Măierean Mircea: Timp, spațiu și pasiuni în excelență
Excelența nu este o abilitate, ci o atitudine” spunea Ralph Marston. Anii în care am fost membru al diverselor grupe din cadrul Centrului de Excelență din județul nostru mi-au demonstrat acest lucru, prin modul în care am reușit să-mi materializez dorința de cunoaștere, dorința de a descoperi cât mai mult, de a înțelege ce este în jurul meu.
Prima mea interacțiune cu un grup al unui Centru de Excelență a fost în clasa a V-a. Ca orice copil pasionat de științe, pașii inițiali au fost călăuziți de către matematică, datorită căreia am reușit să am o fundație stabilă pentru viitoarele mele interese științifice și tehnologice. Țin minte cum participam sâmbăta la cursuri, alături de colegii mei mai mari din clasa a VI-a, la parterul unui corp de la noi de la școală care se afla într-o totală renovare. De multe ori făceam lecțiile împreună, în special geometrie, asupra căreia în clasa a V-a nu se insistă. Acest lucru a reprezentat șansa mea de a îmi dezvolta o gândire analitică, conturând spațiul din jurul meu în forme și formule. Când am intrat în clasa a VI-a, la Beclean nu a mai existat o grupă de excelență la matematică. Exista doar la Bistrița. Motivat de dorința de a cunoaște cât mai mult, m-am înscris ca membru al acelei clase. Timp de 5 ani, până la finalul clasei a 1X-a, profesoarele Sas Monica, cea cu care făceam algebră, și Hapca Manuela, profesoara noastră de geometrie la Excelență, au fost cele care mi-au modelat gândirea prin diversele categorii de probleme pe care le exploram pe parcursul gimnaziului. În liceu, îndrumătoarele mele au fost profesoarele Chiciudean Nastasia și Dologa Paulina. Ca membru al acestei clase, am avut șansa să particip la multiple concursuri și olimpiade, unde am obținut medalii de aur, de argint, și de bronz. Cununa acestei experiențe de la matematică o reprezintă participarea la Tabăra de Matematică din vacanța intersemestrială de la Vatra Dornei, unde am avut șansa să fiu elev la cursuri susținute de către cei mai buni profesori din țară, atât universitari, cât și de liceu, precum președintele Societății de Științe Matematice din România, Radu Gologan.
Tot în același timp, eram înscris la grupa de excelență de la fizică din Beclean, alături de domnul profesor Corcea Niculae. În materie de științe, fizica a reprezentat pasiunea mea din gimnaziu, iar Centrul de Excelență mi-a oferit șansa de a experimenta într-un mod practic metodele teoretice pe care le studiam la clasă. Aceste experimente m-au ajutat să înțeleg mai bine procesele din spatele fenomenelor fizice, lucru care s-a dovedit a fi esențial în cadrul olimpiadelor de fizică, la care am reușit să obțin în clasa a VIII-a premiul II la etapa județeană și calificarea la etapa națională.
Întotdeauna am fost pasionat de tehnologie, de calculatoare, așa că evoluția logică m-a împins către informatică. Primele linii de cod pe care le-am scris au fost datorită grupei de excelență de informatică de la noi de la școală, în clasa a VIII-a, unde l-am avut îndrumător chiar pe tatăl meu, Măierean Ovidiu. În acest an a reușit să-mi pună bazele informatice, fâcându-mă să înțeleg exact mecanismele din spatele codului. Am învățat să comunic într-o altă limbă, să-mi traduc metodic pașii pe care eu i-aș efectua pentru a soluționa o problemă. De când am intrat la liceu sunt membru al clasei de excelență de informatică, avându-l ca și profesor pe domnul Nicula Cristian. În acest domeniu am obținut cele mai bune rezultate în cadrul olimpiadelor: în clasa a X-a am obținut premiul întâi la etapa județeană a Olimpiadei de informatică, însă, din păcate, din cauza situației epidemiologice din acea perioadă, etapa națională nu s-a mai desfășurat, și premiul II și medalie de argint în clasa a XI-a la etapa națională a Olimpiadei Societății de Excelență și Performanță în Informatică.
Așadar, Centrul de Excelență, prin grupele din care am avut șansa să fac parte, a reprezentat un factor constant care mi-a influențat modul de a gândi datorită diverselor subiecte discutate. „Tinde către excelență, nu către perfecțiune” – H. Jackson Brown Jr.
Citiţi şi:
- Tiberiu Bâcâin, argint la Olimpiada Națională de Informatică! Elevul de clasa a VII-a participă și la etapele finale de la fizică și matematică
- Mihai Fătu, şeful de promoţie de la „Avram Iancu”, media 10 la Evaluare Naţională! Va merge la "Liviu Rebreanu", la Matematică-informatică!
- Olimpici din şapte judeţe ale Transilvaniei, la Concursul Interjudeţean de Matematică şi Informatică „Grigore Moisil”
- Şcoala Gimnazială “Ştefan cel Mare” din Bistrița își numără olimpicii
- Diana Căpraru, de la Școala Gimnazială,,Mihai Eminescu” din Năsăud, premiul I la etapa națională a Olimpiadei,,Lectura ca Abilitate de Viață”
Adaugă comentariu nou