Mălina, Violeta și Alesia – trei sânziene eminesciene

De ziua Sfântului Ioan Botezătorul, spre seară, mă întorceam cu o mână de sânziene spre oraș. Cum să nu opresc și la statuia lui Mihai Eminescu, să depun câteva fire? În întâmpinare îmi ies trei aventuriere cuminți, pe bicicletă, pe trotinete. Copile surâzătoare, chipuri „cunoscute”, firește… Când vorbești în aceeași limbă, a emoției, te recunoști imediat. În părculeț, părinții veghează, discret, rondurile copilărești. Eu îmi urmez pașii. Fetițele, Mălina, Violeta și Alesia – le aflu numele curând –, mă însoțesc. Nu speram să pot împărtăși bucuria cu cineva. Mă privesc cum fac o aură din sânziene în jurul muzei eminesciene. Una dintre ele mă întreabă cine e chipul feminin de pe soclu. După ce model e realizat? Bună întrebare. Încropesc două vorbe. Schimbăm idei. Mămica Mălinei devine repede fotograf eminescian. Fetițele sunt încrezătoare, fac semnul victorie. Zic eu, cu voce tare, e victoria poezie. Pe Violeta am întâlnit-o și-n 15 iunie a.c., ziua adormirii poetului. Era în trecere, atunci, alături de mămica ei, prin piața Eminescu. Printre picături de ploaie, s-au oprit puțin lângă statuie, să arate că le pasă. Nimic nu e întâmplător! Deși lumea este într-o anumită forfotă, chiar înspre seară, emoția rămâne. M-a surprins faptul că prietenele mele și-au lăsat cursele și joaca, de dragul… poeziei. Entuziaste, cerem acordul părinților, să putem face public timpul nostru liric. Primim aprobarea. Două cuvinte despre proiectul „Prietenii lui Eminescu” țin loc de carte de vizită. Pe cele trei sânziene eminesciene – Mălina Boarescu, Violeta Bălan și Alesia Bucșa – le invit să se înscrie la Palatul Copiilor Bistrița, și la cercul literar. Proba și-au dat-o. Într-un fel de club de vacanță ad-hoc. Au trecut testul! Le-am citit: curioase, istețe, zglobii și cu bun simț, ingredientele perfecte pentru aventuri creative! Nu mă îndoiesc că poetul Mihai Eminescu, ca președinte de juriu, a încuviințat!