Mitropolitul Andrei: Biserica în spital

„Pentru noi, creştinii, este clar că medicul cel mare este Hristos. El este doctorul sufletelor şi al trupurilor. Dar, în acelaşi timp, suntem convinşi că cea mai nobilă, cea mai frumoasă misiune pe care Domnul Hristos o încredinţează oamenilor este cea de doctor, de medic, care alină suferinţele celor încercaţi de boală. Acum, lucrurile acestea nu le spun eu, ci le aflăm în Sfânta Scriptură. Pentru că, de pildă, înţeleptul Isus, fiul lui Sirah, zice limpede în capitolul 37 al cărţii sale: «Cinsteşte-l pe doctor, pentru că pe el l-a lăsat Dumnezeu să aline suferinţele celor încercaţi de boală». Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza a X-a, atunci când îi pregătea pe necreştini pentru botez, meditând asupra numelui Domnului Hristos, a spus lucrul următor: «El în evreieşte se cheamă Iisus, adică Mântuitor, pentru că îi izbăveşte pe oameni din păcat, din moarte, din iad şi îi duce în Împărăţia Cerurilor. Dar în greceşte se numeşte Hristos, pentru că este doctorul sufletelor şi al trupurilor. Pentru că El, înainte de a tămădui trupurile, tămăduia sufletele şi le spunea celor bolnavi: iertate sunt păcatele tale, iar abia după acea le tămăduia şi neputinţa fizică».
Noi suntem convinşi că e un lucru mare cel ce se realizează în acest spital. Domnul director, profesorul Mircea Gelu Buta, merită toate aprecierile şi laudele noastre, pentru că, iată, ridică un al treilea lăcaş de închinăciune, de rugăciune, aici, în Bistriţa, într-un loc unde cei încercaţi de această boală cruntă îşi încearcă dregerea sănătăţii. Vă felicităm! Să dea Dumnezeu ca cei ce vin aici pentru a se însănătoşi să-şi găsească mângâierea prin rugăciune, aici, în biserică, şi să se întărească. E un lucru ştiut, pe care-l mărturisesc mulţi, că tare mult depinde de starea sufletească a bolnavului şi vindecarea. Domnului director Mircea Gelu Buta, domnului preşedinte al Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, şi altor oameni buni le dorim sănătate, ca să-i poată sluji pe cei încercaţi de suferinţe. În acelaşi timp, le dorim doctorilor din acest aşezământ de sănătate de la Dumnezeu ajutor şi putere, ca să-i mângâie pe cei ce au nevoie de mângâiere”.

ÎPS Andrei, Arhiepiscop și Mitropolit
Bistrița, iulie 2016

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5