Izvorul Tămăduirii – Sărbătoare miraculoasă

Viaţa spirituală câştigă tot mai statornic şi mai mult spaţiu în sufletele credincioşilor, care caută mereu sfintele lăcaşuri pentru alinarea suferinţelor.
Din timpuri străvechi, creştinii au înţeles că viaţa fără Dumnezeu nu există şi de aceea şi-au dăltuit altare de închinare, în stânci, în peşteri, în pereţii munţilor, iar în vreme de prigoană „… pe sub pământ făceau altare/ şi pe furiş, în miez de noapte,/ mergeau cu toţii la-nchinare”…, mergeau convinşi că Dumnezeu Creatorul îi aşteaptă şi-i întâmpină cu braţele deschise pentru a le prelua cererile şi a le tămădui bolile… zicând ca psalmistul.. „în Tine este izvorul vieţii”… „Tu eşti izvorul tuturor bucuriilor”.
Luna mai este considerată luna Maicii Domnului – poate şi pentru că este luna florilor, a parfumurilor, a soarelui care dă viaţă. În această lună, femeile, în special, adresează Maicii Domnului multe rugăciuni (zilnic spun 10 Născători şi 10 Tatăl Nostru).
Dimensiunea spirituală a lunii mai a sporit în acest an prin faptul că a găzduit cel mai mare mister al lumii – „Învierea lui Hristos”, precedată de Săptămâna Patimilor, a cărui fior de bucurie se retrăieşte încă prin salutul creştinesc.
Adevărul bibliei rămâne mereu unul actual şi puternic, că toate forţele potrivnice n-au reuşit să clintească niciun cuvânt din ce s-a spus. Omul credincios n-are nevoie de alte dovezi, el crede în cele scrise de martorii de aproape 2000 de ani, simţind tot mai aproape şi mai viu pe Hristos, care a venit printre ei să-i împace cu Dumnezeu, să le aducă iertare, bucurii, fericire, iubire, să tămăduiască boli. Totuşi, de ce şi de unde atâta suferinţă?
Necredinţa omului stăpânit de ambiţii, de interese, de ură, de patimi, de răzbunare pentru a-l umili pe aproapele a dus la suferinţă sufletească, la boală, la păcat, la moarte sufletească şi în cele din urmă la moarte trupească.
Calendarul lunii mai este împodobit cu multe sărbători religioase folositoare mântuirii omului, dar „Izvorul Tămăduirii”, nedespărţit de Învierea Domnului este farmacia, este cel mai puternic medicament oferit de Maica Domnului. Miraculoasa apă sfinţită din această mare sărbătoare are putere nebănuită. Multe femei o păstrează în casă pentru diferite nevoi.
Credincioşii din judeţ se pot considera norocoşi că prin grija Divină s-a constituit o mănăstire monumentală, terminată în timp record şi sfinţită, chiar în Săptămâna Luminată, cu cele 2 hramuri „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfinţii Mărturisitori năsăudeni”.
Nimic nu este întâmplător. Cei care au aplecare spre cele sfinte şi spre istoria neamului vor face uşor asocierea între semnificaţia sărbătorii şi martiriul lui Tănase Tudoran.
Complexul monahal „Izvorul Tămăduirii” este rodul hărniciei obştei de maici condusă de maica stareţă şi duhovnicii care s-au nevoit aici în perioada zidirii şi pictării mănăstirii. Efortul le-a fost răsplătit prin distincţii trimise de Patriarhie („Sfinţii Constantin şi Elena”) şi „Crucea Transilvană”, oferite de mitropolitul Andrei, împreună cu multe diplome pentru cei care s-au implicat.
Prezenţa celor 5 ierarhi şi soborul mare de preoţi – pentru cei ce-au ştiut să trăiască momentul, au făcut să se unească cerul cu pământul într-o sfântă rugăciune.
Mulţumim Maicii Domnului şi o rugăm să nu părăsească neamul românesc.
prof. Rafila Mureşan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5