La invitaţia senatorului Ioan Simionca, ministrul Culturii şi Comisia pentru cultură se reunesc la Bistriţa
Timp de trei zile, Comisia pentru cultură şi media a Senatului. al cărei membru este şi ministrul Valer Breaz, va fi prezentă la Bistriţa, la invitaţia senatorului ALDE, Ioan Simionca. Senatorii vor ajunge în oraşul nostru miercuri după-amiază, joi fiind programate deja primele acţiuni. După întâlnirile de la Primăria Bistriţa şi Galeria de Artă Concentric, de la Complexul Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Centrul Judeţean pentru Cultură, de la ora 14.00, va avea loc şedinţa de lucru a Comisiei, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
La şedinţa Comisiei, alături de senatori vor fi Valer Breaz – ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, secretarii de stat Alexandru Pugna şi Gheorghe Popa de la Ministerul Culturii şi Indentităţii Naţionale, Emil Radu Moldovan – preşedintele Consiliului Judeţean şi vicepreşedinţii Ioan Ţintean şi Vasile Puica, prefectul Ovidiu Frenţ, subprefectul Ciprian Ceclan, primarul Bistriţei – Ovidiu Creţu, Mirel Taloş – vicepreşedintele Institutului Cultural Român, Nelu Gheorghe – preşedintele Asociaţiei Naţionale a Aşezămintelor Culturale din România, dar şi şefi de instituţii culturale din judeţele Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Mureş, Satu Mare, Suceava şi Cluj-Napoca.
De la ora 18.00, la Palatul Culturii va avea loc o lansarea de carte cu participarea scriitorilor Elena M. Cîmpan, Dorel Cosma, Dan Lungu, Menuţ Maximinian şi Alexandru Uiuiu, eveniment cultural moderat de managerul Dorel Cosma şi Zorin Diaconescu. De asemenea, pentru invitaţi este pregătit şi un moment artistic.
Vineri, vor fi vizitate obiectivele culturale din judeţ, case memoriale, monumente istorice etc.
Este a doua iniţiativă de acest fel a senatorului Ioan Simionca, după prezenţa senatorilor din Comisiei pentru apă, păduri, pescuit şi fond cinegetic. Potrivit parlamentarului bistriţean, problemele din domeniu pot fi rezolvate mult mai uşor dacă sunt cunoscute „la ele acasă”, dându-se posibilitatea tuturor factorilor implicaţi să le expună în faţa membrilor comisiilor de specialitate.
Citiţi şi:
- În premieră, Comisia pentru Cultură a Senatului s-a deplasat în terotoriu. Directori de instituţii din ţară au dezbătut soarta Culturii la Bistriţa
- La iniţiativa senatorului Ioan Simionca, preşedintele IGF, Dorel Cosma, şi Biroul Director vor pleda pentru cultura tradiţională în Parlamentul României
- Ministrul Ioan Deneş: Managementul apelor, o prioritate pentru Președinția României la Consiliul Uniunii Europene
- La iniţiativa senatorului Ioan Simionca, Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic se reunește la Bistrița. Întâlniri la Telciu, Prundu Bârgăului şi Barajul Colibiţa
- Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, la Palatul Culturii
Comentarii
de 1 martie, ministrul culturii a acordat titlul de "tezaur uman viu", patrimoniu UNESCO, Teodorei Purja din Tarlisua, dar vad ca autoritatile culturale din Bistrita, au uitat de acest eveniment...si multa tacere in jur...
Adaugă comentariu nou