Pr. Vasile Beni: Putem pierde multe și le putem dobândi din nou, dar un copil nu poate fi înlocuit cu nimic

          Un profesor universitar, chirurg renumit, povestea că într-o noapte a fost adus la spital un copil aflat între viață și moarte. Echipa medicală a făcut tot ceea ce era omenește posibil. La un moment dat, medicul a ieșit pe hol și a văzut pe tatăl copilului îngenuncheat pe gresia rece a spitalului. Nu cerea explicații. Nu protesta. Nu plângea cu glas tare. Se ruga încet: „Doamne, dacă poți să iei ceva din viața mea și să-i dai copilului meu, ia tot ce vrei, numai lasă-l să trăiască”. Medicul a mărturisit mai târziu:     

  „În sala de operație am învățat anatomie, fiziologie și chirurgie. Dar în noaptea aceea, pe holul spitalului, am învățat ce înseamnă dragostea unui părinte și puterea credinței. Noi operăm. Noi tratăm. Dar există un hotar peste care numai Dumnezeu poate trece”.

Dragii și bunii noștri credincioși!

          Evanghelia Duminicii a X-a după Rusalii ne vorbește despre un tată îndurerat care Îl aduce pe fiul său bolnav înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. Acest tată nu vine cu mândrie, nici cu pretenții, ci cu lacrimi și cu o rugăciune care răsună peste veacuri: „Doamne, miluiește pe fiul meu!” (Matei 17, 15).  Această rugăciune este rugăciunea tuturor părinților care își văd copiii suferind. Nu există durere mai mare pentru un tată sau pentru o mamă decât aceea de a-și vedea copilul bolnav și de a nu putea lua asupra lor suferința lui.

            Nașterea unui copil este una dintre cele mai mari minuni.

     Fiecare copil este o binecuvântare, un dar unic și irepetabil, încredințat părinților spre iubire, grijă și creștere în credință.  În fiecare copil vedem puterea creatoare a lui Dumnezeu. În fiecare copil vedem speranța unei familii, viitorul Bisericii și al neamului. Dar, uneori, această binecuvântare vine împreună cu o încercare foarte grea. Sunt copii care se nasc bolnavi. Sunt copii care se îmbolnăvesc mai târziu.  Sunt părinți care își petrec nopțile în spitale, care trăiesc între speranță și teamă, între rugăciune și lacrimi. Ei se întreabă adesea: „De ce tocmai copilul nostru?” sau „Unde este Dumnezeu în această suferință?”

     Sunt copii care vor purta o suferință toată viața. Pentru acești părinți fiecare zi este o luptă. Luptă cu boala. Luptă cu oboseala. Luptă cu lipsurile materiale. Luptă cu întrebările fără răspuns. Și poate cea mai grea luptă este cea din suflet, când omul se întreabă: „Doamne, de ce copilul meu?”                     

      Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu nu îngăduie încercările ca să ne piardă, ci ca să ne întărească asemenea aurului curățit în foc.

În multe familii, boala unui copil a adus mai multă rugăciune, mai multă dragoste și mai multă apropiere de Dumnezeu decât ar fi adus zeci de ani de viață lipsită de griji.

     Evanghelia de astăzi nu ne oferă toate răspunsurile, dar ne arată unde trebuie să mergem cu întrebările noastre: la Hristos. Tatăl din Evanghelie nu și-a pierdut nădejdea. Chiar dacă ucenicii nu au putut să-l vindece pe copil, el nu a renunțat. L-a căutat pe Hristos, iar Hristos i-a ascultat rugăciunea.

    Rugăciunea nu este ultima soluție. Ea este cea mai puternică soluție. Observăm un lucru foarte important în Evanghelie. Tatăl nu-L învinuiește pe Dumnezeu. Nu se răzvrătește. Nu spune că nu mai crede. El vine și cade în genunchi. Acesta este primul mare adevăr al Evangheliei de astăzi. Când nu mai putem face nimic, putem întotdeauna să ne rugăm. Tatăl din Evanghelie n-a venit cu argumente teologice. A venit cu durerea inimii. Și Hristos nu i-a cerut explicații. I-a vindecat copilul.

        Și astăzi sunt printre noi părinți care poartă aceeași cruce. Unii au copii bolnavi cu trupul. Alții au copii sănătoși trupește, dar răniți sufletește, prin patimi, dependențe, necredință sau îndepărtare de Dumnezeu.

Pentru toți există aceeași cale: să-i aducem înaintea lui Hristos.

Pentru că un copil poate fi dus la cei mai buni medici, la cele mai bune școli și la cei mai iscusiți profesori, dar dacă nu este dus și înaintea lui Hristos, lipsește tocmai Doctorul sufletelor și al trupurilor.

         Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare copil sănătos și să ne rugăm astăzi pentru toți copiii bolnavi, pentru părinții lor, pentru medici și pentru toți cei care îi îngrijesc. Să cerem Domnului să le dăruiască sănătate, putere și nădejde. Iar dacă vom întâlni o familie aflată într-o asemenea încercare, să nu trecem nepăsători, ci să devenim pentru ea mâinile prin care Dumnezeu aduce mângâiere.

   Să fim aproape de cei care suferă. Uneori un cuvânt bun valorează mai mult decât o mie de explicații. Uneori o îmbrățișare vindecă mai mult decât multe discursuri. Uneori o vizită, un ajutor material sau o rugăciune spusă din inimă sunt adevărate fapte ale Evangheliei. Sfântul Paisie Aghioritul spunea că durerea împărțită cu dragoste se face mai ușoară.

       În ziua Judecății de Apoi, Dumnezeu nu ne va întreba câte case am construit, câți bani am adunat sau ce funcții am avut. Dar este foarte posibil să ne întrebe: „Unde este copilul pe care ți l-am încredințat? L-ai învățat să se roage? L-ai dus la biserică? I-ai arătat prin viața ta ce înseamnă să Mă iubească?” De aceea, părinți și bunici, iubiți-vă copiii! Rugați-vă pentru ei în fiecare zi!

        Apropiindu-ne de încheiere, cu rugăciunea tatălui din Evanghelie, făcând-o rugăciunea întregii Biserici, să zicem: Doamne Iisuse Hristoase, Doctorul sufletelor și al trupurilor, caută cu milă spre toți copiii bolnavi. Întărește-i pe părinții lor, luminează-i pe medici, binecuvântează pe toți cei care îi îngrijesc și revarsă peste noi pe toți darul credinței, al răbdării și al iubirii Tale. Amin!

Pr. Vasile Beni