LIBERTATEA CA O POVARĂ

Întregul glob pământesc parcă s-a oprit din mișcarea lui naturală. Din toate viețuitoarele existente, omul este în prezent dominat de o spaimă vecină cu moartea, tocmai el care trebuia să facă totul pentru o natură mai curată în care să poată supraviețui. Un minuscul virus ucigaș venit de nicăieri a îngenunchiat aproape jumătate din populația globului, lăsându-i fără apărare, drămuindu-le libertatea pe care nu au știut niciodată să o aprecieze, cu toate nenorocirile care au venit de-a lungul mileniilor. Este în desfășurare deplină un proces de globalizare universală declanșat de lupta comună împotriva acestei pandemii uriașe care nu iartă pe nimeni. Este o bătălie între Viață și Moarte, bătălie dirijată de o lege imuabilă a echilibrului dintre acestea, echilibru care de câte ori este stricat de ceva întâmplător, cum este această pandemie nenorocită, natura este chiar aceea care vine în ajutor restabilind în cele din urmă acest echilibru.

            Cum timpul comunicării astăzi s-a condensat în clipă, din păcate nu aceea a lui Faust, a supremei fericiri omenești într-o lume curată, azi oamenii sunt nefericiți, dacă cumva au fost fericiți vreodată, confundând de-a lungul existenței sale milenare acest sentiment minunat cu plăcerea, dominată de dorințe, trăind în mitul lui Sisif. Albert Camus în ”Mitul lui Sisif” arată că îl interesează Sisif ”în momentul în care acesta pornește la vale pentru a-și pune din nou stânca uriașă în spinare, după prăvălire. Atunci când coboară din nou panta abruptă cu pași mari săltați pentru a-și relua chinul, dar momentan eliberat de el, Sisif îsi poate contempla chinul, fapt care face să amuțească toți idolii”. Minunat spus, însă de când zeii se destrăbălau în Olimp, omul nici până azi n-a fost capabil să-și contemple chinul existenței sale, chin apărut în lume în umbra șarpelui când femeia a mușcat din măr, zeii de azi destrăbălându-se și ei în infernul de pe Pământ. Revenind la infernul de azi, porunca globalizată este ”Stai în casă!”. Abia acum oamenii dându-și seama cât de importantă este casa, acel templu, cetate aflată în centrul lumii, imaginea universului întreg. Așa se face că în urma acestei măsuri radicale, alături de încetinirea activităților industriale la nivel global, îndeosebi cele ale ”Atelierului lumii” cum este China, cel mai mare poluator mondial, aerul este mai curat.

            Înainte de a sta în casă, fapt care ar diminua mult consecințele nefaste ale acestei pandemii, gloatele, la nivel global, s-au repezit la golirea magazinelor din teamă de foamete. Magazinul-burtă, acel burdihan inconștient, burta-ceaun care macină conținutul râgâind din plinul mațelor, rumegă pe îndelete viețile insignifiante ale întregii scări sociale, măcinând intrigile și cancanurile vieții până la sfârșitul lumii. Stocul de mâncat rămas după spaima de moarte ia drumul gropilor de gunoi laolaltă cu altele, nemestecabile, care au îmbolnăvit Pământul grăbindu-i sfârşitul. Omul, cel mai mare dușman al naturii nu este altceva decât un Eu, rătăcit în beția grandorii, care zboară către transformarea sa, prin cunoaștere, din animal în ființă spiritualizată, el nefiind altceva decât instrumentul sau interpretul naturii.

            Limitându-li-se libertatea de mișcare în aceste condiții nefaste, oamenii nu vor mai fi poate ceea ce au fost până acum, fiind cu toții la mâna hazrdului și a întâmplării. Dacă vor înțelege cu claritate ce li s-a întâmplat, intrând în normalitate, dacă cumva lumea aceasta a fost vreodată normală, vor trebui să gândească, lucizi, că a venit timpul să-și contemple clipa rătăcirii lor, să coboare din lumea virtuală în cea reală, care este Viața și Moartea. Este necesar să apelăm la îndemnul creștin al metaforei potrivit căreia ”este mai bine să aprinzi o candelă cât de mică decât să blestemi fără încetare întunerecul”, călăuză pentru a ne construi un viitor mai bun, o nouă viață pe acest pământ.