Magazinele care vând produse congelate sunt obligate să anunțe populația de acest lucru

Începând cu data de 20 octombrie, operatorii economici care comercializează către populație pâine, produse de panificație și produse de patiserie obținute din produse congelate, precum și unitățile de restaurație colective (șaormerii, cantine, rulote și cafenele – n.r.) care utilizează la prepararea meniurilor produse alimentare congelate au obligația de a informa consumatorii prin afișare la loc vizibil, lizibil, ușor de înțeles, într-o formă care să nu permită ștergerea, după caz, pe un afiș, pe etichetă, ambalaj de vânzare, în meniul oferit ori altele asemenea ce însoțesc produsul, cu mențiunea „produs/din produs decongelat”.

Măsura vine ca urmare a intrării în vigoare a  Ordinului 183/2016 privind informarea consumatorilor de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de comercializare pe teritoriul României a produselor obţinute din produse alimentare congelate, emis de Preşedintele ANPC şi publicat în Monitorul Oficial nr 725/20.09.2016. 

"În înţelesul prezentului ordin, termenul produs alimentar congelat este produsul: pâine şi produse de panificaţie, produse de patiserie, carne/produse de origine animală, legume, fructe. Nerespectarea prevederilor prezentului ordin constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională cuprinsă între 1000 lei şi 10.000 lei. Facem acest anunţ ca un demers de consiliere a operatorilor economici", precizează comisar şef adjunct Dina Suciu, de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5