O altfel de olimpiadă – Olimpiada inderdisciplinară de limba și literatura română și religie Cultură și spiritualitate românească

Mihăilă Andrada; Locul I la etapa județeană la Olimpiada inderdisciplinară de limba și literatura română și religie. Oportunitatea de a-mi folosi cunoştinţele m-a încântat

 

Într-o lume diversă aflată în continuă dezvoltare, mulți oameni se află într-un impas moral, provocat de o deficiență atât de cultură generală, cât şi de spiritualitate. Puterea acestora este subestimată, fiind considerate nisțe calități inutile în viața de zi cu zi. Oare când va fi înțeles faptul că absența anume a acestor atuuri provoacă declinul ființei umane? Astfel, concursul de Cultură şi spiritualitate românească reprezintă un sprijin în redescoperirea şi consolidarea acestor valori. Competiţia își ancorează participanții în realitatea conturată de frumusețea spiritualității.

Sincer să spun, oportunitatea de a-mi folosi cunoştinţele m-a încântat, mai ales că nu multe concursuri îţi oferă o asemenea libertate.

Trăim într-o societatea interconectată, unde tiparele şi stereotipurile devin din ce în ce mai irelevante. Din acest motiv, consider că acest tip de organizare interdisciplinară, care accentuează legătura între subiectele fiecărui domeniu predat, ajută elevul de a se debarasa de obiceiul ,,compartimentării” materiilor. Asemenea iniţiative îndeamnă spre schimbarea mentalităţii perpetuată în cadrul sistemului educaţional, provocând status quo-ul.

Înțelesul amănuntelor, aprecierea sinceră a artei şi găsirea unui echilibru între opinia personală și mesajul citatelor, sunt valorificate în fața elevului prin această competiție. Sunt superbe principiile promovate de acest concurs, fiind prioritazată călăuzirea adolescentului spre o dezvoltare armonioasă.

Mă bucur că am reușit să mă clasez pe locul întâi la etapa județeană. Sunt entuziasmată şi onorată de participarea la etapa naţională a olimpiadei de Cultură şi spiritualitate românească, pe care o consider o adevărată şansă de a studia noi perspective legate de tema secţiunii mele din cadrul competiţiei şi de a întâlni elevi care împărtăşesc interese comune mie.

Dorinţa mea e să reuşesc să îmi exprim stima faţă de această olimpiadă prin viitoarea mea performanţă.

Mihăilă Andrada, elev CJEx BN

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5