Ministrul Botiş, „bătut în cuie” de PD-L pentru Primăria Bistriţa

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioan Nelu Botiş, va fi candidatul Partidului Democrat Liberal pentru Primăria Bistriţa, indiferent de popularitatea de care se va bucura la finalul mandatului. „Eu cred că experienţa de ministru este extrem de bună şi de eficientă pentru un viitor primar într-o reşedinţă de municipiu. Măsurile pe care le ia (n.n. MMFPS) nu le ia Ioan Botiş, ci Guvernul. Sigur că sunt măsuri absolut necesare în contextul actual, nu sunt luate doar pentru a se afla în treabă şi ele îşi vor dovedi realismul odată ce vor fi aplicate”, a declarat liderul PD-L BN, deputatul Ioan Oltean. Potrivit preşedintelui PD-L BN, mandatul de ministru al lui Ioan Botiş este doar la început, iar în timp „lucrurile se vor aşeza”. Ioan Oltean crede că Botiş este „unul dintre miniştrii buni, chiar foarte buni ai Guvernului”. „Eu cred că ministrul Botiş nu se va eroda atât de tare încât să nu poată candida pentru funcţia de primar. Botiş va fi candidatul nostru şi va fi un candidat câştigător”, a concluzionat liderul democrat-liberal.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5