Jurnal şi lectură

Bistriţa, aprilie ’90. Continuare la romanul „Cazul D.B.”

- Deci, avem un fotograf printre noi, constată colonelul Atanasiu, când căpitanul Nicolae Pavel, cu faţa marcată de oboseală, îi aduse raportul scris cu datele celor de la tehnica testării armamentului modern al armatei.

- Tov. colonel, permi…

- Lasă protocolul, zi! Avem sau nu un fotograf în „dispozitiv”?

- Am găsit doi subofiţeri care se ocupă cu fotografiatul în familie şi deţin nişte aparate „Zenit”, cu totul depăşite, care în niciun caz, nu pot executa poze de o astfel de calitate.

- Cine sunt ăştia?

Căpitanul le pronunţă numele, gradul şi specialitatea, pe un ton destul de cazon, care-l irită pe superiorul său. Mă, tu nu vrei nici cum să te adaptezi la stilul ofiţerului de contrainformaţii. Lasă pifănia şi vorbeşte-mi omeneşte, bănuieşti pe care dintre cei care asistă şi execută tragerile?

- Tov. colonel, per… adică, să vă spun sincer, până în prezent, din datele obţinute, n-aş suspecta pe nimeni. Sunt băieţi conştiincioşi, buni patrioţi şi îşi fac treaba cu mult simţ de răspundere.

- Da, mă, dar spionul s-ar putea să fie primul la toate, un militar excelent, să facă pe iubitorul înfocat de ţară şi de meseria prestată, ca să nu dea de bănuit. Îţi mai dau 48 de ore să continui investigaţiile şi să iei, între timp, legătura cu organele noastre de contraspionaj!

- ’nţeles, să trăiţi!

(va urma)