Merită să vedeţi: Theodor Pallady la Bistriţa

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a adus la Bistriţa, în colaborare cu Muzeul da Artă Craiova, lucrările unuia din cei mai importanți reprezentanți ai artei românești – Theodor Pallady.
Vernisajul din sala „Grigore Bradea” a fost făcut de directorul instituţiei, Alexandru Gavrilaş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Alexandru Pugna, dar şi a invitatului Florin Rognean, directorul Muzeului de Artă din Craiova. Theodor Pallady a debutat expozițional în cadrul Pavilionului României de la Expoziția Universală de la Paris (1900). Prima expoziție personală la București are loc în anul 1902 la Ateneul Român, cu toate că rămâne în mediul parizian până în 1940, dar cu dese călătorii în țară, fiind frecvent în expozițiile epocii. La Paris, prima personală a avut loc în anul 1920. Este prezent la Bienala de la Veneția în 1924, 1940 și 1942. Influențele diverse, de la impresionismul promovat de către maestrul său Gustav Moreau, la spiritul artei 1900 și contactele cu fovismul i-au influențat creația, dar care se păstrează sub comandamentele unei sensibilități puternice și a unei asceze dublate de rigoarea desenului și surprinderea esenței. În orice tablou – spunea artistul – e prezent un mister „Un tablou este un poem pictural ... de linii, de forme, de culori”. Colecția Theodor Pallady din patrimoniul Muzeului de Artă Craiova cuprinde 26 de lucrări: portrete, nuduri, naturi statice, peisaje, care ilustrează evoluția creației sale artistice. Expoziția va fi deschisă la Muzeul Bistrița până pe 30 iunie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5