Menuţ Maximinian şi Cartea sa de Aur

Am numit, la finalul unei lecturi captivante, volumul: „Puterea secretă a cărţilor”
publicat de Menuţ Maximinian la Editura Neuma, 2020, Cartea de Aur pentru că aşa am simţit în Sufletul şi Spiritul meu.
Autorul, fiind un Spirit deosebit, a reuşit să cuprindă laolaltă, prin cele cincizeci de eseuri, o complexitate de aspecte din scrierile mai multor personalităţi.
Deoarece gândeşte realitatea vieţii pe care o trăieşte ca pe un întreg unificat, în care totul este interconectat, tânărul Menuţ Maximinian a reuşit să scrie multe cărţi importante, iar asta mă duce cu gândul că i se potrivesc cuvintele unui Înţelept:
„Datorită educaţiei din familie, am conştientizat încă de mic prezenţa lui Dumnezeu lângă noi. Şi asta m-a ajutat enorm. Eram mic, dar gândeam bătrâneşte. [...] Deci, dacă nu ai o mică bătrâneţe la tinereţe, n-ai să ai tinereţe la bătrâneţe!”.
Prin felul cum a structurat volumul „Puterea secretă a cărţilor”, ca modalitate de a facilita lectura, autorul a grupat eseurile, pe teme, în 5 capitole:
1. Mode şi modele. Arc peste timp; 2.Despre generaţii şi receptări în literatură; 3. Lumea, dincolo de ambalaj. Printre prozatori; 4. Timpul poeziei; 5. Cărţile, la „pensie”.
La final, citim şi CV-ul impresionant al unui Om în vârstă de 40 de ani!
În realizarea operei: „Puterea secretă a cărţilor”, Menuţ Maximinian pune început bun şi ne prezintă sub titlul: „Academicianul şi ţara” personalitatea Domnului Ioan-Aurel Pop, actualmente Preşedintele Academiei Române. Din prima frază a eseului ne arată: „ Ioan-Aurel Pop are un mesaj de reîntoarcere la valorile naţionale şi cunoaşterea istoriei netrucate a ţării”. Mărturisesc adeziunea mea la opinia Domnului Menuţ pe care am desprins-o din scrierile academicianului pe care le-am citit, dar şi urmărind cu Dragoste de România emisiunea: „100 de Adevăruri istorice” difuzată pe TV. Trinitas, unde Ioan-Aurel Pop vorbeşte având pe faţă o Lumină caldă venită din Inima sa de român autentic.
Autorul, în cele 14 pagini ale primului eseu, printre altele spune:
„Discursurile lui Ioan Aurel Pop sunt întotdeauna bine ancorate în realitate, astfel încât putem vorbi despre un istoric care nu şi-a propus doar să filozofeze, ci să prezinte trecutul cu documentele pe masă.”
Mai departe citim ce spune Menuţ Maximinian despre Mircea Platon:
„În volumul Elitele şi conştiinţa naţională, apărut la Editura Contemporanul, Mircea Platon are unul dintre cele mai frumoase discursuri legate de intelectualii ţării, cu totul diferit faţă de ale celor care se bat cu pumnul în piept că promovează repere culturale. Se vede la universitarul Mircea Platon cum, cărămidă cu cărămidă, şi-a construit un portret solid. [...] Cartea lui Mircea Platon este un manual de construit o ţară.”.
Personal, sunt plăcut impresionată de acest tânăr din oraşul unde am urmat liceul, Iaşi, născut în acelaşi an cu primul meu fiu, redactor şef al unei prestigioase reviste de cultură: Convorbiri literare. Am vizionat emisiunea: „Oaspetele bibliotecii Baia Mare” , invitat Mircea Platon, şi am avut Bucuria unui timp petrecut cu folos ascultând un Om care a primit Premiul Lucian Blaga al Academiei Române şi care preţuieşte Şcoala romînească încât a revenit din America pentru ca să înveţe copiii săi în România.
„Puterea secretă a cărţilor” ne întâlneşte cu scriitorul Nicolae Manolescu, de care autorul auzise în liceu şi la Facultatea de Litere, adică îi văzuse numele pe carte „Apoi, numele de pe carte a coborât pe meleaguri bistriţene la evenimentele dedicate aniversării a 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc, ce au fost deschise de revista pe care o citesc de ani buni şi pe ai căror redactori îi urmăream, din umbră, cu plăcere. A fost un moment de neuitat pentru Bistriţa, în mijlocul nostru, era întreaga redacţie a „României literare”. [...] În discursul său, Academicianul a vorbit despre rolul literaturii în societatea actuală, despre importanţa revistelor literare pentru păstrarea vie a spiritului cultural”.
Şi, despre prezenţa lui Nicolae Manolescu în judeţul Bictriţa-Năsăud, Domnul Menuţ Maximinian ne mărturiseşte că a notat multe pagini în jurnalul său.
La finalul eseului: „Însemnările unui ziarist” citim: „Acestea sunt câteva (din zeci de pagini) din însemnările unui ziarist (şi cel mai tânăr membru USR, din Bistriţa) ce şi-a făcut conştiincios meseria la prezenţa academicianului Nicolae Manolescu la Bistriţa. Nu am trecut datele întâlnirilor tocmai pentru că ele vor intra în eternitatea amintirilor mele şi ale bistriţenilor. Mulţi ani trăiască, cu sănătate şi bucurii literare, îi doresc la 80 de ani!”.
Citim, în continuare, în ordinea în care sunt publicate eseurile Domnului Menuţ Maximinian, despre cărţile scriitorilor: Dan Ciachir, Gheorghe Glodeanu, Icu Crăciun, Ion Simuţ, Ovidiu Pecican, Constantin Rîpă, Livia Mărcan, Lucia Sav, Jeniţa Naidin, Cornel Cotuţiu, Theodor Damian, Dorin Nădrău, Irina Petraş, Daniel Cristea Enache.
Acum, suntem îndemnaţi în cartea: „Puterea secretă a cărţilor”, să păşim pe „Bulevardul scriitorului”. Citim ce scrie la început Menuţ Maximinian: „În cei peste 60 de ani de existenţă, cotidianul Răsunetul a consemnat toate evenimentele importante care s-au derulat în judeţul Bistriţa-Năsăud. Avem singura arhivă care surprinde proiectele culturale ce s-au implementat în patria lui Liviu Rebreanu, George Coşbuc şi Andrei Mureşanu. De la lansări de carte, la dezveliri de busturi, marcarea unor date importante din biografia celor trei corifei bistriţeni.
În ultimii 20 de ani, am scris, personal, despre toate activităţile derulate sub sigla instituţiilor culturale din judeţul nostru şi am consemnat toate apariţiile editoriale ce meritau a fi în atenţia cititorilor. Tocmai de aceea, acum, când îl aniversăm pe Niculae Gheran, cel care peste 40 de ani şi-a dedicat cariera literară în slujba promovării operei lui Liviu Rebreanu, printr-o ediţie critică integrală unică în peisajul românesc, m-am gândit să răsfoiesc arhiva ziarului nostru, surprinzând câteva din titlurile pe care le-am scris pe acest subiect.”.
Harnicul Om, Menuţ Maximinian prezintă în următoarele eseuri cărţi scrise de Andrei Moldovan, Constantin Cubleşan, Irina Petraş, David Dorian, Ion Buzaşi, Delia Muntean.
La începutul eseului: „Şapte poeţi” autorul ne spune: „Editura clujeană NEUMA s-a axat, încă de la început, pe promovarea poeziei contemporane, fapt vizibil şi prin cele mai recente apariţii. Editorul Andrea H. Hedeş, la rândul ei poet, dar şi critic literar, propune, prin proiectele pe care le are, lărgirea sferei de cunoaştere a poeţilor noştri, astfel încât oglinda vieţii literare actuale capătă noi contururi.”.
Vedem apropierea criticului Horia Gârbea de Editura NEUMA.
În aceste pagini, Menuţ Maximinian, la rândul său poet, spicuieşte din creaţiile poeţilor: Florea Burtan, Clara Tîrcă, părintele Eugen Barz, Dragoş Cosmin Popa, Cezar C. Viziniuk, Domniţa Flori Neaga, Lăcrămioara M. Andrei, Nicoleta Milea. Şi, la final, spune: „Publicaţia condusă de Andrea H. Hedeş, având ca redactor şef pe Andrei Moldovan, are colaboratori precum Gabriel Chifu, Gheorghe Grigurcu, Cassian Maria Spiridon, Mircea Muthu şi lista poate continua. Suntem convinşi că, pe viitor, NEUMA . editura şi NEUMA – revista vor avea multe cuvinte de spus pe piaţa literară a ţării.”.
Lectura mea a ajuns la Capitolul: Cărţile, la „pensie”, şi, deşi văd cuvântul pensie între ghilimele tot mă gîndesc la faptul că eu am pensionat, în cariera mea profesională, oameni, nu cărţi. Sesizăm metafora autorului din titlu după ce parcurgem opinia sa atunci când a răspuns la Anchetele propuse de Olimpiu Nuşfelean pentru revista Mişcarea Literară şi de Horia Gârbea pentru revista NEUMA.
Menuţ Maximinian, la ancheta: „Amintiri din copilărie” propusă de Horia Gârbea, răspunde cu un admirabil text intitulat: „Copilul de apă” din care citez începutul:
„Am avut bucuria de a trăi în satul năsăudean, acolo unde lumea idilică a lui Coşbuc încă mai are ultimele tresăriri de frumuseţe. Am crescut citind Poveştile ardeleneşti, culese de un alt bistriţean, Ion Pop Reteganul. El m-a ambiţionat ca, peste ani, să fiu un etnolog ce cutreieră satele în căutarea ultimelor poveşti cu zâne, vârcolaci, strigoi, moroi şi câte altele nu se mai ascund pe Valea Someşului şi Valea Ţibleşului. Apoi, cartea Amintiri din copilărie a lui Ion Creangă, o colecţie cu coperta cartonată, primită ca Premiu la finalul clasei a II-a. De atunci, am recitit-o nu ştiu de câte ori, am lipit-o cu făină şi cu apă, pentru ca foile să nu zboare. Da, eram încă în clasele primare şi citeam pe Creangă, nu mă văietam, ca elevii de azi care spun că nu îl mai înţeleg, că nu mai e contextul, că nu mai sunt cuvintele, că nu mai e nu ştiu ce... Nu înţelegi un cuvânt, e la un clik pe google explicaţia acestuia.”
Cum să nu îi dau dreptate autorului! Când erau copiii mei în clasele primare, în anii’80, eu, fiind moldoveancă, mai vorbeam şi ca acasă, mai ales când mergeam la părinţi, fiindcă Mamei mele nu îi plăcea să mă audă că vorbesc ca la oraş: „nu vă prostiţi, păstraţi-vă cuvintele aşa cum v-aţi născut, şi-nsamnă asta sî vorghiţi ca oltenii, limba noastră-i blândă, nu ascuţâtă ca a lor”. Oricum, vorbea cu noi în dulcele grai moldovenesc iar fiii mei mă întrebau pe mine ce spunea, ei nu o înţelegeau, dar le traduceam pentru că n-aveau atunci internet, adică pe „tătucul google” cum ar spune poetul David Dorian.
Am citit şi recitit cartea poetului Menuţ Maximinian „Crucea nopţii”, din care ne aminteşte poezia: Copilul de apă, volum publicat la Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2018. La o poezie am scris atunci direct pe carte: cititorul ce să descifreze? aş vrea ca cititorii să aibă acces la a pune întrebări poetului, iar acesta să răspundă. 27/28 mai 2018. Iată acea poezie: „Casa mea
O pasăre din altă lume/ Cu ochii negri/ Pune stăpânire pe fereastră/ Lumea, o prelungire/ A mâinilor/ Ce culeg îngeri din iarbă.”
Opera „Puterea secretă a cărţilor”, se încheie cu următoarele cuvinte ale autorului: „Consider că resursele cele mai frumoase din cărţile mele sunt în copilărie. De acolo, mi-am extras toate tematicile. M-am înstrăinat de sat, dar esenţa trăirilor mele acolo încă îmi dă subiecte, fie ele în literatură, fie în etnologie sau jurnalism. E o poveste inepuizabilă, ca apa vie a Văii Ţibleşului!”.
Prin munca pe care a depus-o, scriind cu talent şi sensibilitate aceste cincizeci de eseuri, Menuţ Maximinian ne-a arătat puterea secretă a cărţilor citite. Personal, cred că prin lectura unei cărţi, fiecare cititor descoperă, prin percepţiile sale unice, secrete nebănuite despre sinele său real, face conexiuni prin ivirea în minte a unor amintiri pe care le aduce din inconştient în conştient, îşi lărgeşte câmpul de cunoaştere, creşte spiritual.
Astfel, titlul cărţii este inspirat, el exprimă un adevăr incontestabil.
Vă recomand cartea: „Puterea secretă a cărţilor” cu toată Dragostea.