Despre latinitate

Poetul Liviu Simion Pop propune, prin intermediul Editurii „George Coşbuc”, întâlnirea cu o sută de poezii aşezate sub genericul „Latinitate”. Avem de-a face cu versuri în stil clasic dedicate centenarului naşterii cardinalului Alexandru Todea. De altfel, aşa şi debutează volumul, printr-o serie de documente şi fotografii despre vrednicul apărător al românismului. Născut la Reghin şi stabilit la Bistriţa, Liviu Simion Pop, autorul cărţii, readuce în atenţia tinerei generaţii conceptul de latinitate care străbate din fiecare poezie ca un fir roşu spre retrezirea conştiinţei naţionale: „Ca şi o floare scoasă din buchet/ Scot câte o poezie din album/ Din ce-am creat ca prea umil poet/ Să simtă cine vrea a ei parfum/ Sunt tandre flori, sunt vii, multicolore/ Ce îţi surâd oricând cu a lor dulceaţă/ Sunt flori ce te deşteaptă în calde ore/ Cu a lor parfum plin de amor şi viaţă”.
Cartea cuprinde o serie de acrostihuri care descriu, în cele mai esenţiale sentimente patriotice, latinitatea: „Latinitatea s-a născut/ Atunci când Roma apăru/ Triumf culturii a cunoscut/ Istoria sa imens ecou avu”. Volumul este dedicat memoriei tatălui, preotul greco-catolic Simion Pop, închis în închisorile comuniste pentru dreapta sa credinţă catolică, majoritatea poeziilor fiind scrise în anul 2002, la 25 de ani de la trecerea în eternitate a preotului: „Te-nalţi din cuibul cel de vulturi/ Ce în larg îşi află a lor zbor/ Şi-n înălţimi rămânând de-a pururi/ Cu un mesaj spre viitor”. Istoria sacră este pentru poet una cu cea a credinţei, iar tatăl lui un erou al acesteia: „O, câte lacrimi s-au vărsat/ În lungii ani de umilinţă/ Credeam că s-a mai terminat/ Cu infinita suferinţă/ Dar nu, calvaru-i tot calvar/ Cu încredere doar în speranţă/ Şi totul pare un coşmar/ În care n-ai dreptul la viaţă”. În poezia lui Simion Pop răzbate rugăciunea către divinitate săvârşită de către preot: „De ziua Sfântă a Preacuratei/ Rugatu-te-ai şi-n temniţi şi-n altar/ Adus-ai tu rugi binecuvântatei/ Greco –catolicei biserici, cu mult har”. Nu lipsesc din temele abordate eroii naţionali, amintind aici doar pe Iancu: „Aici, în spaţiul Carpatin străbun/ Virtuţi avură ai noştri bravi eroi/ Rămân imagini care ne impun/ Acel aspect ce-l purtăm în noi”. Interesant este şi mesajul cronicii lui Cantemir şi a lui Olahus către episcopul Inocenţiu, pus pe versuri: „Prin pagini de istorie/ Putem cunoaşte multe fapte/ Rămân în inimi şi în minte imagini, ce vin de departe/ Istorii vii ce multora drept scop să le arate/ Noi probe pentru acele drepturi ce nu par a fi respectate”.
Concluzia versurilor lui Simion Pop este faptul că trebuie să ne apropiem de credinţă: „Credinţa noastră este viaţa noastră/ Ofranda noastră adusă Celuia de Sus/ Nimb sacru, ce în inimi se revarsă/ Cugetul pur ce vii conştiinţe a impus”.
O carte frumoasă, scrisă în spiritul iubirii de neam şi credinţă. Singurul lucru la care poate, se putea renunţa, fiind o carte de autor, este prezenţa numelui în carte, după fiecare poezie. Cu siguranţă, prin oameni ca Simion Liviu Pop ne simţim mai aproape de Cel de Sus.