Incredibilele aventuri… ale unui pui de gâscă

    În ,,apartamentul” lui din coajă de ou, se simțea confortabil, dar nu ca altădată. Încă e călduț și bine, dar mult mai plăcut a fost înainte, așa, măcar cu vreo săptămână.  Acum se  simte cuprins de o ciudată, misterioasă neliniște.

          Să fie din cauză că încape tot mai greu în căsuța lui? În mod sigur, simte că ar crește. I se măresc toate pe zi ce trece, iar unele chiar îl supără. De pildă ciocul, care-i fusese mic, acum se bălăngăne și mai dă cu el de peretele de coajă. Ar putea să-l spargă, Doamne ferește, că dincolo e clar că nu va putea trăi. O neatenție și... I-i frică să se gândească, fiindcă viața e totuși frumoasă...

          Și mai uite, lăboacele astea de neînțeles, absolut inutile. Cu ele își acoperă uneori ochii atunci când are vreo melancolie... Într-o vreme, cu mult în urmă, în lichidul din ou putea chiar să plutească, dar acum... nici vorbă de așa ceva. E prea mare. Se bate de pereți și trebuie să aibă mare-mare grijă, să nu se întâmple o nenorocire Pe corp i-au crescut niște firicele ca un puf, deși e sigur că nu ar avea la ce să-i folosească. E destul de cald și plăcut în căsuța lui; la ce bun blănița asta?

       Iar în piept, îi sună ceva ciudat de tot: tic-toc; tic-tpc! Ce ar putea fi asta? De fapt, chiar parcă îi plăcea. Iar pe spate, simte tot  un fel de lăbuțe cu puf, al căror rost chiar nu-l  pricepe. Tot mai multe lucruri îl încurcă, în loc să-l ajute...Gândurile despre viitor nu-l mai lasă în pace.

       Ziua, stă să ațipească și îi este tot mai frică să nu-l trezească brusc vreun zgomot și să spargă plăcutul lui apartament. Dincolo de pereții aceștia fragili, ar mai putea fi ceva? Ei, ce să fie? Nimicul fără margini, negreșit. De la o vreme îi tot venea în minte întrebarea aceasta, deși e clar că nu poate fi decât noapte fără capăt și mai sigur, sfârșitul vieții lui amărâte.

       Uite, astăzi de pildă, a hotărât să nu se mai miște deloc, pentru a evita o catastrofă, fiindcă a crescut mult-mult prea tare.

          Dar, iubite cititoare și cititori, de ceea ce s-a temut mai rău, de aceea n-a scăpat. Se vede că toți avem o soartă și poate n-are rost să încercăm prea mult să schimbăm lucrurile. Când s-a întors pe partea stângă, că înțepenise, nenorocirea s-a întâmplat. ,,Zidul” de coajă netrebnică al oului s-a crăpat și o lumină puternică, așa ca cea văzută de Saul în șesul Damascului, l-a orbit. A închis ochii, încremenit de o năprasnică frică de necunoscut. În clipa imediat următoare, cum stătea cu ochii închiși, a simțit însă că în șubreda lui casă pătrunde  ceva răcoros și plăcut, care i-a umplut pieptul de o mireasmă ce nu se poate descrie în cuvinte omenești.

       Cineva de afară bătu cu putere în acoperișul casei lui, îi făcu loc și el, fără să știe bine ce face, folosi lăbuțele și se cățără afară din ou.  Deci cu astea se poate mișca? Great!!Wonderfull!! Deasupra, o ființă uriașă, splendidă, albă, gâgâi ceva plăcut și cu un cioc mai mare ca al lui, îl apucă de gât și îl puse pe iarba verde-verde, cum nimeni nu-și poate închipui. Se clătină în stânga și-n dreapta, dar se hotărî să fie curajos. Își adună puterile și se uită la ființa aceea gigantică,  albă, de o frumusețe negrăită, ce-l privea drăgostos...Se simțea mic și plăpând într-o lume superbă.

       Când se mai dezmetici, privi uriașa priveliște verde, fără margini și numără încă vreo zece pui ca el, în blănițe drăguțe toți. Ciocăneau iarba verde și abia îl băgau în seamă, ocupați foarte. Fără să-și dea seama ce face, încercă să ia și el cu pliscul un fir de iarbă. Ah! Zemoasă și bună! Deci la asta e bun pliscul lui ce tot creștea fără nicio noimă! Doamne, câtă frumusețe! Ce viață minunată, cum nici nu visase!

       Mama gâscă îl trase sub aripa ei, să nu răcească și de acolo putea privi puii de gâscă, negreșit frații lui, așa de ocupați cu păscutul. Închise ochișorii, fericit cum n-a mai fost nimeni, niciodată.