Melania Cuc şi Mariana Irimia, „cuibărite” la sânul lui HYPERION

Una dintre cele mai bune reviste de cultură din ţară este, fără îndoială, revista HYPERION, al cărei redactor şef se numeşte (dar cine nu-l cunoaşte!) Gellu Dorian. El este secondat de Lucian Alexa şi Nicolae Corlat, redactori şefi adjuncţi, dar şi de Vlad Scutelnicu, secretar de redacţie. Şi acest număr (7-8-9/2014) dovedeşte, cu asupra de măsură, că afirmaţia de mai sus are o deplină acoperire. Şi acest număr oferă cititorului multă poezie, proză, teatru (de cea mai bună calitate), dar se stă bine şi la capitolele: interviu, cronică literară, eseu, jurnal, relecturi, note, comentarii, idei şi altele. Acest număr ne oferă nouă, bistriţenilor, o bucurie în plus pentru prezenţa conjudeţenelor noastre scriitoare Melania Cuc şi Mariana Irimia. Pe Melania Cuc o întâlnim în paginile destinate unei anchete („Scriitorul: destin şi opţiune”), realizată de Petruţ Pârvescu.
La prima întrebare („Pentru un scriitor, destinul şi opţiunea sunt dimensiuni existenţiale fundamentale. Ce rol a jucat/joacă acestea în viaţa dumneavoastră?), scriitoarea din Bistriţa dă următorul răspuns: „Cred că în cazul meu, destinul a jucat «cărţile». Am început să scriu de cum am învăţat literele. Nu m-a îndrumat nimeni, nu m-a oprit nimeni, aşa că tot destinul meu literar a mers în pas cu viaţa-mi. Am scris dintr-un imbold interior, nu am avut nici un soi de motivaţie de orgoliu social sau mercantilism profesional. Scriu pentru că asta este viaţa mea, altminteri nu se poate. După atâţia ani în care am scris mii de pagini (cele mai multe doar pentru sertar) am momente în care îmi spun că trebuie să renunţ la patima asta, să trăiesc precum alţii. Uşor de zis, greu de făcut. Aşa că scriu zilnic, trăiesc în două lumi paralele, una reală, alta făurită de plăsmuirile mele.” Interesant de urmărit, pe parcursul răspunsurilor la cele 7 întrebări, destinul literar al Melaniei Cuc, devenirea ei întru scriitor.
Surpriza mare (plăcută, fireşte!) vine din partea Marianei Irimia (despre care, musai să recunosc, cu oarecare jenă, nu ştiam aproape nimic!), cu povestirea (sau nuvela?) „Ape întunecate”, ce „trădează”, din capul locului, un prozator cu mari disponibilităţi epice (epica magna!), printr-o scriitură modernistă, situată, am zice noi, între expresionism şi realism. Nu întâmplător numele prozatoarei din Bistriţa se află alături de cel al lui Nichita Danilov, Adrian Romilă, Corneliu Filip, Doina Ruşti şi Hanna Bota, care nu mai au nevoie de nici o prezentare. Ceea ce ne scuteşte de alte comentarii.