Năsăud - Mureșenii Bârgăului, apropiere și prețuire reciprocă prin colinde
Între Năsăud și Mureșenii Bârgăului, respectiv între cele două biserici cu hramul „Constantin și Elena” și „Adormirea Maicii Domnului”, slujite de doi buni prieteni și colegi, Georgică Celsie și Andrei Cotuțiu, există o apropiere și prețuire reciprocă, dovedite și prin colinde. Astfel, duminică, 12 decembrie 2021, corul „Laudațio” dirijat de cantorul Dumitru Buhai a fost părtaș la Sf. Liturghie, la Mureșeni, dând un spectacol de colinde în fața unui mare număr de enoriași frumoși și omenoși, ca un dar care desface legăturile micului univers creștin, proiectându-l în nemărginire.
Colindele, prin vechimea lor, preamăresc viața omului, în comparație cu scurtimea vieții sale, sunt aidoma curgerii vălurite a turmelor de păstori de pe cele două văi, pe care au coborât cei doi prelați: Valea Țibleșului și Valea Zăgrii, ce au un singur interlocutor – credința străbună. Din discuțiile cu bârgăoanii, am dedus că aici, la Mijlocenii Bârgăului, există o frumoasă tradiție ce datează de aproape două decenii și anume, a doua zi de Crăciun, după Sf. Liturghie, toți sătenii sunt cu colinda la casa preotului, pendulând de ani buni între cei doi poli ai naturii - vatră și cer, ca o respirație a spațiului mioritic. Colindătorii, conform tradițiilor locului sunt serviți cu vin fiert și cozonac, prin spiritul gastronomic dovedit de Doamna preoteasă Dorina. Deci, aici, la Mureșenii Bârgăului, colindele răsună într-o voce unică – cea a sufletului unei străvechi entități, ce s-a răspândit ca și sămânța bună, rodind pe un sol atât de prielnic - credința.
Gazdele au oferit daruri colindătorilor și o porție de pește la pensiunea „Găbița”, unde colindele și-au continuat firul împreună cu corul bisericesc local.
Alături de buchetul de colinde pe patru voci, năsăudenii, prin scriitoarea Lucreția Mitiitean, au oferit bisericii gazdă volumul „Predicile din duminicile de peste an” (culegere), cu dedicația: „Un simbol al prieteniei ce revarsă binecuvântare și redescoperim pe Dumnezeu cel viu întruchipat în imaginea Sfintei Treimi. Mărire și înălțare să vă fie această carte”, semnează autoarea - Lucreția Mititean.
Citiţi şi:
- La Tiha Bârgăului, prima ediție a Festivalului de Colinde al Corurilor Parohiale de pe Valea Bârgăului a împletit fulgii de nea cu emoțiile colindătorilor
- Mitropolitul Andrei a sfințit, la Mureșenii Bârgăului, monumentul eroilor, Iconostasul Bisericii şi Altarul de vară. Distincţii pentru primarul Vasile Șut, preotul Andrei Cotuțiu, preoteasa Maria Cotuțiu şi binefăcătorii Bisericii
- Cete de colindători, alături de Florentina şi Petre Giurgi şi Anuţa Motofelea, în pragul Crăciunului, la Prundu Bârgăului
- Colindători din Budești, primiți de protopopul Cristian Dragoș la Biserica Bunavestire din Beclean
- Colindele răsună seară de seară în centrul Bistriţei
Adaugă comentariu nou