Mor copiii când vor câinii…

Tragedia copilului de patru ani ucis luni de maidanezi, în apropierea parcului Tei din Capitală, continuă să ne impresioneze şi să fie subiect de dezbatere pe toate canalele de televiziune,făcând chiar înconjurul lumii. Cu toţii ne amintit de copilărie, de clipele fericite, de liniştea şi siguranţa care ne înconjura, de miile de visuri în care eram fie prinţi,fie prinţese, fie fetiţe Barby, fie băieţi Superman. Şi, mai presus de visuri, aveam un animal pe care îl îndrăgeam şi cu care ne jucam fără a percepe că el ar putea reprezenta vreodată vreun pericol. Entuziasmul acela îl observi şi acum,de multe ori, pe feţele copiilor care se joacă în parcuri şi de care se apropie un câine.Însoţiţi sau nu de cineva, ei aleargă spre el sau îl primesc cu bucurie. În mintea copilului,am convingerea că, animalul este “un căţel flămând” sau ,de ce nu , chiar “cuciu şchiop” pe care, din educaţie ştie că trebuie să îl ocrotească Nicidecum, nu se gândeşte ca de acolo ar veni pericolul care i-ar cauza moartea.
Se militează mereu pe subiectul “Să iubim animalele” atât în mass - media cât şi în şcoli, iar ideea de protejare a acestora este inoculata de la cele mai fragede vârste. Nimeni nu s- a gândit că, aceasta educaţie, ar constitui vreun pericol şi, dacă s-a gândit a fost ca un gând efemer, care nu reprezenta nicio importanţă.Nu reprezenta importantă pentru că, mai deţinem o educaţie, aceea a protecţiei sociale de care ,avem noi convingerea aşa, că trebuie să se ocupe autorităţile statului.
Dar, pe de altă parte, însă, omitem că este în natura noastră de a trata cu “lasă” unele lucruri care trebuie trecute la priorităţi şi dat fiind acest lucru nu gândim ca şi instituţiile acreditate l-ar lua pe “lasă” în braţe.Şi,uite aşa, atunci când reversul medaliei apare, începem campanile de “dat vina”, de acuzare, de luare de măsuri , de dat cu stângul în dreptul. Începe un "război” între autorităţi şi ONG- uri,se pasează vina de la unii la alţii ca, în final, să nu se rezolve mai nimic deşi ,în cazul nostru, în momentul de faţă, s-a creat o problemă majoră.
Nu e un subiect nou, nu poate fi considerat breaking- news, din moment ce s-a tot mediatizat şi s-a adus în discuţie, ca un iminent pericol, povestea câinilor maidanezi. Începe să devină o problemă naţională, care se cere rezolvată într-un mod sau altul, cât mai urgent, înainte de a mai îndolia familii, de a mai pune în pericol vieţi şi de a mai denigra o naţie. Da, pentru că pe măsură ce trece timpul demnitatea noastră ca popor este umbrită de problema cerşetoriei ,alocate nouă, din metropolele Europei şi a câinilor maidanezi din propria capitală.
Şi.... , pe bună dreptate, în acest sens se percepe, la nivel naţional, o nemulţumire generală faţă de autorităţi. Observ o formă de manifestare prin redactarea de petiţii ,care însumând un număr mare de semnături să determine conducerea statului să pună în mişcare lucrurile. Speram să aibă şi eficientă….
Până atunci, însă, mii de gânduri printre rânduri….visam, zâmbim, luptăm, pierdem, câştigăm, speram, răbdam, ingenunchiem, ne rugăm şi mergem mai departe pentru că nu vrem să ne oprim aici, vrem ceva nou, vrem ceva mai mult, vrem să fim scutiţi de tragedii, noi şi toţi ai noştri…..