Hazard - Simbolul pătratului, în opera Dorinei Catarig

Dorina Catarig din Rebrișoara, membră în Liga Scriitorilor Români, a scos recent la Editura „George Coșbuc” din Bistrița, cel de al patrulea roman intitulat „Hazard”, ce simbolizează conform  numerologiei, pătratul, asociat  cu ordinea și stabilitatea, ce conectează  mintea și trupul aducându-le în armonie, siguranță, securitate, stabilitate  și încredere în valori  și principii puternice.

Dorina este fără astâmpăr, scrie mereu, încercând să schimbe vieți, fiind dispusă oricând  să învețe lucruri noi, conștientă de puterea ei. Îi curg ideile ca un izvor de apă vie. Parcă zboară. Nu scrie pe ciornă, ci direct pe curat și redă foarte bine dimensiunea umană, cu frumusețea și farmecul ei, pildă vie de iubire și ocrotire, cu  o măiestrită artă a portretului.

Acțiunile se petrec în împrejurări favorabile sau mai puțin favorabile, întâmplări  neprevăzute, necunoscute,  cu riscuri fel de fel, soartă, destin, într-un cuvânt, jocuri de noroc, un adevărat hazard prin care își exprimă competențele dând glas personajelor cu atitudine pozitivă  față de viață  și interes sincer, față de cei din jur care văd lucrurile din perspectiva celuilalt.

Personajele – Gloria, Kevin, Megan, Eric, Gabriela, Andy, Sebastian, Teodora, Mihai sau Bogdan, sondează spre a descoperi lumi posibile cu un  spirit creativ al minții umane, în căutarea fericirii, fără să-și dea seama că fericirea nu o găsim nicăieri, ea  pornește din noi, din interior, din preaplinul iubirii noastre, care întotdeauna învinge, unește, înalță și ne eliberează de energiile negative.

Întâmplări neprevăzute, destine, riscuri în împrejurări cu cauze necunoscute ce te farmecă  prin darul oferit de autoare, acela de a plăcea, de a atrage, de a captiva, de a încânta cu dorința de a se situa la un anumit nivel valoric. Scrisul pentru  Dorina  este  o chemare, petrecându-și timpul cu folos. Romanul  cu nr. 4, ca de fapt și celelalte este rezultatul unui joc  de cuvinte, din care se naște metafora, care îi conferă  infinitate, veșnicie.

 Autoarea leagă și dezleagă surprinzător destine, fapte, gesturi de asanare morală și  înălțare a principiilor de bună conviețuire, victoria omului  asupra sinelui, ce-i definește de fapt personalitatea, făcând salturi imediate în viața personajelor. Dezamorsează orgoliul, necinstea, infidelitatea, minciuna, lăcomia prin strălucirea exemplului, a cuvântului și printr-o viziune fundamentală asupra relațiilor umane.

Avem pe masă un roman cu o diversitate de teme, care satirizează exemplele negative   din manifestările umane, din diferite împrejurări ce duc la dispreț. Romanul promovează fapte  orientate spre eliberarea omului de energiile negative.

Dorina, de la rădăcina Mureșenilor, scoate în prim plan oameni cu pace sufletească, liniște, modestie și cu o imensă capacitate de muncă, pentru afirmarea cinstei, binelui și adevărului. O participare activă la maratonul veții, învâțând din toate câte ceva chiar și din dezamăgiri sau mai ales, chiar din ele.

    Lucreția  Mititean

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5