Mărul de Aur nu există decât în basm

Eduard Călinescu

Centrul Cultural Municipal a fost anul acesta partener în organizarea Festivalului de satiră şi umor „Mărul de aur”, ediţia XXIX.
Din partea instituţiei, a participat la manifestarea găzduită la „Casa cu Lei”, Elena M. Cîmpan, care a vorbit la festivitatea de deschidere despre importanţa acestui festival, având în vedere că în aceeaşi perioadă are loc unul similar şi la Brăila şi, totuşi, reprezentanţi de frunte ai satirei şi umorului româneşti au ales să vină la Bistriţa. Pentru că unii dintre cuvântători au numit „mărul de aur” un „brand” al burgului – „poartă a Transilvaniei”, Elena a afirmat, primind simpatia publicului, că „brand”-ul este mai mult pentru turişti, pentru vizitatori, pentru străini, nu pentru cei de-acasă. Că este aşa, a argumentat cu recenta întâmplare de la Paris, unde a participat cu o delegaţie de scriitori de la Societatea „Conexiuni” şi unde, în Turnul Eiffel, la Notre Dame, la Sacre Coeur, la Luvru, nu erau francezi, „pas des parisiennes”, cum spunea prietenul nostru, Joel, ci numai vizitatori.
Dar „mărul” este un motiv al basmului şi frumuseţea, rolul acestui Festival de la Bistriţa sunt de-a ne face să trăim pentru câteva clipe propriul basm. Cu atât mai mult cu cât şi anul acesta au sosit la Bistriţa nume importante în căutarea unui loc, încărcat de tradiţii, a unui spaţiu investit cu puteri miraculoase. George Corbu, Cornel Udrea, Elis Râpeanu au dat greutate evenimentului, amintind de lista celor prezenţi altădată aici, cum ar fi: Tamara Buciuceanu, Dorel Vişan, Dorin Urâtescu, Ştefan Cazimir, înscrişi cu litere tot de aur în cartea de onoare a Festivalului. Apoi din partea gazdelor vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, primarul Ovidiu Creţu şi directorul festivalului-Alexandru Câţcăuan.
În cadrul acestei festivităţi, a fost prezentată şi vernisată mini-expoziţia colegului nostru, Lucian Dobârtă, ce semnează LuciD, intitulată „Un surâs şi o pizza”. Aceasta poate fi vizitată la Galeria de la „Casa cu Lei”, cum a fost numit atelierul 2, sau buzunarul 2, după modelul sălilor de la Biblioteca Naţională. Despre artistul plastic, Elena M. Cîmpan a afirmat că reuşeşte în „metaforismele” propuse şi expuse să surprindă o realitate tristă, dar adevărată, combinaţie între sensibilitatea unei metafore şi tăişul ascuţit al unui aforism filosofic, toate înscriindu-se temei de anul acesta din concursul de creaţie literară umoristică: „la omul sărac”. Un surâs nu mai poate însemna azi nimic, fie el şi al Mona Lisei, iar pizza este simbol al abundenţei ce trădează sărăcie: a sentimentelor, a frumosului, a spiritului. Lucian Dobârtă este un artist necesar prezentului pe care-l trăim, el reuşind să vadă aspecte sensibile ale vieţii şi să la dea formă într-un mod original. Întreaga lui expoziţie este una care invită la gândire, la meditaţie. Un surâs şi o pizza nu sunt doar destinaţii ale vieţii contemporane, de multe ori mascate, ci ele fac trimitere la distanţe, la parcurgerea lor personală, cu rol de iniţiere în artă, în estetica ei dulce amară.
Programul de la „Casa cu Lei” a continuat cu festivitatea de premiere a Concursului de creaţie literară umoristică şi cu recitalul epigramiştilor invitaţi la Festival: George Corbu, Elis Râpeanu (Bucureşti), Cornel Udrea, Eugen Albu, Petru I. Gârda, Ion Constantinescu (Cluj- Napoca ), Ion Toderaşcu (Vaslui), Nicolae Bunduri (Braşov), Petru Brumă (Constanţa), Ioan Moraru (Galaţi), Ioan Filimon (Alba Iulia), Grigore Chitul, Radu Ivan (Bistriţa).
În încheiere, a fost lansat volumul lui Alexandru Oltean, „Maimuţa”, apărut la editura Grinta, Cluj-Napoca 2013, despre care au vorbit Cornel Udrea, George Corbu şi Virgil Raţiu. Cartea conţine, de asemenea, ilustraţii grafice, deosebit de expresive, semnate Lucian Dobârtă.
Fiind vorba de a XXIX-a ediţie a „Mărului de aur”, participanţii avansau ideea unei ediţii rotunde de anul viitor, luând în calcul promisiuni frumoase. Epigramiştii ştiu mai bine decât oricine povestea cu „să nu te duci cu sacul”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5