Mănăstirea "Izvorul Tămăduirii" Salva, locul încărcat de sfințenie și bunătate

Floarea Pleş

          ,,Când ajungi să fii singur, te întâlnești cu Dumnezeu!” (Din poemul ,,Asta-i clipa” din vol. de poezii Gânduri - 2020, autor Dumitru Al. Bar).

         La necazuri, suferințe și griji de orice fel, când ești singur (sunt cele mai grele momente din viață), îți găsești refugiul în rugăciune, fie acasă, dar mai ales, la biserici și mănăstiri, locuri sfințitoare unde îl întâlnești pe Dumnezeu și binecuvântarea Lui.

         Sunt locașuri în care domnește liniștea și pacea sufletească, înțelegând că Dumnezeu este iubire, iar oamenii ar trebui să fie mai buni, să se iubească, să nu trăiască în ură și păcat, cum se întâmplă uneori în zilele noastre.

         În 18.06.2022 (sâmbătă) ora 1900, după o perioadă mai lungă de timp (restricții pandemice Coronavirus 19) am urcat la Mănăstirea ,,Izvorul Tămăduirii" din Salva, împreună cu ing. Sabina Malaicu și Floarea Rusu,  locaș în care pentru o perioadă mai scurtă de timp și-a găsit liniștea și speranța, prof. Livia Pleș, soția prof.dr. Gheorghe Pleș, fost dir. al Colegiului Național ,,George Coșbuc" Năsăud și un cunoscut om de cultură - cercetător, răpus de nemiloasa boală Covid-19. 

         A scos de sub tipar în perioada anilor 2015-2018 cele trei volume - Școlile Năsăudului (1635-2015), apoi vol. ,,Veronica Micle de la mit spre adevăr" - 2020 etc.

         Urcând spre mănăstire, însoțite de concertul păsărilor din pădurea ce străjuiește drumul, admiram frumusețea locului pe care s-a înălțat locașul sfânt, dealul ,,Ungiurele" mejdă cu dealul ,,Migii" etc.

         Ne-am oprit la vederea unei căsuțe mici, de poveste, părea un Muzeu, cu acoperiș din dranițe de lemn, uși și geamuri după mărimea casei,  târnaț din lemn, zugrăvită în culoarea tradițională a caselor țărănești românești de la sate - albastru mai închis.

          Este casa în care a locuit proprietara - Varvara Cotuțiu (decedată), care și-a donat terenul (dealul Ungiurele) pentru a se ridica mănăstirea în Salva. Și-a donat apoi de bunăvoie întreg așezământul.  

         Căsuța are un farmec aparte, este așezată între noile construcții ridicate ulterior de mănăstire. Este de fapt, o clădire istorică, reprezintă modul de viață și tradițiile țăranului român din cele mai vechi timpuri. Va fi renovată!

         Apoi, în jurul mănăstirii, frumusețea florilor, în toate culorile, așternute precum covoarele în rondouri special amenajate prin grija măicuțelor, în care albinele și fluturii cu aripi catifelate dădeau spectacol, toate ne încântau sufletul, parcă era Raiul pe pământ! 

         Nu ne-am anunțat vizita pe care am dorit s-o facem d-nei prof. Liviuța Pleș, dar întâmplător, la intrarea în mănăstire ne-am întâlnit cu maica stareță - Emanuela Moisa și 2 - 3 călugărițe, bucuria fiind reciprocă.

         În Sf. Mănăstire era program de rugăciune. Am intrat cu mult drag și dor, cu sfială și smerenie - o podoabă monahală, o bijuterie încărcată de frumusețe prin picturile și ordinea ce domină interiorul, și mai mult ca orice, frumusețea spirituală sfințitoare, unde aveam să ne întâlnim cu Liviuța Pleș, pe fața căreia a apărut zâmbetul și bucuria revederii.

         Totul a fost în regulă, minunat, speranța în a fi mai bine nu moare niciodată!

  La plecare, aveam să aflăm că în obștea mănăstirii sunt 20 de măicuțe - călugărițe venite din mai multe zone ale țării: Târgoviște, Botoșani, Galați, Cluj-Napoca etc., stareță - Emanuela Moisa. 

         În interiorul obștei, există o disciplină și ordine perfectă, cu repartizarea sarcinilor pe fiecare măicuță, avându-se în vedere îndemânarea, talentul, priceperea și dăruirea cu care sunt înzestrate de Bunul Dumnezeu: la bucătărie, curățenie, flori, cositul ierbii, clopote, cumpărături, grup vocal (cântece religioase), asistență socială etc.

         Mănăstirea prin grija maicii stareță și-a organizat ateliere de lucru în care măicuțele desfășoară diferite activități: pictură, croitorie, cabinet stomatologic în care lucrează două surori gemene, absolvente a Facultății de Stomatologie din Cluj-Napoca.

         Mănăstirea din Salva este zilnic frecventată de turiști, de credincioși, dat frumuseții ei pitorești și preoților care slujesc la Sfântul Altar cu multă dăruire și cuvânt de învățătură.

         Mănăstirea sărbătorește 3 (trei) hramuri: 

         - Hramul Sf. Ioan Botezătorul - atribuit primei mănăstiri construită din lemn – pe acest așezământ (mănăstire mică).

         - Apoi mănăstirea mare, actuală, reconstruită cu hramul ,,Izvorul Tămăduirii".

         - În 12 noiembrie, în fiecare an se sărbătoresc Sf. Martiri și Mărturisitori Năsăudeni - Atanasie Tudoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu.

          Cu siguranță vom mai cerceta această mănăstire pentru că merită, pleci întotdeauna încărcat de sfințenie și bunătate. 

         Felicitări! Dorim întregii obști monahale precum și d-nei prof. Livia Pleș, sănătate și binecuvântarea de la bunul Dumnezeu. 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5