Nevăzătorii din judeţ, la faza pe filială a concursurilor Prietenii cărţii Braille şi Citire, scriere rapidă şi corectă în Alfabetul Braille

Într-o organizare de excepţie, la sediul Filialei Judeţene a ANR B-N, prin implicarea cu inima, sufletul şi dăruirea de sine pentru cauza nevăzătorilor a preşedintelui Filialei Judeţene a ANR B-N, Iacob Pop, împreună cu cei din conducerea filialei, s-a desfăşurat, într-o atmosferă destinsă, faza judeţeană a concursurilor pentru nevăzători, aflate în calendarul ANR, cele două cunoscute şi cu tradiţii concursuri, aşteptate de către nevăzători, „Prietenii cărţii Braille” şi „Citire, scriere rapidă şi corectă în Alfabetul Braille”.
La acest frumos şi instructiv eveniment din viaţa nevăzătorilor au participat un număr mare de nevăzători de pe tot cuprinsul judeţului, care au dat dovadă de pregătire şi implicare în activitate.
După seria de întrebări de 10, 20, 30, 40, 50 puncte, în urma punctajului obţinut şi a jurizării obiective şi profesionale a juriului, alcătuit din preşedintele Filialei ANR B-N şi preşedintele juriului, Iacob Pop, vicepreşedintele Filialei ANR B-N cu probleme sociale – Aurel Coman, membru şi Ion Filip, vicepreşedinte al Filialei ANR B-N cu probleme cultural-sportive, membru, clasamentul arată astfel: locul I - Teofil Moldovan, locul II – Susana Drăguşin, menţiuni – Teodor Bindea din Beclean şi Eugenia Petruş.
Câştigătorii au fost recompensaţi cu premii în bani şi felicitaţi de juriu pentru efortul depus în timpul concursului.
Merită subliniat faptul că evenimentul şi-a atins scopul prin implicarea în activitate, pe lângă preşedinte şi vicepreşedinţi, a celor două angajate – Elena Pop – secretar executiv al filialei, şi Veronica Coman, referent cultural al filialei, care s-au dăruit cu sufletul în derularea în bune condiţii a concursurilor.
La finalul frumoaselor şi educativelor concursuri a urmat un necesar şi util moment de socializare, unde s-au servit un pahar de suc, o ceaşcă de cafea, apă minerală, urmate de discuţii, propuneri şi aprecieri asupra evenimentului desfăşurat, preşedintele filialei, Iacob Pop, informând nevăzătorii cu ultimele noutăţi din cadrul ANR şi a legislaţiei în vigoare.
Ocupantul locului I, Teofil Moldovan, va participa la faza zonală a concursului, care va avea loc la Cluj, în data de 5 mai 2018.
O activitate de o mare rezonanţă pentru viaţa şi ochiul interior al nevăzătorilor din judeţul nostru, cu motivaţii şi momente de satisfacţie pentru această categorie de cetăţeni, care merită respectul nostru.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5