Nicolae Moldovan: Avem proiecte în derulare de 47,9 milioane euro. Nu ne oprim aici!

Primarul Nicolae Moldovan a punctat, în cadrul evenimentului festiv, o parte din proiectele pe care administraţia locală le are în implementare la nivelul oraşului, care însumează 47,9 milioane euro. „E o certitudine când îţi permiţi ca autoritate publică să afişezi un număr de contract, de începere şi de finalizare a unui contract, mai ales că sunt fonduri europene. (...) Ne-am permis să le promovăm din faşă, de când ne-am bucurat de primele idei, desene. Zilele acestea, după ce va trece etapa de contestaţii, vom anunţa câştigătorii, firmele care lucrează pe cele şase proiecte", a anunţat Nicolae Moldovan. Primarul Moldovan a menţionat că avut o discuţie şi cu cei de la CNAIR pe tema variantei ocolitoare a oraşului Beclean, pe tema urgentării documentaţiilor. „Urgentăm aceste trei responsabilităţi pe care le avem – culoarul pe care-l cadastrăm, studii GEO pentru a şti ce probleme avem cu acest culoar şi să finalizăm studiul de fezabilitate. Toate aceste trei puncte poe care ni le-am asumat, le-am contractat, sunt în derulare. În momentul când le finalizăm, vom depune aceste documente pentru pregătirea unei hotărâri de guvern, pentru a iniţia proiectare plus execuţie", a explicat Nicolae Moldovan. Acesta a mai spus că este conştient că fiecare administraţie locală are în timp trecut, prezent şi viitor, astfel că trebuie pregătite întotdeauna documentaţii pentru oportunităţile viitoare de finanţare. „Nu ne oprim aici! Administraţia înainte de noi, în timpul nostru, după noi, aşa funcţionează. Administraţia e despre proiecte prezente şi viitoare şi gândim deja, pentru că suntem responsabili, pentru următorul exerciţiu european. Am fost primii la toate aceste proiecte naţionale, la cele zece proiecte pe fonduri europene, am fost primii care am depus cerere de finanţare. Tot aşa vom fi şi pentru următoarea etapă", a mai menţionat Nicolae Moldovan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5