Mama-raţă

Dormea adânc după o zi lungă de muncă istovitoare. Lucra la verificarea calităţii pieselor de maşini şi îl dureau ochii de atâta măsurat cu riglă dar piesele trebuia să fie perfecte, conform standardelor comenzilor, altfel riscau returnarea lor.
A tras şi draperiile ca să nu-l deranjeze dimineaţa soarele care se va ivi pe cer. S-a mai uitat o dată la coşul plin de ouă de raţă, ar fi timpul să iasă puişorii din ele, se gândea, şi le-a acoperit cu grijă ca să fie toate în căldură permanentă. Ce să facă dacă raţa s-a îmbolnăvit subit şi a murit peste noapte, acum se simţea el dator să vegheze asupra ouălor.
Când s-a întins în pat, simţea într-adevăr oboseala copleşitoare după atâta alergare şi încerca sentimentul relaxării în aceste momente, în care se putea dărui cu toată fiinţa şi greutatea visării cu ochii închişi. Visa că doarme într-un pat larg şi comod şi se bucura de dezmorţirea muşchilor încordaţi peste zi. Visa că din cele opt ouă mari au ieşit opt răşuşte pufoase de era mai mare dragul să te uiţi la ele. Se simţea împlinit, se bucura de această realizare, de această şansă de a depăşi moartea raţei şi de a fi alături de cele opt fiinţe absolut nevinovate, care dacă nu ar fi fost într-un aşternut cald, n-ar fi avut şansa să vadă lumina zilei şi ar fi fost chiar nedrept.
Între timp s-a luat şi cu alte vise de care nu-şi mai aducea aminte, astfel savura liniştea nopţii nestingherit şi efectul binefăcător al somnului. Peste geamurile camerei s-a aşternut un brocat negru cu licăriri aurii, care pâlpâind cu ritmicitate dădeau dovada că stau de strajă peste somnul oamenilor.
Dar ca orice paznic şi licuricii cerului au fost schimbaţi la un moment dat cu lumina naturală de zi, îmbrăcată mai întâi cu o haină lăptoasă, ca de ceaţă, apoi lumina se intensifica treptat, reflectând straiele vestite ale soarelui. Regele de zi al cerului- soarele- lua treptat sub stăpânire tot relieful trezit pas cu pas la o nouă zi de viaţă. Se încolăcea în jurul gândacului de pământ, apoi trase de guler furnicuţa, greieraşul şi cosaşul, îndrepta pălăria catifelată a panseluţelor colorate, ştergea roua de pe frunzele de cireş şi nuc dar se strecura şi în privirea oamenilor. Copiii ştiau deja, doar acei oameni pot zâmbi cu adevărat, care au adăpostit suficient de des soarele în priviri. Pe ei, copiii îi iubesc fără condiţii.
Ostaşii în armuri aurii ai regelui Soare, au pătruns încet-încet peste tot, chiar şi prin crăpăturile geamurilor acoperite, în spatele cărora stăteau pitite într-un coş, ouăle de raţe fără glas, în adâncul cârpelor călduroase. Şi ce să vezi! Miracol! Lumina i-a trezit pe micuţii, care rând pe rând dându-şi din picioruşe şi întinzându-se peste măsura plapumii, au spart coaja gălbuie şi ciripind, strigau dreptul lor la trai!.. ca într-o maternitate de animale.
Visele lui Mitruc spre dimineaţă parcă ar fi înmulţit, interesant, tot mai frecvent realiza ce visează, semn că era aproape de momentul trezirii. Auzea voci de pui de răţuşte năstruşnice, care la început piuiau, apoi cântau într-un cor armonios, până când a învins foamea şi începuseră să zbiere fiecare pe limba ei. Nu-i de glumă, îşi zise Mitruc şi s-a trezit dintr-o dată, căutând instintictiv sub pat coşul cu ouăle de raţă.
Dar ce să vezi, unde-şi punea el mâna, răsărea câte o răţuşcă adevărată, grăitoare! Nu trebuia doar o secundă până Mitruc realiza că puii au zdrobit zidurile ouălelor şi-au făcut un drum nou către viaţă – şi era şi el în picioare, mirat de-a binelea. Opt răţuşte vii, fantastice! Peste noapte toate au ieşit la iveală, spărgând zidurile calcefiate.
-Bravo vouă, dragii mei, îi saluta în zorii zilei pe puii de raţă. Eu sunt Mitruc dar mă mulţumesc dacă-mi spuneţi şi mac-mac, şi îi lua în braţe pe toţi, alintându-i cu căldura mâinilor şi inflexiunile vocii.
- M-am îmbogăţit cu opt răţuşte!... galbene, pufoase, moi şi neajutorate! Sunt ale mele, of Doamne! Ce m-oi face cu ele?
Şi pornise spre baie să se spele, fără să bage în seamă că răţuştele îl însoţeau până la uşa de la baie şi stăteau acolo în aşteptare.
Mitruc, între timp, se făcuse freş şi revenind în cameră, se îmbrăcase de lucru dar în tot acest timp se gândise ce e de făcut cu răţuştele… repezindu-se la calculator, dădu căutare să se lămurească ce le dă de mâncare şi de alte nevoi de ale lor.
Presărând făină de porumb, împrospătând aşternutul cu paie uscate…. a crezut că s-a achitat de datoriile sale de îngrijitor…şi ieşi din casă, grăbindu-şi paşii către firma unde lucra.
Dar ce să vezi, minune! Cum păşea înainte, răşuştele veneau după el. Când a luat-o pe trecere, peste stradă, răşuştele erau după el. De ce? Fiindcă se ştie din bătrâni că răţuştele orfane, ieşite din ouă, pe cine vor vedea de prima dată, pe acela îl vor considera mama sau tatăl lor.
Astfel s-au oprit toate maşinile până au trecut cele opt răşuşte într-un rând covârşitor, înşiruiţe în ordine, una după alta, de la cea mare la cea mică.
Mitruc a intrat în fabrică şi a apăsat pe pontaj să facă dovadă că a intrat la lucru la timp. Şirul indian al răţuştelor însă îl urmărea. Toate cele opt răşuşte au pătruns în firmă. Ce să facă cu ele ? -se gândea cu apăsare. Aici nu există nici creşă pentru copii iar pentru pui de raţă nici nu s-a pomenit. La drept vorbind dacă era creşă pentru copii, s-ar fi rezolvat problema automat, micuţii s-ar fi jucat cu puii şi astfel trecea timpul în favoarea tuturora, într-un mod cât se poate de plăcut. Norocul lui a fost că nepotul portarului tocmai venise cu mâncare la bunicul şi văzând alaiul de răţuşte, şi-a dedicat atenţia în întregime lor. Mitruc scăpat de o grijă arzătoare s-a putut întoarce la activitatea lui de măsurat piese, verificându-le cu precizie.
După masă, s-a întors liniştit cu răţuştele acasă, servindu-le cu făină de porumb amestecată cu apă, obţinând astfel o pastă mai uşor de înghiţit pentru ele. Când şi-a adus aminte că pe seară avea întâlnire cu Lilica, a tăiat mărunt şi nişte verdeţuri şi legume ca să fie hrănite cât se poate de bine. Între timp a pus fân uscat într-o cutie mai mare, unde bobocii se plimbau şi mâcâiau cu veselie sub becul aprins, care îi încălzea în primele săptămâni ale vieţii lor.
S-a dus fără nicio grijă în baie şi se aranja pentru întâlnirea cu Lilica, pe care o iubea sincer şi cu gândul tot mai des la însurătoare. Înainte de a ieşi din casă i-a salutat bobocii şi i-a asigurat că se va întoarce repede. Pe stradă păşea grăbit, vroia să fie el primul la locul de întâlnire, în parcul oraşului, care era un loc minunat, ziceai că a coborât pădurea între oameni, cu copacii ei distinşi şi atât de diferiţi... şi cu puişorii de raţă...
-Mac-mac-mac! - îşi anunţau răţuştele prezenţa.
Mitruc nici nu apucase s-o sărute pe Lilica când a receptat mâcâitul bobocilor.
-Lilica dă-mi voie să-ţi prezint răţuştele mele care nu mă slăbesc nici la muncă dar nici la întâlnire! Zicând aceste vorbe se uita mai morocănos la ele, crezând că întâlnirea cu fata îndrăgită va fi compromisă.
-Vai, dar ce drăgălaşe sunt răţuştele tale!- izbucni Lilica mângâindu-le pe fiecare în parte. Nici nu mi-ai spus că eşti tătic, glumea în continuare.
Draga mea, trebuie să ştii că aceşti boboci şi-au pierdut mămica dintr-odată iar eu i-am luat locul din milă pentru aceste fiinţe scumpe. Cineva trebuie să aibă grijă de ele! Răţuştele mâcâiau cu fericire. N-aveau problema zilei de mâine.
După o lună de muncă, când simţea câ problemele bobocilor de raţă îl depăşesc, Mitruc s-a hotărât să-i doneze Grădinei zoologice din oraş. Atât directorul cât mai ales îngrijitorul s-au arătat entuziasmaţi, de creşterea micuţilor simpatici. Mitruc înainte de a pleca le-a promis că îi va vizita săptămânal, împreună cu Lilica.
Câteva săptămâni din viaţa lui Mitruc au trecut fără nicio grijă, îi mergea atât de bine la lucru dar şi pe plan personal. Se întâlnea în voie cu Lilica, care tot mai des îi pomenea de răţuşte.
Degeaba trăgea draperiile peste geamuri, începea să aibă vise agitate, gândindu-se tot mai des la răţuştele lui care au văzut prima dată lumina zilei sub patul lui, pe care le-a hrănit şi le-a îngrijit aşa cum a ştiut el mai bine şi cărora le ducea dorul tot mai tare pe zi ce trecea...
-Trebuie să fac ceva neapărat, se gândi şi vroia să treacă la fapte cât mai repede.
La grădina zoologică i-a fost destul de greu să-i obţină bobocii dar semnând un contract că peste un an va fi dispus să-i predea definitiv, administraţia i-a acordat, în sfârşit, dreptul de a-i creşte până la un an.
Răţuştele l-au urmat imediat cu mare bucurie, considerându-l mama lor. Şi ce poate fi mai amuzant decât Mitruc urmărit de un alai de mici creaturi cu picioruşe portocalii…