părinţii ei biologici. Romanul are sensibile nuanţe romantice, care se observă, îndeosebi, prin desele declaraţii de iubire ale îndrăgostiţilor. Textul cuprinde şi câteva meditaţii de o aleasă frumuseţe despre acest nobil sentiment, preluate din operele lui Paulo Coehlo, Sigismund Freud, Tudor Arghezi, Cellei Serghi ş.a. Sub aspect stilistic, naraţiunea este cursivă şi coerentă, foloseşte un limbaj modern pe care îl întâlnim în vorbirea tineretului de astăzi, atât de obişnuit cu tehnica digitală. Dialogul este scurt şi dinamic, fraza destul de închegată, dar poate fi şi perfectibilă. Autoarea are o anume obsesie pentru simboluri, precum toamna sau ploaia, care sunt puse în armonie cu trăirile sale sufleteşti, reflectate în numeroasele pasaje descriptive : ,,Privirea îmi era aţintită spre cer, stropi mari îmi inundau faţa, am întins mâna să-i ating, dar dispăreau încet, alunecându-mi printre degete’’, ,,Miroase a toamnă, este toamna mea’’, ,,iubeam ploaia şi ploaia ne iubea pe noi’’. Romanul configurează o veritabilă geografie a dragostei. Urmând firul povestirii, avem sentimentul că urmărim un film de dragoste proiectat pe o aripă uriaşă de fluture, care iese din cartea autoarei, dorind să se armonizeze cu sine, cu lumea înconjurătoare şi cu cititorul.