„Latinitate” – 100 poezii alese

Noua carte a lui Pop Simion este urmarea în versuri a altor trei volume publicate în 2009 la Editura „George Coşbuc” din Bistriţa. Cele trei volume prezentate la momentul oportun au un caracter memorialistic, respectiv, autobiografic şi însumează circa 1.000 pagini cu un titlu generic – „Trilologia Câmpenească”. Fiecare volum poartă un titlul semnificativ: „Sub semnul infinitului calvar”, „Sub semnul sacrului legământ”, „Sub semnul nobilei fidelităţi”, evident, cu trimitere la credinţa greco-catolică faţă de care autorul este strâns legat după sugestia semnelor mai sus-amintite.
În cele o mie de pagini sunt amplu evocate dramaticele experienţe din închisorile comuniste îndurate de cei care au rămas fideli credinţei străbune, cea a unirii cu Roma catolică, respectiv, mireni, preoţi şi prelaţii martiri care s-au sacrificat pe altarul acestei biserici: dr. Iuliu Hossu, primul cardinal român greco-catolic, dr. Ioan Bălan, dr. Ioan Suciu, dr. Alexandru Rusu, dr. Ioan Dragomir, dr. Ioan Ploscaru, dr. Alexandru Todea, al doilea cardinal român, dr. Ioan Cherteş, dr. Liviu Chinezu, dr. Vasile Afrente şi lista continuă.
Cartea de faţă, apărută în acest an tot la Editura „George Coşbuc”, stă sub girul episcopului Al. Todea, făcut în clandestinitate, de la a cărui naştere s-au împlinit, în 5 iunie ale acestui an, o sută de ani şi, tot în acest an, 10 ani de la trecerea la cele veşnice.
În ultima perioadă de timp, episcopul Alexandru Todea şi-a stabilit rezidenţa la Reghin, după ce a îndurat ani grei de detenţie în închisorile comuniste de la Sighet, Râmnicu Sărat, Piteşti, Gherla, dovedind o deosebită tărie de caracter în faţa nenumăratelor încercări din partea torţionarilor de a-l determina să renunţe la credinţa strămoşească şi a îmbrăţişa un alt cult. În ultimii săi ani a suferit un atac cerebral, fiind obligat, datorită unei pareze, să umble într-un scaun cu rotile. În 1992, însuşi Papa Ioan Paul al II-lea l-a vizitat la minusculul său apartament din Reghin, împreună cu regele Mihai I, Preafericitul Teoctist şi preşedintele Constantinescu, care l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie română, anume „Steaua României”, în semn de omagiu şi recunoştinţă pentru sacrificiul său în slujba credinţei unite. De asemenea, având la bază aceleaşi considerente, dar şi asidua activitate de cercetare în specialitate a înaltului demnitar al Bisericii Greco-Catolice, a fost ales membru al Academiei Române.
Am insistat asupra datelor biografice ale Cardinalului Alexandru Todea pentru că în această carte „Latinitate”, Liviu Simion Pop îi acordă un adevărat capitol, care cuprinde imnuri de slavă închinate ilustrului prelat al Bisericii Greco-Catolice.
Cartea se deschide cu o biografie a autorului în care aduce, printre altele, un omagiu tatălui său, preotul Simion Pop care, şi el, a suferit grelele şi dramaticele condiţii ale închisorilor comuniste pentru nobila fidelitate faţă de credinţa străbună, greco-catolică. Se insistă aici pe strânsele relaţii pe care le-a avut preotul Pop Simion cu cardinalul Alexandru Todea, care l-a ridicat, în mod clandestin, la rangul de protopop greco-catolic al Reghinului.
Pe urmă, asistăm la calvarul fiului său, Liviu, autorul cărţii, care a suferit o seamă de persecuţii din copilărie şi până în anul studenţiei, ca fiu de preot unit şi de deţinut politic. Din acest motiv a fost chiar înlăturat de la catedră.
După aceste incursiuni biografice, urmează cele o sută de poeme dedicate, în mare parte, fostelor personalităţi ale Bisericii Greco-Catolice, între care un prim loc îl ocupă cardinalul Alexandru Todea, cu prilejul dublei aniversări. Poemele sunt structurate în mai multe subcapitole: „Glorie şi suferinţă”, „Credinţa noastră este viaţa noastră”, „Patria străbună – Limba românească”, Principalele evenimente din Biserica Catolică”, „Eterna şi fascinanta natură”, „În familie”, „Diverse”. Şi pentru că în centrul atenţiei stă personalitatea cardinalului Alexandru Todea, vom cita dintr-un poem adresat acestui mare demnitar al Bisericii Unite. Poemul este intitulat „7 Octombrie” Ziua Fecioarei Maria, regina Rozariului: „Iar într-o zi de toamnă blândă,/ Al României cardinal,/ A reuşit ca să ne strângă,/ Spre al credinţei ideal./ Acolo-n Blaj, în zi de şapte,/ A lunii a zecea dintr-un an,/ L-am însoţit, plini de speranţă,/ La sediul mitropolitan./ El, cardinalul Alexandru,/ Unul din cei doişpe fii/ Ne-a arătat cât e de sacru/ Credinţa dreaptă s-o menţii”. Emoţionant este şi portretul cardinalului din poemul „La Reghin”: „Un om frumos, cu ochi senini,/ Deşi, cu ani grei duşi în spate,/ Ce-a cunoscut cununi de spini/ În lupta sa pentru dreptate”. Remarcabil este şi poemul „In memoriam cardinal dr. Alexandru Todea” scris cu ocazia înălţării sale la cer. Poemul, ca şi multe alte poezii, începe cu o maximă latină, care în traducere înseamnă „Libertatea este spiritul deasupra nedreptăţilor”: „O, prea cucernice părinte/ venit-a ora despărţirii;/ Durerea asta o resimte/ Biserica şi cu martirii,/ O, l-ai chemat la tine, Doamne/ pe-al nost’ iubit şi sfânt păstor,/ Ce-a adunat atâtea toamne/ În viaţa sa de luptător./ Trecut-ai în eternitate ca să veghezi, de sus, din Cer,/ Biserica, care se zbate,/ În piedici grele-n lanţ de fier./ În constelaţia credinţei,/ De-a pururi eşti exemplu viu/ Iar steaua îi dă conştiinţei/ Tărie-n forţa de a fi”. Un înălţător poem e închinat Papei Ioan Paul al II-lea, tot cu ocazia înălţării sale la cer: „Un cardinal ce din Cracovia/ Speranţă şi credinţă-aduse,/ Înalt prelat, ce din Polonia/ Nimb sacru-n sacra Romă puse”. Un veritabil imn îi consacră „primului mitropolit unit din România reîntregită”, Vasile Suciu care e „învăluit ca un mit în aura legendară” martirizat pe sacra lespede a unirii cu Roma.
În continuare, poetul cântă cu ardoare latinitatea noastră, măreaţa Romă, ca mamă protectoare, Blajul, centrul nostru de spiritualitate care a dat ţării cele mai ilustre personalităţi născute, educate şi învăţate întru credinţa unită. Cu acest prilej sunt evocaţi ample poeme, corifeii Şcolii Ardelene: Cipariu, Simion Bărnuţiu, Inocenţiu Micu Clain, care au pus bazele iluminismului pe întregul plai românesc şi au fondat Academia Română. Nu puţine sunt meditaţiile la soarta martirilor Bisericii Unite, meditaţii care uneori se convertesc în tragedii cum este poemul „Martirul celor 12 episcopi greco-catolici români”.
Într-un alt capitol, autorul face incursiuni în istoria neamului în poeme cum sunt: „Ştefan cel Mare”, „De la Neajlov la Bahliu”, „Columna lui Traian”, în care evocarea e plină de patos şi fierbinte patriotism. Nu lipsesc nici exerciţiile filologice, dar cu tonalităţi imnice, cum e poemul „Dulce limbă românească”, În aceeaşi relaţie, în lungi exprimări lirice, sunt evocate conotativ serbările noastre religioase: „Zi de Paşti”, „Înălţarea Sfintei Cruci”, „Bunavestire” ş.a.
În capitolul „Eterna şi fascinanta natură”, autorul plonjează în plin pastel clasic, evocând pe rând ciclul anotimpurilor: iarnă, primăvară, vară, toamnă şi, din nou, iarnă. „Răsună ecouri despre veri trecute,/ Ardentul soare ne-nsoţeşte iar,/ Nicicând nu par a fi necunoscute/ Suavul dor din cântul popular./ Torente muzicale îmi răsună/ Acum, şi-mi dau un cald fior,/ Raze de soare parcă mă adună/ Acol’ să fiu şi mă cuprinde-un dor”.
Un frumos buchet de poeme îl dedică familiei în versuri suave, de caldă afecţiune pentru mamă, pentru soţie şi fiică, pentru femeia transilvană. Evocarea chipului senin al mamei dobândeşte acorduri eminesciene: „Revarsă numele-ţi lumină,/ Rămân în umbra ta mereu,/ Renaşti speranţa mea deplină,/ Răspunsul tău acum sunt eu./ Nu pot o zi să nu te văd,/ Nălţând în minte chipul tău,/ nespus în vorba ta să cred,/ Nicicând, la nimeni, să fac rău”.
Volumul se termină oarecum didactic, cu capitolul: „În loc de concluzie”, unde autorul se impune în continuare în vajnic apărător al latinităţii. Şi cum poate s-o facă decât tot printr-o expresie poetică: „Limba noastră e latină/ La străini ea nu se-nchină!/ Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate/ Prin sacra latinitate”.