In memoriam Grigore Traian Pop

            Am aflat, din comunicatele Uniunii Scriitorilor și ale Uniunii Ziariștilor, cu oarecare întîrziere, după Crăciun, despre săvîrșirea, înainte de sărbători, a scriitorului și ziaristului Grigore Traian Pop, prezență activă în presa craioveană și bucureșteană, în cercetarea arondată științelor sociale, în literatura de azi, în calitate de ziarist în redacțiile unor cotidiane, săptămânale și alte periodice de cultură și de specialitate, cercetător și filosof, scenarist, eseist, romancier. Soția, Lucia, discretă, nu a vrut să tulbure sărbătorile unor apropiați cu o știre cernită.

            Scriitorul s-a născut în ziua de 4 noiembrie 1939 în comuna  Șieu-Odorhei,  județul Bistrița-Năsăud, și a decedat la București, în 16 decembrie 2023, dimineața, după o lungă și grea suferință. A urmat studii liceale la Năsăud și  Bistrița, studii universitare la Facultatea de Istoriei și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, 1958-1963. În perioada studenției debutează in revista Tribuna. Cu o lună înainte de licență  își dă demisia din UTC și este exclus din Asociația Studenților Comuniști. Ca atare, este trimis să ispășească nesupunerea ideologică la o unitate militară de muncă de la Mangalia și îi este anulată repartiția de asistent universitar la catedra de istorie a filosofiei. În 1964, ajunge în Craiova, unde predă la o Școală Speciala pentru hipoacuzici și la Institutul Pedagogic pentru învățători, după care, în  iarna anului 1965, Ilie Purcaru il cheamă la revista literară Ramuri. După zece ani, în 1975, este dat afară, întrucât în paginile destinate unei posibile istorii a filosofiei românești și intitulate „Fișe de dicționar filosofic"  îi „reabilitase", alături de alți filosofi „reacționari",  și pe „legionarii" Mircea Eliade, Emil Cioran, Nae Ionescu și Constantin Noica. Un coleg, colaborator notoriu al Securității, îl amenință public, pe scena Filarmonicii din Craiova, cu proces politic de instigare la un mod de gândire străin umanismului comunist. Este nevoit să plece la București, unde colaborează,  fără drept de semnătură, la diverse ziare, reviste și edituri. Simultan lucrează intens la bibliografia Reviste de filosofie și sociologie din perioada interbelică, două volume, apărute în 1979 și 1983, la Editura Științifică și Enciclopedică și apreciate la superlativ ca „înfăptuiri deosebite",  având și „meritul pionieratului". În aceeași perioadă publică, împreună cu academicianul Alexandru Surdu, lucrarea Titu Maiorescu: Prelegeri de filosofie (Editura Scrisul Românesc, 1980).

            Abia după 1989 începe să publice cărțile proprii: Lecturi filosofice (Editura Scrisul Românesc, 1991), Mircea Eliade și Nobelul interzis (Editura Eurasia 1998), Mișcarea legionară - Idealul izbăvirii și realitatea dezastrului, apărută în două ediții (Editura Ion Cristoiu, 1999, și Editura Kullusys, 2007), eseul Puși contra Dumitru Dinulescu (Editura Crater  2001), romanele Șarpele care își i înghite coada (Editura Ager, 2002), Pocher și Ringenspiel (Editura Semne, 2006), Eu, Toma evreul... (Editura Semne, 2008), Asasinul lui Kierkegaard (Editura Semne, 2009), Mirmidonii doctorului Mengele (Editura Ideea Europeană, 2012). În aceeași perioadă a mai publicat culegerile de eseuri  Cărțile nescrise (Editura Muzeul Literaturii Romane, 2010), Gulagul lui Socrate (Editura Niculescu, 2011) și O mie și unu de poeți postdecembriști (Editura Muzeul Literaturii Române, 2012 și Editura Omnia, 2013). În 2019 i-a apărut, la editura Tracus Arte, ultima carte, romanul Sinistrul papagal GREGORIO - trei romane, carte testament, dictată în mare parte, de pe patul de suferință, soției sale.

            Plecarea lui Grigore Traian Pop în lumea celor drepți, mai bună, desigur, decît cea în care trăim, mi-a produs o mare tulburare. Am pierdut un prieten, un partener de dialog, un conviv – la Casa Monteoru, prin locuri de popas așezate sub „egida” scriitorilor, un apropiat în peregrinări prin București sau o gazdă generoasă, alături de doamna Lucia, în casa de pe Dâmbului din Capitală. Frecventa constant Biblioteca Centrală Universitară. Uneori, rar, venea și la manifestări literare în Bistrița, mai ales la Saloanele Liviu Rebreanu, alături de prietenul său de cursă lungă Niculae Gheran, și acesta plecat nu de mult de lîngă noi. Vara, din cînd în cînd, poposea cîteva săptămîni în casa din satul natal, Șieu-Odorhei.

            Literatura română a pierdut un scriitor aflat în deplină putere de inspirație și creație. Cărțile lui o să ni-l păstreze aproape. Dumnezeul să-l odihnească în pace!

Olimpiu NUȘFELEAN