Oniţa Mureşan cu „Chemarea Primăverii”, la Galeriile Th. Pallady

Galeriile de Artă „Th. Pallady” din Iaşi, găzduiesc, în ultima decadă a lunii martie expoziţia de pictură „Chemarea Primăverii” (subtitrată şi Grădina secretă), semnată de bistriţeanca Oniţa Mureşan, membră a U.A.P. Cluj-Napoca. Expoziţia Oniţei Mureşan „Cântă aceeaşi nobilă natură din care nimic nu a pierit”, cum spunea poetul Al. Macedonschi, mai mult, prin compoziţiile sale create în stil romantic, de forma unui vis japonez în spaţiu european, conferă, mai ales grădinii de flori, un farmec sui generis. Florile sunt înfăţişate în autentice ipostaze picturale, nu în glastre şi nici în buchete de natură „moartă” (statică), academic meşteşugite ca în Ikebana, ci într-o stare liberă, pe care numai grădina o poate conţine şi exprima într-o expresie vie cu forme în contururi pulsatile. Tehnica de expunere în formă scenografică, crează impresia unor decupaje de grădină, în forma clasicului trompe-l’oeil, expuse în salon. Culorile în transpareţe luminoase, calde şi pastelate cu efect de acuarelă, conduc la o senzaţie de suprareal feeric. Florile de grădină (livadă cu cireşi, caişi, meri etc) desfăşurate în bogate eflorescenţe, împletite cu ghirlande de trandafiri şi tufe de crizanteme, garoafe, gladiole sau irişi ş.a., „şoptesc” taine într-un limbaj decriptat de artistă şi convertit în limbajul artelor. Florile artistei nu sunt un citat din natură, ci o „expresie a dragostei şi armoniei universale”, cum remarca romanticul Novalis. Simbolizând începutul, sunt imaginea perfecţiunii spirituale, a virtuţilor şi nobleţei sufletului, florile sunt arhetipul sufletului intern, patternul sacru sau forma platoniciană cu statut transcendental.
Tripticul intitulat Rachmaninov, ca de altfel şi celelalte lucrări din salon: Simfonie pe zid, Dor de primăvară, Popas, Aşteptare, Simfonie în roz, Serenadă, Poezia Proserpinei, In linişte, Mireasmă, Împreună etc. sunt zămislite de artistă sub vraja poeziei şi a muzicii. Ca o fire cu vocaţie romantică, artista a folosit, potrivit propriilor afirmaţii, pe durata creaţiei plastice a tripticului invocat mai sus, ca motivaţie lirică şi fundal, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră, de S. Rachmaninov. Drept consecinţă, imaginea plastică a acestui triptic este puternic potenţată muzical, recunoscându-i-se în expresie ritmul , motivele şi retorica muzicală în construcţia spaţiului. Exploziile cromatice din acest scenariu plastic cu parfum edenic, exprimând gingăşie, candoare şi rafinament, iau pe rând, când forma gravă a sunetului de clopot, ba de serenadă sau odă , pentru ca, treptat, să se transforme într-o temă meditativă în care spaţiul devine arcadian. Spre final, ludicul pictural, unit cu cel muzical, devin o mişcare vie allegro scherzando, transformată, ca prin vis, într-un discurs în tonuri grave cu conţinut dramatic.
Visul artistei pentru o astfel de grădină s-a născut dintr-o fantezie educată estetic conjugată cu o nevoie socială, având adânci rădăcini în fiinţa generică. Urmând firul logic al discursului plastic ajungem la concluzia că artista face şi un gest civic, pe lângă cel artistic: reabilitează grădina de flori şi o aşază la loc de cinste pe soclul care i se cuvine de drept – obiect de artă, deşi la realizarea acestui pretenţios proiect participă cu aporturi speciale şi alte profesii - apropiate sau vecine cu arta – arhitecţii şi horticultorii.
Cu toate că grădina doamnei Oniţa Mureşan, în ipostaza tripticului rachmaninovian se finalizează cu un contrast dramatic, fie şi colorat, totuşi, impresia generală rămâne aceea de spaţiu al liniştii, visului pitoresc, siguranţei şi mai ales al unui factor de echilibru psihic, potenţator al tonusului vieţii. Prin acest tip de grădină cu flori şi fructe, experimentat mai ales de puternicii zilei în toate timpurile cunoscute de istorie, atât în Europa cât şi în Orient, invocăm legenda Edenului pentru a ne mântui prin arta grădinii de imperfecţiunile timpului nostru. Prin expoziţia prezentă artista îl ajută pe omul contemporan să viseze la o astfel de grădină ca o legitimă dorinţă, rezultată din dreptul la o viaţă civilizată în acord cu valorile naturii umane.
Arta compoziţiei florale în ample desfăşurări spaţiale, oferită de artista Oniţa Mureşan, este un melanj de forţă şi fragilitate, de feminitate contemplativă, de paradisiac, feeric şi basm, de luciditate şi vis, de contraste dramatice cu momente calme, de lumini şi umbre romantice. Deşi nu este impresionistă, culoarea este forţa gravitaţională a artistei, este legea care guvernează dinamica compoziţiei în spaţiul plastic.