O carte monumentală: Andrei Marga, Filosofia prezentului

                Sunt rare în cultura noastră sintezele de filosofie contemporană, din care cititorul poate afla tabloul curentelor, personalităților și scrierilor dătătoare de ton în cultura contemporană.  Acum, cu lucrarea lui Andrei Marga, Filosofia prezentului, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2025, 730 p.), se continuă tradiția începută în România cu Petre P.Negulescu (Istoria Filosofiei contemporane, în patru volume, tipărite în 1944-1971). Redăm un fragment din introducerea la Filosofia prezentului, cuprinsul și coperta cărții.

 „Filosofia a constat totdeauna din abordări multiple. Cartea de față îl familiarizează pe cititor cu filosofiile cele mai prezente în conștiința culturală de astăzi. Ea pleacă de la observarea nevoii de „contemporaneizare” a cunoștințelor, începând cu delimitarea și cunoașterea filosofiilor cu impactul acum cel mai larg. Fapt este că nu doar cititori obișnuiți rămân adesea în afara a ceea ce este „contemporan”, ci și unii specialiști.

         Titlul Filosofia prezentului leagă trei conotații. Este vorba de filosofia care, după o lungă istorie, a luat forme în zilele noastre, de filosofia care surprinde în temele, conceptele și construcțiile ei experiențele lumii de astăzi și de filosofia pe care cel care reflectează o poate lua ca punct de plecare pentru a explora ceea ce se trăiește. Titlul semnalează din capul locului că printre filosofiile socotite contemporane sunt unele mai prezente în evenimentele, în desfășurările de activități și în frământările oamenilor de azi. Ele sunt repere ale cunoașterii, evaluării și acțiunilor, dacă nu cumva au ajuns să influențeze și să orienteze evoluția umanității. Cartea de față oferă tabloul acestor filosofii ale prezentului.

       Desigur, oricine își poate elabora o filosofie, în care să se încreadă. Libertățile, așa cum se înțeleg astăzi, mai mult ca angajare a subiectivității, o și încurajează. De aceea, apar atât de frecvent filosofeme prin refugiu în istoria filosofiei, sumar cunoscută, sau în subiecte rău stăpânite.

        Dar dacă filosofia nu rămâne joc de cuvinte și cugetări, nu doar eseu cu relevanță privată, ci un demers de cunoaștere argumentativă care vrea să articuleze viziuni ce merită să călăuzească oamenii, chiar comunități largi, atunci ea pierde ignorând ceea ce se petrece în jur. Filosofia nu este posibilă la propriu ignorând contemporaneitatea și nu este acolo unde se ignoră ceea ce se trăiește de către oameni.

       Cultura filosofică este astăzi dezvoltată mai mult ca oricând, dar preluarea ei în cultura largă se află într-o stare precară.

        Un prim aspect este acela că sunt mai mulți absolvenți de filosofie, fiind mai multe facultăți pe lume, decât oricând în istorie. Dezbaterea filosofică nu este însă pe măsură, iar cât este, s-a refugiat în publicații cu impact relativ redus.

        Al doilea aspect este acela că ideologia a invadat din nou discuția publică, inclusiv filosofia. Se promovează autori și concepții superficiale,  grație posibilităților de mediatizare, și se examinează prea puțin dacă nu cumva autori și concepții care, deși au pierdut din audiență, nu au fost infirmați la nivelul conceptualizărilor. În fapt, atunci când o teorie, filosofică sau nefilosofică, a ancorat adânc în realități, scoaterea ei de pe scenă nu o poate face evoluția ideologiei.  Aceasta, ideologia, ca și propaganda, sunt facile, dar filosofia este altceva – o reflecție înfiptă adânc în datele realității.

        Al treilea aspect este acela că se înțelege prea puțin faptul că filosofia este o disciplină ce rămâne continuu în dialog cu istoria ei. Din nefericire, chiar printre cei care pretind că fac filosofie s-a instalat o suficiență care face ca preocuparea pentru cultura filosofică pe care o dă cunoașterea istoriei disciplinei  să fie mică.

         În sfârșit, necunoscându-se istoria filosofiei și filosofiile prezentului se fac atribuiri greșite. Iată, din mulțimea exemplelor de astăzi, doar câteva, fiecare grăitor.

         Destul să observi că atunci când se vorbește de știință, de către specialiști prea puțin familiarizați cu evoluția cunoașterii, se conotează știința la nivelul anilor treizeci, cu Carnap și „cercul de la Viena”. Aceștia perorează despre „știința autentică”, pe care cred că au luat-o sub control, fără să observe că însuși tabloul științelor, al metodelor acestora, chiar matematica abordării științifice sunt multe schimbate azi. O cu totul altă filosofie dă seama astăzi de specificul cunoașterii științifice.

          Destul să observi incoerența discuției actuale despre religie. Se înțelege greu că modelul aservirii filosofiei de către religie și cel al „depășirii” religiei de către filosofie au fost practic infirmate. Formele spiritului – știința, arta, religia, filosofia – interacționează astăzi încât modelarea adecvată este cea a unor perspective asupra lumii autonome, dar care câștigă, fiecare, din interacțiunea cu celelalte. De aceea, proiectarea asupra lor a unor simple improvizații, explicabile prin sărăcia informării, de genul „religia autentică” sau „știința autentică”, echivalate de fapt cu momente arbitrare din evoluția lor,  nu este tenabilă. Spus simplu, credință este acolo unde se asumă existența lui Dumnezeu, iar credinciosul își pune soarta în mâinile lui Dumnezeu, iar religia este în miezul ei credință. Așa simplist cum înțeleg unii „autenticitatea”, aceasta nu are de a face cu gândirea efectivă și evoluția ei.

         Destul să observi confuzia de azi dintre exaltarea schimbării sexului și „progresism”, ca să-ți dai seama cât de mare este ignoranța. În definitiv, „progresismul” este la origine un curent ce pleacă de la articolele Constituției americane și a fost axat pe ameliorarea condițiilor economice, sociale, instituționale ale vieții cetățenilor indiferent de poziția în societate, iar azi avem de a face cu un „neoprogresism” care crede că problema crucială a lumii de astăzi este legată de sex și se dă drept campion al democratizării.

                 Destul să vezi, pe lângă exemplele evocate, cecitatea și neputința încadrării filosofice a reflecțiilor asupra „inteligenței artificiale”. Ea este confundată cu un fel de opțiune culturală a cuiva, în vreme ce realitatea este cu totul alta: „inteligența artificială” este una dintre marile inovații ale oamenilor, care schimbă amplu cunoașterea și opțiunile filosofiei. Este, firește, comodă ignorarea sau opunerea la acest fapt. Numai că, aidoma altor momente ale istoriei, opoziția la progresul cunoașterii, tehnologiei și vederilor asupra lumii  se plătește scump și sfârșește inevitabil în muzeu.

       Necunoașterea evoluției filosofiei se plătește totdeauna cu primejdia irelevanței. Parcurgerea ei, fie și esențializată, este un pas spre mai buna înțelegere a lumii și a realităților ei.

            Pe lume sunt mai mulți oameni cu pregătire filosofică decât oricând, dar înnoiri în filosofie se elaborează mai puțin ca odinioară. Hilary Putnam spunea la un moment dat că în filosofia postbelică s-au elaborat mai multe idei noi decât în lunga istorie anterioară a disciplinei. Azi îl putem completa cu observația că ritmul de generare de idei filosofice esențial noi a scăzut în deceniile secolului actual.

    Pe de altă parte, oricât de mult progresează cunoașterea în științe și oricât se dezvoltă tehnologiile, oricât de rezonabile ar fi deciziile politice – ceea ce este departe de realitate – și oricare ar fi evoluția artei și manifestările religiei, nu se poate ieși din policrizele civilizației și culturii actuale fără filosofie. Spus simplu, numai filosofia dispune de perspectiva întregului – cum a lămurit lucrurile deja Hegel – și abia ea poate deslușii ceea ce se petrece și ce se poate face. Umanitatea omului este în pericol, iar fără perspectiva gândiri filosofice nu este azi posibilă apărarea ei cu succes. Însăși contemporanitatea, cu crizele, derapajele, inechitățile ei reclamă filosofie - desigur sincronizată cu viața.

     Dar ce este, în definitiv, „contemporan”?  Atunci când se răspunde la întrebare se alunecă spontan spre o anumită plasare în timp a unei opere. Ar fi astfel „contemporan” ceea ce este generat de epoca pe care o trăim. Numai că și opere demult elaborate continuă să fie pe frontispiciul actualității. Nu ne gândim doar la neîntrecutele opere plastice ale lui Michelangelo, da Vinci și ale multor altora, ci și la opere de interpretare a lumii și vieții, precum Biblia sau opera lui Confucius.

       În mod inevitabil stabilirea a ceea ce este „contemporan” ține și de afinitățile celui care o întreprinde. Ea ține și de alte criterii, încât afinitățile nu sunt de netrecut.

     Am sudat în analiza istorico-filosofică criteriul temporal și criteriul impactului, ele fiind mai capabile de obiectivitate. Ca rezultat am publicat voluminoasa Introducere în filosofia contemporană, iar cartea a avut trei ediții (1988, 2005, 2014). Prima ediție a fost o aducere în atenție, după decenii de monolog filosofic, a diversității filosofiilor contemporane, dar inevitabil sub cunoscutele constrângeri ideologice ale epocii. Celelalte două ediții au fost publicate în condiții de libertate, ultima fiind, firește, îmbogățită. La orice comparație, cartea a rămas până azi cea mai cuprinzătoare prezentare a filosofiilor contemporane în cultura română postbelică. Cu ultima ediție ea a devenit, tot la comparație, una dintre cele semnificative, recunoscute în spațiul international.

       Preocuparea mea, de a fi la curent cu demersurile ce se fac în anii noștri în sferele științelor, artei, religiei, filosofiei, a rămas constantă. Am căutat nu numai să elaborez noi piese ale construcției mele filosofice prin explorarea a ceea ce se petrece în realitatea vieții trăite, ci și să dau în continuare tabloul contemporaneității spirituale. În acest sens am publicat volumul Teologia contemporană (Gând Transilvan, Cluj-Napoca, 2024, 432 p.). În cartea de față, sub titlul Filosofia prezentului, public ceea ce ține de contemporaneitatea filosofică în înțeles strict.

       Ea este scrisă de cineva care a căutat el însuși să dea o filosofie articulată. Aceasta este expusă în volumele  Raționalitate, comunicare, argumentare (Dacia, Cluj-Napoca, 1991); Relativism and Its Consequences (Cluj University Press,2007); Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică (Compania, București, 2016);Philosophy in a Changing Europe (Editura Academiei Române, București,  2017); Rațiune și voință de rațiune (Editura Academiei Române, București, 2018); The Sense of our Days History (Editura Academiei Române, București, 2019); Cunoaștere și reflexivitate (Editura Academiei Române, București, 2020). Asumându-și punctul de plecare în acțiunea cu sens, „pragmatismul reflexiv” și-a elaborat până în momentul de față o teorie a acțiunilor presupuse de reproducerea umană a vieții (Vocația rațiunii. Profilul lumii actuale, Rao, București,  2025); o interpretare a cunoașterii plecând de la problema ce se pune de către subiect și recunoscând un „prealabil” acțional oricărei cunoașteri; o logică care privește formalismul ca sistem al întemeierii argumentative și o metodologie care lărgește sfera metodelor dinspre observații factuale și legi cauzale, spre funcționalitate și trăirea vieții (Argumentarea, Editura academiei Române, București, 2010). El este reprezentat, de asemenea,  de o monografiere a filosofiei contemporane ca șir de inițiative de a conceptualiza sensul; o teorie a societății ce delimitează mediile reproducerii culturale a vieții, unitatea și evoluția lor; o teorie a modernității care face față fragmentarismelor în care aceasta a derapat, recuperându-i unitatea; o filosofie a istoriei axată pe interacțiunea sistemelor (economic, politic, cognitiv-tehnologic, cultural) care s-au constituit în realitatea vieții, din care îi și rezultă sensul. El mai este reprezentat de o filosofie a dreptului care readuce libertățile și drepturile la originea lor în recunoașterea demnității ființei umane,  așază sistemul de drept pe tripticul „relații de putere, cooperare și comunicare” și-l trece prin legitimarea democratică (Justiția și valorile, Meteor Press, București, 2020); o filosofie politică care abordează statul de drept din perspectiva  tripartiției factuale a puterilor, a sporirii controlului aleșilor de către cetățeni și a „democrației reflexive” (Statul actual, Meteor Press, București, 2021); o filosofie a educației axată pe formarea de „competențe, abilități de bază și familiarizarea cu valori”, privită din perspectiva mai pretențioasă a educației universitare, în condiții de formare în libertate (Universitatea veritabilă, Editura Academiei Române, București, 2015); o filosofie a religiei care-și asumă credința la propriu – ca „recunoaștere a existenței lui Dumnezeu și punerea soartei proprii în mâinile sale”, precum și emergența „societății postseculare” și un aggiornamento în tradiția iudeo-creștină (Religia în era globalizării, Editura Academiei Române, București, 2014); o filosofie a artei ca expresie elaborată estetic a vieții trăite (Profunzimea artei, Libris, Brașov, 2020); o etică ce pune în prim plan valorile integritate și onoare (Reclădirea eticii, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2022). El este reprezentat, în sfârșit, de stabilirea de orientări de acțiune, în forma studiilor românești, în optica „democratizării curate” – o democratizare unită cu meritocrația, și a studiilor strategice, care trag consecințe dintr-o nouă explorare a scenei zilelor noastre și iau în seamă „schimbarea lumii” pe care o trăim”.

                    Cuprinsul cărții Andrei Marga, Filosofia prezentului

Introducere; Partea I-a: Filosofii cu impact astăzi.I.Un program de restructurare a valorilor: Friedrich Nietzsche; II. O schimbare de orizont – pragmatismul: Pragmatismul și pragmaticismul lui Charles S.Peirce; Pragmatismul lui William James;Instrumentalismul lui John Dewey;Interacționismul lui George Herbert Mead;Pragmatismul semiotic al lui Charles Morris; III. Realismul ca depășire a psihologismului: Gottlob Frege; IV. Scepticismul istoric: Oswald Spengler;V.Fenomenologia transcendentală: Edmund Husserl; VI. Versiunile marxismului: Naturalizarea;În secolul al XXI-lea; Succesorii nemijlociți; Revizionismul;Marxismul răsăritean la Georgi Plehanov; Marxismul occidental la Rosa Luxembourg; Teoria reificării a lui Georg Lukacs; Filosofia praxisului a lui Antonio Gramsci; Antropologismul; Utopia la Ernst Bloch; Neostructuralismul lui Althusser; Necesara reconstrucție;Repercusiunile;VII.Filosofia analitică: Revolta contra idealismului la George Herbert Moore; Atomismul logic la Bertrand Russell; Atomismul logic și depășirea sa la Ludwig Wittgenstein; Pozitivismul logic al lui Moritz Schlick; Neopozitivismul lui Rudolf Carnap;  Empirismul pragmatic al lui Willard von Orman Quine; Destrămarea „mitului datului” la Wilfrid Sellars; Filosofia analitică a limbajului la Gilbert Ryle; Teoria actelor de vorbire la John L. Austin;  Metafizica descriptivă a lui Peter Strawson; Filosofia modalităților a lui Saul Kripke; Emotivismul lui Charles L. Stevenson; Prescriptivismul lui RichardHare; VIII. Filosofia existențială: Cotitura existențială a lui Franz Rosenzweig;  Fenomenologia existențială a lui Martin Heidegger; Existențialismul lui Jean Paul Sartre. IX. Teoria critică: Teoria critică la Max Horkheimer; Analize critice; Filosofia negativității la Theodor W. Adorno; Filosofia reificării universale la Herbert Marcuse. X. Confucius astăzi.

         Partea a II-a: Filosofii recente: I.Raționalismul critic al lui Karl Popper; II. Hermeneutica filosofică a lui Gadame ; III. Reluarea filosofiei practice: Filosofia practică la Hannah Arendt; Filosofia practică a lui Manfred Riedel; IV. Neostructuralismul: Critica structuralistă a rațiunii la Michel Foucault; Filosofia postmodernității a lui Jacques Derrida; V. Ineismul pe baze lingvistice al lui Noam Chomsky; VI. Istoria filosofiei ca filosofie la Leo Strauss; VII. Reconstrucția contractualismului de John Rawls; VIII. Reluarea metafizicii la Dieter Henrich; IX. Transcendentalismul pragmatic al lui Karl-Otto Apel; X. Pragmatica universală a lui Jürgen Habermas; XI. Relativismul pragmatic al lui Richard Rorty; XII. Pragmatismul inferențialist al lui Robert Brandom; XIII. Filosofia subiectivității și individualității a lui Manfred Frank; XIV: Noua „școală de la Frankfurt” cu Axel Honneth; XV. Avertismentul lui Norbert Wiener; XVI. Noul tehnocratism al lui Ray Kurzweil; XVI.Transumanismul și inteligența artificială; XVII. Revenirea la experiența curentă și neuroștiințele la John Searle; Încheiere: Filosofia și condițiile filosofării.