Mărginimea unei cărți

Când rostim ”mărginime”, gândul zboară în primul rând la cea referitoare la spațiu și apoi la cea în timp, întâi la una de locuri și apoi la una de oameni. Când este vorba despre o carte, cu implicațiile ei sociale, culturale, ”mărginimea” începe cu autorii ei, cu personajele ei, cu cititorii, ducându-se departe, la începuturi, și trecând dincolo de prezent, spre alte zări. Cartea ”Românii din Bistrița” reprezintă o reconstituire a trecutului, bun prilej de sărbătorire, iar și iar, a o sută de ani de la Marea Unire din 1918. Pentru că Centenarul nu s-a încheiat și în lumina lui vom vedea mult și bine fragmente din istoria care a fost/ așa cum a fost. ”Românii din Bistrița” nu e un paradox de expresie, câtă vreme aici asuprirea austro-ungară a lăsat urme, generând în mintea românilor, mai ales a celor merituoși, gândul de a se afirma, de a se realiza, alcătuind împreună o elită ce nu poate fi uitată.
Autorii, Mircea Gelu Buta și Adrian Onofreiu, continuă și cu această lucrare colaborarea literară, științifică, după alte realizări editoriale,precum ”Bistrița Bârgăului, Contribuții documentare”, ”Petiții din Granița năsăudeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, ”Din intimitatea unei arhive”, realizând de data aceasta veritabile portrete de oameni reprezentativi din zona Bistriței și a Năsăudului. Fiecare ar merita să dea numele unei străzi, să aibă o casă memorială sau câte o stea pe o alee din atâtea cărări, să fie studiați la școală, ca pe biografii de referință, fișe de viață și activitate, modele de urmat. Gestul celor doi colaboratori este echivalent unei salvări, a unei vindecări de uitare. Tandemul deja format, Buta – Onofreiu, propune o activitate laborioasă, îndelung cercetată, analizată, din care să rezulte o sinteză biografică și de activitate pentru cei care se înscriuîntr-o cartă a elitelor bistrițene.
Mircea Gelu Buta, doctor în medicină, scriitor, profesor universitar, se distinge în carte prin eleganța spiritului, a gândului, prin sensibilitatea și frumusețea interpretării unor fapte din viața personajelor, prin redarea acelor fragmente- document, care să dea contur unei epoci trecute. Adrian Onofreiu, doctor în istorie, specializat în arhivistică, aduce cu sine discreția arhivarului, precizia actelor îngălbenite de vreme, o istorie în date și fapte, care fără de text și poveste ar rămâne uscată. Balanța dintre cei doi o realizează activitatea comună, implicarea în destinele Bistriței, un țel nobil, înnălțător, care să-i facă, la rândul lor, parte a elitei bistrițene prezente.
Volumul al II-lea din ”Românii din Bistrița” prezintă destinul, povestea de viață a zece cărturari bistrițeni, sortiți, prin realizările lor, toate la superlativ, să facă cinste românilor nu doar din Ardeal, ci și din toată țara. Aceștia sunt: Andrei Monda, Gavril Tripon, Grigore Ilișiu, Leon Bârsan, Vasile Butta, Corneliu Mureșanu, Andrei Buzdug, Victor Șioldea, Ștefan I. Pop, Ioan Grigore Buta.
”Cuvânt-ul către cititori” al cărții este scris de către Ioan- Aurel Pop, președintele Academiei Române. De aici extragem rândurile referitoare la Mircea Gelu Buta și Adrian Onofreiu: ”Meritul autorilor – descinși și ei din stirpea nobilă a românilor din nordul Transilvaniei istorice și chiar cu înaintași între cei evocați – este că au făcut prin această carte operă de istorie, dar și de morală, de educație și de patriotism.” ”Carte frumoasă cinste cui te-a scris” încheie ”Cuvânt”-ul, iar noi continuăm, pentru că versurile lui Tudor Arghezi din ”Ex libris” se potrivesc întru totul: ”...Încet gândită, gingaș cumpănită;/ Ești ca o floare, anume înflorită/ Mâinilor mele, care te-au deschis.// Ești ca vioara, sigură ce cântă/ Iubirea toată pe un fir de păr,/ Și paginile tale, adevăr,/ S-au tipărit cu litera cea sfântă.”
În ”Introducere”-a volumului, cei doi colaboratori scriu că această carte „este istoria unor oameni care au fost binecuvântați, nu numai cu avere și ranguri, ci și cu patriotism, spirit de sacrificiu și simțul datoriei. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligență și subtilitatea conversației, pe care am redescoperit-o în studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări. (...) Acestea sunt lucruri pe care le-am așternut pe hârtie dintr-o necesitate și trăire sufletească. Ele sunt întâmplări bune sau rele, duioase sau dureroase, pe care ne-am gândit să le facem cunoscute fără frică și eliberați de apăsarea convenționalismului, pe care deseori îl impune lumea în care trăim.”
Zece personalități de elită ale Bistriței, zece capitole de referință în economia cărții. Desfășurarea este una cronologică, de la Andrei Monda, născut în 1855, decedat în 1908, la Ioan Grigore Buta, născut în 1908 și trecut la cele veșnice în 2003. Fiecare capitol are o structură echilibrată, cantitativ și calitativ, ce cuprinde o parte introductivă, cu anii de tinerețe și de formare ai personajelor reale, devenite literare și istorice, sociale și culturale, apoi activitatea profesională, de familie, cu momente de vârf ale carierei fiecăruia, cu problemele de ordin politic, o ultimă perioadă din viață, urmând anexe cu documente, acte notariale, testamente, ordonanțe, discursuri, și încheind, rotund, prezentările, cu câte album de fotografii, alb-negru, de epocă, ce vorbesc de la sine.
Astfel, medicul Andrei Monda e un mare filantrop, pentru că și-a donat o sumă impresionantă de bani pentru edificarea unui cămin al medicilor din orașul Bistrița și a creat un fond religionar pentru întreținerea bisericilor ortodoxe din Bistricioara și comuna Pietriș, județul Mureș. Avocatul Gavril Tripon ( 1860 – 1930 ), un fruntaș al Partidului Național Român, partizan al ideilor promovate de Ioan Rațiu, despre care mama lui simțea că ”va ajunge între învățații țării”, ajunge doctor în drept, președinte al Societății Culturale ”Aurora” a studenților români din Cluj și prefect al județului Bistrița- Năsăud. Grigore Ilișiu ( 1890 – 1960 ), notar, un fiu de țărani înstăriți din comuna Florești, fostul județ Someș, contribuie la ”așezarea noii orânduiri de stat, în speranța că va aduce mai multă dreptate”. Leon Bârsan ( 1893 – 1962 ), medic, un activist pe tărâm social, politic și cultural, născut în familia preotului Ioan Bârsan din Ruștior, sat așezat de o parte și de alta a râului Șieu. Este numit șeful secției medicale a Spitalului Corp IV armată din Cluj. Pleacă la Viena pentru specializare, împreună cu tenorul Traian Grozăvescu. La Năsăud, este printre fruntașii național- țărăniști, alături de Alexandru Vaida- Voevod, apoi vicepreședinte al Partidului Național Țărănesc. Este arestat, trimis la canal, se stinge din viață după o lungă suferință. Alt destin, evocat în carte, este cel al lui Vasile Butta ( 1898 – 1973 ), un prefect iubit de popor, destin legat de destinul unei clădiri, emblemă a Bistriței, aflată în Piața Centrală, care ar merita să poarte numele ”Casa Butta”, conform scriitorului Cornel Cotuțiu, prezent cu material la acest capitol, din care autorii citează cu generozitate. În legătură cu Corneliu Mureșanu ( 1903 – 1996 ), primul primar român al Bistriței și casa ce i-a aparținut, cunoscută drept ”Restaurant Coronița”, datele se duc înspre numeroasa familie a Mureșenilor, răspândită în zonă, de la Bistrița la Cluj. Odată cu el, se vorbește despre modernizarea orașului, despre pavare, piețe, școli, licitații, instituții. Există și incidente, și răzmerițe, toate fiind încorporate într-o poveste ce curge liniștit, mai ales acum, după distanțarea de evenimente. Andrei Buzdug ( 1891 – 1939 ) este primul rector al Academiei Teologice Ortodoxe Române din Cluj, ce provine de pe Valea Bârgăului. Cu rădăcin în Bistrița, iese în evidență prin activitatea lui politică și socială din inima Ardealului. De la el ne-a rămas volumul ”Predici la toate duminicile anului bisericesc”. Victor Șioldea ( 1905 – 1979 ), avocat în Baroul Someș, ultimul director la Regna Bistrița, societate pentru exploatarea pădurilor. Ștefan I. Pop ( 1908 – 1984 ), alt prefect, ”la răscruce de drumuri” avocat, a locuit în familia avocatului George Linul, fost coleg la Gimnaziu Grăniceresc cu George Coșbuc, într-o clădire ce și astăzi atrage privirile trecătorilor, pe strada Cerbului. Ioan Grigore Buta ( 1908 – 2003), prim- pretor, în slujba administrației românești, absolvent de drept, la Cluj, a fost secretar la Plasa Centrală a județului Năsăud, ”plasa” fiind o unitate administrativă, ca județ, comună, ținut.
Lista aceasta de oameni, cu viețile lor, a făcut istoria să meargă mai departe. Privind înapoi, cei o sută de ani par mult,dar și puțin. Când vine vorba de pagina scrisă, scriitorii simt nevoia uneori să ia o distanță față de evenimente, față de oameni. Acest lucru le dă posibilitatea să vadă mai bine, să înțeleagă. Și, odată cu ei, și cititorii. Toți intelectualii prezenți în carte fac cinste Bistriței.
E atâta informație în această carte, de ordin istoric, politic, social, cultural, monografic, încât am compara-o cu ”Descriptio...”, a Ardealului, din secolul al XX-lea.
La rândul lor, intelectualii Mircea Gelu Buta și Adrian Onofreiu dau valoare trecutului, prin gestul lor de ”a șterge praful uitării de pe blazoane nobiliare”, prin faptul de a fi pe măsura înaintașilor, ”crescuți în simțămintele curat românești, pe care Ardealul le-a trimis în taină din veac în veac copiilor săi, ca o nestinsă făclie.”
”Românii din Bistrița”, o carte de așezat la căpătâiul fiecărei zile, în care să știm că nu suntem singuri, că avem o moștenire de urmat și o datorie de îndeplinit, astfel încât, peste ani, peste altă o sută de ani, să devenim fiecare capitole de existență. Sentimentul de lectură, la finalul acestei cărți – document, este că ”sfârșitul nu-i aici”...