Mitropolitul Andrei, vizită în Rusia, alături de preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, preoţi, primari, şefi de instituţii. Protopopul Alexandru Vidican: A fost un pelerinaj încărcat de înalte trăiri duhovniceşti
Timp de două săptămâni, Mitropolia Clujului a organizat un pelerinaj la care au participat şi oficialităţi şi preoţi din judeţul nostru. După pelerinajul care a avut loc în Ţara Sfântă, anul acesta s-au ales locurile încărcate de spiritualitate ortodoxă din Rusia. După cum ne informează părintele protopop al Bistriţei, Alexandru Vidican, alături de Mitropolitul Andrei, părintele Dumitru Cobzaru de la Cluj exarhul mănăstirilor, părintele Nicolae de la Nicula, părintele protopop din Dej – Ionuţ Buftea, din judeţul nostru au fost prezenţi preoţii Istrate Iovu – Cheţiu, Sorin Moldovan – Bistriţa, stareţii Paisie din Nuşeni şi Chiril din Parva. De asemenea, au onorat cu prezenţa acest pelerinaj preşedintele Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan, primarii Ioan Moniţa – Romuli, Vasile Codrea – Budeşti, Dumitru Buşcoiu – Zagra, Nicolae Moldovan – Beclean, şeful Finanţelor – Cristian Parasca, directorul Spitalului Judeţean – Mircea Gelu Buta (profesor universitar la Facultatea de Teologie Cluj), purtătorul de cuvânt al CJ – Bogdan Ivan. „A fost un pelerinaj încărcat de înalte trăiri duhovniceşti, vizitele la locurile sfinte din Moscova, Kremlin şi Sankt Petersburg, amintind aici închinarea la Sfântul Alexandru Nevskiy, la Moaştele Sfintei Xenia, la mănăstirea Varlaam, la Catedrala Sfântului Vasile Blajinul, la Catedrala Hristos Mântuitorul, vor rămâne peste timp ca un reper al mărturiei credinţei ortodoxe şi a puterii ce ne-o dau până în zilele noastre sfinţii părinţi”, ne-a declarat protopopul Alexandru Vidican.
Citiţi şi:
- Părintele Victor Făgăraş a fost condus pe ultimul drum de sute de credincioşi
- Peste 300 de credincioşi, în frunte cu protopopul Alexandru Vidican, în pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului, de la Domneşti la Mărişelu
- Mitropolitul Andrei a deschis un nou ciclu de seri duhovnicești, la Beclean
- Hram la Dorolea
- Păstor nou pentru credincioşii din Blăjenii de Jos. Părintele Anchidim: Am venit să ne mântuim împreună
Adaugă comentariu nou