Ministrul Graţiela Gavrilescu, la Teraplast şi Rombat: Sunt două companii competitive, respectă normele de mediu naţionale şi internaţionale
Viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, alături de Viorel Toma, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Ţintean, secretarul de stat Sorin Roşu Mareş, viceprimarul Gelu Muthi au vizitat companiile Teraplast şi Rombat pentru a identifica problemele care vizează politicile de mediu.
„Vizita pe care am întreprins-o la Bistriţa a avut ca scop principal vizitarea celor două societăţi, Teraplast şi Rombat, una cu capital integral românesc, cealaltă care a fost iniţial cu capital integral românesc, după care a fost vândută unui fond de investiţii sud-african, care sunt competitive, îndeplinesc toate condiţiile de mediu naţionale, europene şi internaţionale. Am spus că anul 2019 este anul în care industria de reciclare din România trebuie să fie pe viteza a şaptea, astfel încât tot ce producem să reciclăm, fie că este vorba de deşeuri din ambalaj, de deşeuri municipale, fie că este vorba de alte tipuri de deşeuri cum sunt cele din construcţii sau din PVC, de la Teraplast, fie că sunt cele din DEEE, pe care le produce Rombat. Este o mândrie pentru dumneavoastră să vedeţi că doi agenţi economici care au creat şi creează locuri de muncă îşi extind activitatea şi în alte judeţe din România. Ca prahoveancă trebuie să mă mândresc că Teraplastul dezvoltă o investiţie la Băicoi, iar primarul Marius Constantin a fost în vizită la Teraplast pentru a-şi da seama de cum va funcţiona Teraplast în oraşul Băicoi. Vrem să ne aplecăm cât mai mult asupra investiţiilor 100% româneşti şi a oamenilor care iubesc România, care contribuie mult la PIB-ul României, care fac export, iar produsele produse de români sunt recunoscute la nivel internaţional”, a declarat ministrul Mediului.
În context, ministrul Graţiela Gavrilescu a anunţat că în 15 iunie va fi lansată prima schemă de ajutor de stat de către Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, pentru toţi agenţii economici care doresc să-şi dezvolte investiţii în domeniul reciclării sau care doresc să-şi remodernizeze instalaţiile tehnologice. Suma maximă pe care o va putea accesa un agent economic va fi de 5 milioane lei. „Sunt societăţi care cu certitudine cred că au şi proiectele făcute, pentru că eu am tot povestit de lucrul acesta. Sunt doritori să recicleze cât mai mult în România”, a declarat Graţiela Gavrilescu.
Ministrul Mediului s-a întâlnit şi cu preşedintele CJ, Radu Moldovan, cu prefectul Ovidiu Frenţ, cu reprezentanţii instituţiilor din subordinea ministerului, dar şi cu reprezentanţi ai instituţiilor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Apelor şi Pădurilor, cu care se colaborează în baza unui Ordin comun, şi cu cei ai firmelor de salubrizare Supercom şi Vitalia. De asemenea, la şedinţa de lucru au fost invitaţi şi primarii din judeţul Bistriţa-Năsăud pentru a discuta despre implementarea unor programe guvernamentale.
„Mi-a fost prezentată situaţia de la Tărpiu şi trebuie să-l felicităm pe domnul vicepreşedinte Ţintean că nu a abdicat de la ideea că problema trebuie să intre în legalitate, că trebuie să rezolvăm această problemă şi uitaţi-vă că după aproximativ un an şi opt luni, lucrurile au intrat în normalitate şi în legalitate. Asta a însemnat o muncă titanică şi o recuperare a întârzierilor acestui program pe fonduri europene. Ne pierdem timpul pentru a repara lucruri făcute prost de către cei care nu au ştiut să respecte legea şi să citească legea. M-am bucurat că s-a început de aproape o lună şi lucrul la Celula 2”, a precizat ministrul Gavrilescu.
În context, aceasta a precizat că atât operatorul de salubritate, cât şi cel care administrează depozitul de la Tărpiu trebuie să se mobilizeze la maximum astfel încât să fie pusă în funcţiune Celul a 2, iar sistemul de colectarea selectivă a deşeurilor în Bistriţa-Năsăud să fie competitiv.
Nu în ultimul rând, ministrul Mediului a precizat că în 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului, va fi lansat şi programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, al cărui buget este de 139 milioane euro. Tot în 5 iunie ar urma să fie lansat şi programul privind conştientizarea publicului privind colectarea selectivă a deşeurilor.
Citiţi şi:
- Ministerul Mediului pregăteşte o nouă taxă de poluare
- Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu: Sistemul integrat de management al deşeurilor din Bistriţa-Năsăud, exemplu. Aici vom lansa tariful diferenţiat „plăteşti cât produci”
- Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu: Taxa auto va fi restituită până în 30 iunie 2019
- Ministrul Mediului, la Tărpiu: Comparativ cu alte depozite, am avut curajul să ne apropiem. Cu nişte suplimentări tehnice, va funcţiona la capacitate
- Vicepremierul Graţiela Gavrilescu este aşteptată luni la Bistriţa
Adaugă comentariu nou